Cea mai faimoasă și cea mai importantă bătălie din Războiul Civil a avut loc în trei zile fierbinți de vară, între 1 și 3 iulie 1863, în jurul micului orășel de piață Gettysburg, Pennsylvania. A început ca o încăierare, dar până la final a implicat 160.000 de americani.

Înainte de bătălie, marile orașe din Nord, cum ar fi Philadelphia, Baltimore și chiar Washington, erau amenințate de atacul Armatei Confederate din Virginia de Nord a generalului Robert E. Lee, care traversase râul Potomac și mărșăluise în Pennsylvania.

Armata Uniunii din Potomac, sub comanda comandantului său foarte nou și neexperimentat, generalul George G. Meade, a mărșăluit pentru a-l intercepta pe Lee.

ADVERTISMENT

În dimineața zilei de marți, 30 iunie, o brigadă de infanterie a soldaților confederați în căutare de încălțăminte s-a îndreptat spre Gettysburg (2.400 de locuitori). Comandantul confederat s-a uitat prin ochelarii săi de teren și a zărit o coloană lungă de cavalerie federală care se îndrepta spre oraș. Și-a retras brigada și l-a informat pe superiorul său, generalul Henry Heth, care, la rândul său, i-a spus superiorului său, A.P. Hill, că se va întoarce în dimineața următoare și „va lua acei pantofi”.

Miercuri dimineața, 1 iulie, două divizii de confederați s-au îndreptat înapoi spre Gettysburg. S-au întâlnit cu cavaleria federală la vest de oraș, la Willoughby Run, și a început încăierarea. Evenimentele aveau să escaladeze rapid. Lee a trimis în grabă 25.000 de oameni la fața locului. Uniunea avea mai puțin de 20.000.

După multe lupte crâncene și pierderi grele de ambele părți, federalii au fost împinși înapoi prin orașul Gettysburg și s-au regrupat la sud de oraș, de-a lungul terenului înalt din apropierea cimitirului. Lee i-a ordonat generalului confederat R.S. Ewell să preia terenul înalt de la federalii obosiți de luptă „dacă este posibil”. Generalul Ewell a ezitat să atace, dând astfel șansa trupelor Uniunii să se adăpostească de-a lungul Cemetery Ridge și să aducă întăriri cu artileria. În momentul în care Lee și-a dat seama că Ewell nu a atacat, ocazia dispăruse.

Meade a ajuns la fața locului și a crezut că este un loc ideal pentru a lupta cu armata lui Lee. Meade a anticipat că vor sosi întăriri totalizând până la 100.000 de oameni și își va întări poziția defensivă.

Generalul confederat James Longstreet a văzut poziția Uniunii ca fiind aproape inexpugnabilă și i-a spus lui Lee că ar trebui să fie lăsată în pace. El a susținut că Armata lui Lee ar trebui în schimb să se deplaseze spre est între Armata Uniunii și Washington și să construiască o poziție defensivă, forțându-i astfel pe federali să îi atace în schimb.

Dar Lee credea că propria sa armată era invincibilă și, de asemenea, era lipsit de cavaleria sa atât de necesară, care îi servea ca ochi și urechi în timpul mișcărilor de trupe. Liderul cavaleriei Jeb Stuart plecase cu trupele sale pentru a-i hărțui pe federali. Expediția lui Stuart avea să se dovedească a fi în mare parte o vânătoare de gâște sălbatice, ceea ce l-a lăsat pe Lee în dezavantaj până la întoarcerea sa.

Lee a decis să atace poziția defensivă a Armatei Uniunii de la capătul sudic al Cemetery Ridge, pe care o considera mai puțin bine apărată.

În jurul orei 10 a.m. în dimineața următoare, joi, 2 iulie, generalul Longstreet a primit ordin de la Lee să atace. Dar Longstreet a fost destul de lent în a-și pune trupele pe poziții și nu a atacat până la ora 16:00 în acea după-amiază, dând astfel armatei Uniunii și mai mult timp pentru a-și întări poziția.

Când Longstreet a atacat, unele dintre cele mai aprige lupte din Războiul Civil au izbucnit în locuri care acum fac parte din folclorul militar american, cum ar fi Little Round Top, Devil’s Den, Wheat Field și Peach Orchard. Longstreet a cucerit Peach Orchard, dar a fost respins la Little Round Top.

În jurul orei 18:30, generalul Ewell a atacat linia Uniunii dinspre nord și est la Cemetery Hill și Culp’s Hill. Atacul a durat până la lăsarea întunericului, dar în cele din urmă nu a avut succes la Cemetery Hill, deși rebelii au ocupat câteva tranșee pe Culp’s Hill.

Până în jurul orei 22:30, luptele zilei s-au încheiat. Federalii pierduseră ceva teren în timpul atacului rebelilor, dar încă dețineau o poziție defensivă puternică de-a lungul Cemetery Ridge.

Ambele tabere s-au regrupat și și-au numărat victimele, în timp ce gemetele și suspinele miilor de oameni răniți pe pantele și pajiștile de la sud de Gettysburg puteau fi auzite pe tot parcursul nopții, sub lumina albastră a lunii pline.

Generali din fiecare tabără s-au adunat în consilii de război pentru a face planuri pentru ziua următoare. Comandantul Uniunii, Meade, a decis că armata sa va rămâne pe loc și va aștepta ca Lee să atace. De partea confederată, Longstreet a încercat încă o dată să-l convingă pe Lee să nu atace o poziție atât de puternică. Dar Lee a crezut că soldații Uniunii, loviți, erau aproape înfrânți și că se vor prăbuși sub un ultim efort.

Lee a decis să parieze pentru a câștiga Bătălia de la Gettysburg și, de fapt, să câștige Războiul Civil, atacând a doua zi în centrul liniei Uniunii, de-a lungul Cemetery Ridge, unde ar fi fost cel mai puțin așteptat. Pentru a face acest lucru, el urma să trimită trupele proaspete ale generalului George Pickett. Împreună cu acestea, generalul Ewell va reînnoi asaltul de pe Culp’s Hill.

Dar în zorii zilei de vineri, 3 iulie, în jurul orei 4:30 a.m., calendarul lui Lee a fost subminat, deoarece tunurile Uniunii i-au lovit pe rebeli pe Culp’s Hill pentru a-i alunga din tranșee. Rebelii nu s-au retras, ci în schimb i-au atacat pe federali în jurul orei 8 a.m. Astfel a început o luptă crâncenă de trei ore, rebelii atacând de nenumărate ori în sus pe deal, doar pentru a fi înfrânți. În cele din urmă, federalii au contraatacat și i-au alungat pe rebeli de pe deal și i-au împins spre est peste Rock Creek. În jurul orei 11 a.m. luptele de pe Culp’s Hill au încetat. O liniște stranie s-a așezat pe întregul câmp de luptă.

Încă o dată Lee a întâmpinat opoziție la planul său de luptă din partea lui Longstreet. Lee a estimat că aproximativ 15.000 de oameni vor participa la atacul rebelilor pe Cemetery Ridge. Longstreet a răspuns: „Părerea mea este că niciun 15.000 de oameni pregătiți vreodată pentru luptă nu poate ocupa acea poziție”. Dar Lee a rămas impasibil. Planul urma să se desfășoare așa cum fusese ordonat.

De-a lungul dimineții și până după-amiaza, în mijlocul unei călduri de 90 de grade și a unei umidități sufocante, rebelii s-au mutat pe poziții în pădurea de vizavi de Cemetery Ridge pentru atacul care urma să aibă loc. Interesant este că unele trupe ale Uniunii au fost mutate departe de Cemetery Ridge la ordinul lui Meade, deoarece acesta credea că Lee va ataca din nou în sud. Cu câteva ore înainte, Meade prezisese corect că Lee va ataca centrul, dar acum credea altceva. El a lăsat doar 5.750 de infanteriști întinși de-a lungul frontului de o jumătate de milă pentru a face față inițial atacului de 15.000 de oameni al rebelilor.

Lee a trimis cavaleria lui Jeb Stuart, recent întors în țară, să meargă în spatele poziției Uniunii pentru a devia forțele federale din zona principală de luptă. În jurul prânzului, trupele de cavalerie ale Uniunii și ale Confederației s-au confruntat la cinci kilometri la est de Gettysburg, dar Stuart a fost în cele din urmă respins de focurile de tunuri punitive și de cavaleria Uniunii condusă în parte de generalul George Custer, în vârstă de 23 de ani. Încercarea de diversiune a eșuat.

Înapoi la locul principal al bătăliei, imediat după ora 13:00, aproximativ 170 de tunuri confederate au deschis focul asupra poziției Uniunii de pe Cemetery Ridge pentru a pregăti terenul pentru atacul rebelilor. Acesta a fost cel mai puternic baraj de artilerie din timpul războiului, dar multe dintre obuzele Rebelilor și-au ratat țintele și au zburat inofensiv pe cer.

Federalii au ripostat cu focuri grele de tun și în curând nori mari de fum orbitor și praf au planat peste câmpul de luptă. În jurul orei 14:30, federalii au încetinit ritmul de foc, apoi au încetat, pentru a economisi muniția și pentru a-i păcăli pe rebeli să creadă că tunurile au fost doborâte – exact ceea ce rebelii au crezut.

Pickett s-a dus să-l vadă pe Longstreet și a întrebat: „Generale, să avansez?”. Longstreet, acum copleșit de emoție, nu a răspuns, ci pur și simplu și-a plecat capul și a ridicat mâna. Astfel a fost dat ordinul.

„Încărcați inamicul și amintiți-vă de vechea Virginia!” a strigat Pickett în timp ce 12.000 de rebeli formau o linie ordonată care se întindea pe o milă de la un flanc la altul. În tăcere deliberată și cu un fast militar de zile trecute, s-au îndreptat încet spre Armata Uniunii, la o milă distanță, pe Cemetery Ridge, în timp ce federalii priveau în tăcere, mirați de această priveliște spectaculoasă.

Dar pe măsură ce rebelii ajungeau în raza de acțiune, tunurile federale care foloseau grapeshot (un proiectil care conținea bile de fier care zburau în bucăți atunci când erau lansate) și salve de pușcă de o precizie mortală au sfâșiat rebelii ucigându-i pe mulți și făcând găuri în linia de înaintare. Ceea ce fusese, cu doar câteva momente înainte, o linie maiestuoasă de infanterie rebelă, a devenit rapid o mizerie oribilă de trupuri dezmembrate și răniți muribunzi, însoțită de un vuiet jalnic. Dar rebelii au continuat să avanseze.

Cum s-au apropiat foarte mult, rebelii s-au oprit și au tras cu puștile lor o dată în federali, apoi și-au coborât baionetele și au început să atace în fugă în timp ce strigau strigătul rebelilor.

O bătălie crâncenă a avut loc timp de o oră, cu multe lupte brutale corp la corp, împușcături de la mică distanță și înjunghieri cu baionetele. Pentru o scurtă clipă, rebelii aproape că și-au atins obiectivul ales, o mică tufă de stejari în vârful Cemetery Ridge. Dar întăririle Uniunii și unitățile de infanterie regrupate au năvălit și au deschis focul asupra rândurilor rebelilor. Rebelii loviți și depășiți numeric au început în cele din urmă să cedeze, iar acest mare val uman care fusese Pickett’s Charge a început să se retragă pe măsură ce oamenii se retrăgeau în josul pantei. Efortul suprem al armatei lui Lee a fost înfrânt, lăsând 7.500 dintre oamenii săi zăcând pe câmpul de luptă.

Lee a ieșit călare și s-a întâlnit cu supraviețuitorii, spunându-le: „Este numai vina mea”. Iar lui Pickett i-a spus: „Pe umerii mei se află vina”. Mai târziu, când s-a întors la cartierul general, Lee a exclamat: „Păcat. Păcat! Oh, ce păcat!” Pariul a eșuat. Valul războiului era acum definitiv întors împotriva Sudului.

Căderile confederate în morți, răniți și dispăruți au fost de 28.000 din 75.000. Victimele Uniunii au fost 23.000 din 88.000.

În acea noapte și în ziua următoare, sâmbătă, 4 iulie, răniții confederați au fost încărcați la bordul căruțelor care au început călătoria de întoarcere spre Sud. Lee a fost forțat să-și abandoneze morții și să înceapă o retragere lungă și lentă a armatei sale înapoi în Virginia. Comandantul Uniunii, Meade, din cauza oboselii și a precauției, nu l-a urmărit imediat pe Lee, ceea ce l-a înfuriat pe președintele Lincoln, care i-a scris o scrisoare amară lui Meade (niciodată livrată) în care spunea că a ratat o „ocazie de aur” de a pune capăt războiului chiar acolo.

La 19 noiembrie, președintele Lincoln a mers pe câmpul de luptă pentru a-l dedica ca cimitir militar. Oratorul principal, Edward Everett din Massachusetts, a ținut un discurs oficial de două ore. Apoi i-a venit rândul președintelui. A vorbit cu vocea sa înaltă și pătrunzătoare și, în puțin peste două minute, a rostit discursul de la Gettysburg, surprinzându-i pe mulți din audiență prin scurtimea sa și lăsându-i pe alții destul de neimpresionați.

Cu toate acestea, de-a lungul timpului, discursul și cuvintele sale – guvernarea Poporului, de către Popor, pentru Popor – au ajuns să simbolizeze însăși definiția democrației.