Patruzeci și cinci de pacienți bolnavi acut, care tușeau, trei cu dispnee acută și cardiomegalie și 37 de subiecți de control au fost plasați în poziție de decubit lateral pentru auscultația plămânilor dependenți, pentru a determina dacă această manevră ar putea declanșa crepitații inspiratorii, semne de pneumonie. În poziție verticală, auscultația plămânilor a fost normală la toți subiecții de control, iar în poziții de decubit lateral, plămânii lor dependenți au evidențiat crepitații inspiratorii tardive tranzitorii la șapte dintre cei 37 (18,9%) și zgomote de peeling inspiratori tranzitorii la alți doi (5,4%). Treisprezece pacienți bolnavi acut, care tușeau, fără afecțiuni cardiace și pulmonare anterioare, au avut crepitații inspiratorii tardive persistente induse la unul sau ambii plămâni dependenți atunci când au fost plasați în poziții de decubit lateral. Acești plămâni dependenți au evidențiat, de asemenea, un număr crescut de crepitații la trei pacienți, scârțâituri inspiratorii tardive la patru și respirație șuierătoare la alți trei pacienți. În poziție verticală, auscultația plămânilor a fost normală la 10 dintre acești pacienți, iar la alți trei s-au auzit câteva crepitații bazilare. Toate aceste constatări anormale au dispărut după tratamentul cu antibiotice. Treizeci și unu din 32 de pacienți bolnavi acut, care tușeau, cu bronșită, sinuzită sau faringită, nu au prezentat crepitații induse în plămânii dependenți în poziție de decubit lateral. Cu toate acestea, plasarea altor doi pacienți în aceste poziții pare să fi provocat crepitații inspiratorii ale bolii pulmonare cronice și ale insuficienței cardiace congestive timpurii. Aceste observații sugerează că plasarea pacienților bolnavi acut, care tușesc, în poziții de decubit lateral pentru auscultarea plămânilor dependenți poate fi o manevră valoroasă pentru diagnosticarea pneumoniei.

.