„Am făcut un stagiu în New York timp de un an, ca profesor asistent pentru elevii de școală primară”, a început noua mea prietenă Fatma. „Într-o zi, copiii m-au întrebat: ce rasă ești? Și am fost uimită, pentru că aici, în Germania, nu îi întrebi pe oameni ce rasă sunt… rasa este, știi, ceea ce vorbeau naziștii…”

Fatma este germană, născută și crescută în Berlin, copil de imigranți turci. Aici, în Germania, spune ea, este turcă din punct de vedere etnic. Așa că le-a spus copiilor că este turcă. Turca nu părea să însemne mare lucru pentru elevii de școală primară, așa că au întrebat-o „ești albă?”

„Am spus că nu, dar nu sunt asiatică, brună sau neagră, așa că nu știam cum să răspund.” Apoi m-a întrebat „ce rasă crezi că sunt în SUA?”

Fatma este o musulmană care poartă un văl pe cap, cu pielea albă ca zăpada și un accent german când vorbește în engleză. „Cred că ai bifa oficial căsuța „asiatic”, dacă ai completa un formular în Statele Unite, din moment ce Turcia este tehnic în Asia.” M-am gândit un moment și am continuat: „Dar în viața de zi cu zi, dacă nu ai purta un văl, ai putea trece drept de rasă mixtă, poate pe jumătate albă, sau albă pentru unii americani, din moment ce ești atât de palidă și ai un accent german atât de evident.”

„Și atunci ce este de fapt alb în America?”

„Trăsăturile fizice europene….I guess”

„Dar Obama este alb?”

„Nu… este considerat a fi negru”

„Dar el este pe jumătate alb și pe jumătate negru. De ce este considerat negru?”

„Pentru că are pielea închisă la culoare, deci este o persoană de culoare.”

„Dar eu am pielea deschisă la culoare și sunt turc, sunt și eu o persoană de culoare în SUA? Ca Obama?”

„Poate?”

„În Germania, cred că alb înseamnă vest-european creștin…” a spus Fatma

„Dar rușii nu sunt albi în Germania?”

„Sunt….poate pentru că este o țară tradițional creștină… dar, din nou, mai mult de jumătate dintre germani sunt laici….”

Câțiva prieteni ai Fatmei, de asemenea germani turci, s-au alăturat discuției. Două fete, dintre care niciuna nu purta eșarfă pe cap, m-au întrebat ca ce rasă ar trece în State. Una dintre ele avea pielea palidă și părul șaten deschis și, sincer, aș fi crezut că este o „persoană albă” dacă aș fi trecut pe lângă ea pe străzile din New York. Cealaltă fată avea pielea cu o nuanță mai închisă decât a mea și părul negru și ondulat. Mi-a spus că a fost întrebată dacă este din America de Sud în timp ce studia în străinătate, la Londra. „Dar amândouă suntem turcești. Aceeași etnie”, a spus ea, arătând spre ea și spre fata cu pielea deschisă.

„Turcii sunt cu siguranță văzuți de europenii occidentali ca oameni de culoare”, a spus Fatma, „Încă nu înțeleg cum se decide în America distincția dintre alb și culoare”.

Sora lui Fatma ni s-a alăturat. „Dar tu de ce etnie ești Lena?”

„Sunt chinezoaică”

„Dar eu credeam că chinezii sunt albi. Tu ești mai închisă la culoare decât cei pe care i-am întâlnit…”

„Ce? Păi, sunt mai închis la culoare decât mulți chinezi, dar mai deschis decât mulți alți chinezi. Suntem mai mult de 1,3 miliarde de chinezi. Deci o mulțime de varietate. Dar faimoasele celebrități chinezești au pielea palidă, pentru că acesta a fost un semn de bogăție (nefiind nevoiți să muncească la câmp) timp de mii de ani…”

„Dar atunci chinezii mai palizi… sunt albi? Adică, sunt mai palizi decât ceilalți sud-asiatici.”

„Dar tot din Asia de Est. Deci nu sunt albi.”

„Deci cât de european trebuie să fii ca să treci drept alb sau să fii alb?”

Am ridicat din umeri.

Mai târziu, înapoi în apartamentul meu, colega mea de cameră Ezgi, o studentă turcă de schimb, născută și crescută la Istanbul, nereligioasă, cu pielea palidă, mi-a spus că se identifică ca fiind est-europeană, „pentru că Istanbulul este tot în Europa”.

Am decis să renunț să mai încerc să-mi dau seama care sunt criteriile pentru „albie” în SUA, „albie” în Germania, „european” în SUA și „european” în Germania.

.