Cel mai des utilizat antidot pentru tratarea intoxicațiilor cauzate de ciupercile care conțin amanitină este benzilpenicilina (BPCN). Cu toate acestea, un număr foarte mic de rapoarte sugerează că alte antibiotice, cum ar fi ceftazidima (CEFT) și rifamicina SV (RIFSV), prezintă o activitate antidot mai bună împotriva amanitinelor decât BPCN. Având în vedere acest lucru, există o dezbatere continuă cu privire la care dintre cele trei antidoturi este optim pentru tratamentul unor astfel de intoxicații. În acest studiu, eficacitatea BPCN a fost comparată cu cea a CEFT și RIFSV în modelul de hepatocit uman. Integritatea funcțională și viabilitatea hepatocitelor cultivate au fost evaluate cu ajutorul testului MTT și prin măsurători ale activității dehidrogenazei lactice (LDH). În prima schemă experimentală, hepatocitele au fost expuse simultan la α-AMA și la antidotul testat, în timp ce în cea de-a doua schemă, celulele au fost expuse pentru primele 12 h doar la α-AMA, iar apoi, mediul care conținea α-AMA a fost schimbat cu mediul de cultură care conținea atât α-AMA, cât și antidotul testat. Rezultatele au demonstrat că administrarea simultană a α-AMA și a fiecăruia dintre antidoturile testate (BPCN, CEFT, RIFSV) a protejat în mod eficient hepatocitele umane; cu toate acestea, în grupul dozat cu BPCN, s-a observat cea mai mare viabilitate a hepatocitelor. În culturile de celule din schema experimentală II, toate antidoturile testate au fost ineficiente, ceea ce indică faptul că, după ce doza critică de α-AMA a fost absorbită de hepatocite, suprimarea în continuare a acestui proces nu protejează celulele împotriva leziunilor. Astfel, 12 h de expunere a hepatocitelor incubate la α-AMA este un timp suficient pentru o astfel de absorbție celulară a unei doze critice de această toxină. Pe scurt, se poate concluziona că BPCN, ușor accesibil și cu costuri reduse, ar trebui să fie utilizat pe scară largă ca antidot împotriva amanitinelor. Cu toate acestea, cheia unei terapii de succes este implementarea rapidă a unui antidot pentru a proteja o porțiune cât mai mare de parenchim hepatic împotriva absorbției devastatoare a unei doze critice de amanitine.