De Grant H. Brenner, M.D.

„Angoasa individului nevrotic este aceeași cu cea a sfântului. Nevroticul, sfântul sunt angajați în aceeași bătălie. Sângele lor curge din răni similare. Dar primul gâfâie, iar celălalt cedează.” -Georges Bataille

„Este una dintre cele mai eficiente atitudini ale nevroticului să măsoare cu degetul mare, ca să spunem așa, o persoană reală cu un ideal, deoarece, procedând astfel, poate să o deprecieze cât de mult dorește.” -Alfred Adler

Neurotismul este o caracteristică primară de personalitate, una dintre cele cinci trăsături majore (din „modelul celor cinci factori”) care, într-o măsură semnificativă, traversează culturile pentru a determina personalitatea generală, deși diferite culturi pot fi, în medie, mai ridicate la anumite trăsături decât la altele. Celelalte trăsături de personalitate Big 5 sunt deschiderea, agreabilitatea, extroversiunea și conștiinciozitatea. Caracteristicile asociate cu neuroticismul includ anxietatea, ostilitatea, furia, depresia, conștiința de sine și vulnerabilitatea la stres.

În apărarea autoapărării

În timp ce neuroticismul are beneficiile sale – cum ar fi inteligența, umorul, așteptări mai realiste dacă sunt „cinice”, o mai mare conștientizare de sine, motivația și conștiinciozitatea, asumarea de riscuri mai mici și o nevoie puternică de a oferi celorlalți – este, de asemenea, asociat cu autocritica, sensibilitatea față de ceilalți și anxietatea socială, starea de spirit și anxietatea, o stare generală de sănătate mai proastă, o mai mare tensiune zilnică și reacții emoționale negative puternice. Ca urmare, persoanele nevrotice tind, în medie, să găsească relațiile romantice, personale și de familie mai solicitante și mai puțin reușite decât cele dorite, au probleme în păstrarea locurilor de muncă și, în general, nu sunt la fel de satisfăcute de viață.

Persoanele mai nevrotice se pot găsi prinse în tipare de gândire dezadaptative pe care le apără în mod compulsiv. Atât de sărăcit este sentimentul lor de sine încât este necesar să se agațe chiar și de autoatribuiri negative, deoarece perspectiva unei schimbări pozitive se simte ea însăși ca o amenințare la adresa integrității lor, un risc inacceptabil de a se pierde pe sine prin transformarea într-o persoană diferită. Sugestiile altor persoane de a se schimba sau presiunea de la locul de muncă pentru a funcționa mai bine din punct de vedere interpersonal sunt greu de înghițit, simțindu-se mai degrabă ca niște atacuri nedrepte și critici false decât ca niște eforturi de a fi susținători și constructivi. În cazul unui nevrotism mai puternic, perfectul este dușmanul binelui, deoarece ne imaginăm idealuri imposibile pentru sine și pentru ceilalți, care ne protejează de munca anevoioasă a schimbării treptate. Persoanele cu un nivel ridicat de neuroticism apreciază siguranța de a ști la ce să se aștepte, chiar dacă este sumbru, în detrimentul riscului de dezamăgire din încercarea de a se angaja în moduri necunoscute și nedovedite.

Persoanele cu un nivel mai ridicat de neuroticism prezintă „comportamente prosociale” reduse Astfel de PSB-uri includ ajutarea celorlalți, faptul de a fi liniștitor și de a oferi sprijin, de a fi mai generos și de a dărui, de a face mai multă muncă de caritate și, în general, de a se bucura de un sentiment mai mare de bunăstare. PSB-urile consolidează stima de sine prin aprobarea și recunoașterea din partea celorlalți, sporesc sentimentul de autoeficacitate și de realizare, susțin o perspectivă pozitivă și rezistentă și îmbunătățesc calitatea relațiilor și construiesc o comunitate.

Neurotismul, condimentul vieții?

Printre celelalte trăsături de personalitate, neurotismul pare să fie aparte, un ingredient unic care se înmoaie odată cu vârsta. Gândiți-vă la neuroticism ca la o superputere pe care nu toată lumea vrea să o aibă prea mult și nu toată lumea învață cum să o folosească în mod corespunzător atunci când o posedă. Sau gândește-te la neuroticism ca la un condiment puternic, în care „un pic merge mult”. Neuroticismul extrem poate fi paralizant, dar, cu moderație, este de dorit. Anumite expresii ale neuroticismului sunt un gust dobândit, așa cum poate fi un simț al umorului excentric – interesant în anumite moduri, dar potențial întunecat. Intrigant, dar potențial iritant, chiar enervant. Pentru persoanele cu niveluri mai mari de neuroticism, acesta reprezintă o provocare și o oportunitate. Lăsat necontrolat, poate duce la probleme cronice.

Neurotismul poate fi temperat de alte trăsături de personalitate. Este atenuat de niveluri mai ridicate de agreabilitate, dar o persoană foarte nevrotică, dezagreabilă, toți ceilalți factori fiind egali, va fi mai dificilă într-o relație – și mai predispusă să fie dură și să se autoblameze. În timp ce o persoană nevrotică extrovertită poate dori să fie mai mult în preajma oamenilor, acest lucru poate provoca un conflict interior, deoarece a fi mai sociabil înseamnă, de asemenea, potențial mai mult stres, autocritică și anxietate. Introversiunea, pe de altă parte, poate tampona neuroticismul și reduce relațiile problematice și singurătatea.

Cum interferează neuroticismul cu comportamentul prosocial?

Conform cercetărilor anterioare, Guo, Sun și Li (2018) raportează că neuroticismul, în special, a fost asociat în mod fiabil cu comportamente prosociale reduse. În ciuda constatărilor interculturale consistente care corelează neuroticismul cu comportamente prosociale reduse, ei notează că cercetarea nu a explicat exact cum anume această trăsătură de caracter duce la rezultate sociale negative. Trebuie să existe legături concrete între neuroticism și comportamentele prosociale mai scăzute, iar înțelegerea acestor factori potențial cauzali ne poate ajuta să temperăm neuroticismul. Identificarea comportamentelor și atitudinilor specifice care duc la rezultate sociale negative îi poate ajuta pe „nevroticii” motivați să consolideze aspectele pozitive și să compenseze sau să ajusteze cele negative. Mai ales pentru că persoanele nevrotice tind să fie mai conștiente de sine și mai autocritice, a dispune de informații psihologice precise și de înaltă calitate este un mare dar pentru dezvoltarea personală și pentru munca terapeutică atunci când sunt aplicate în mod constructiv.

Potențialele căi prin care neuroticismul poate avea un impact asupra comportamentului prosocial includ: anxietatea socială, inclusiv faptul de a fi ușor jenat și stresat în contexte sociale; empatia (cognitivă și emoțională), care este mai complicată în neuroticism din cauza dificultății de a vedea punctul de vedere al celeilalte persoane, deși suferința personală mai mare în neuroticism poate motiva, de asemenea, comportamente de tip empatic; autoeficacitatea socială, sentimentul specific că suntem capabili să facem față situațiilor și relațiilor sociale (mai degrabă decât autoeficacitatea generală); stima de sine, un sentiment de încredere și de valoare de sine care facilitează implicarea în activități; și inteligența emoțională, care este asociată cu deschiderea, agreabilitatea și capacitatea de a gestiona mai eficient relațiile și situațiile emoționale negative.

Pentru a schița modul în care acești factori pot lega neuroticismul de PSB, Guo și colegii săi au folosit o „analiză de mediere” pentru a examina datele psihologice colectate de la peste 1.450 de tineri adulți (studenți în China, aproximativ 60 la sută femei). Aceștia au folosit instrumente de auto-raportare fiabile și validate pentru a crea un sondaj cu 154 de itemi care analizează comportamentul prosocial (Prosocial Tendencies Measure, Revised), neuroticismul (Big 5 Neuroticism Subscale), autoeficacitatea socială (Scale of Perceived Social Self-Efficacy), anxietatea socială (scala de anxietate socială Liebowitz), o măsură a deziderabilității sociale (scala de deziderabilitate socială Marlowe-Crowne), inteligența emoțională specifică din punct de vedere cultural (scala de inteligență emoțională Wong și Law), sensibilitatea socială (Indexul de reactivitate interpersonală) și stima de sine (Scala de stimă de sine Rosenberg).

Rezultatele lor indică faptul că un comportament prosocial redus în neuroticism este legat de o autoeficacitate socială mai scăzută, mai puțină inteligență emoțională, o stimă de sine mai slabă, dificultăți în a lua perspectiva celorlalți și o empatie redusă. Ei au constatat că nu a existat un efect direct al neuroticismului asupra PSB, susținând ipoteza că sunt în joc factori specifici. Autoeficacitatea socială a fost cel mai mare contributor specific, reprezentând 73 la sută din impactul negativ al neuroticismului asupra PSB, urmat de inteligența emoțională mai scăzută, luarea de perspectivă afectată și dificultatea legată de empatie. În schimb, nivelurile mai ridicate de suferință personală cu neuroticism au încurajat comportamentul prosocial – nu prin empatie, ci mai degrabă prin eforturi presupuse de a atenua propriile emoții negative prin grija față de ceilalți.

Neuroticismul de atenuare

În timp ce eșantionul studiului a fost tânăr și legat de cultură, cercetările anterioare sugerează că factorii studiați sunt stabili în diferite culturi și pot fi generalizabili, deși necesită replicare. S-ar putea ca vârsta și experiența și diferențele culturale să schimbe importanța diferiților factori de bază. Indiferent, acest studiu identifică mai mulți factori pe care persoanele mai nevrotice îi pot lua în considerare în eforturile de a urmări schimbări pozitive în ei înșiși, în relațiile personale și profesionale și în satisfacția și bunăstarea generală a vieții.

Autoeficacitatea socială a fost cel mai puternic factor care a blocat comportamentul prosocial în neuroticism. Aceasta este o convingere specifică că suntem capabili să ne descurcăm bine în situații sociale și merge împreună cu stima de sine pentru a ne permite să scoatem la iveală ce e mai bun din noi înșine. Pentru persoanele cu un nivel mai scăzut al acestor factori, cultivarea în mod intenționat a unei abordări mai optimiste și constructive prin identificarea domeniilor problematice, stabilirea unor obiective comportamentale specifice și exersarea abilităților interpersonale va duce la un succes social mai mare, la o mai mare încredere în sine și la așteptarea de a fi în general competent să lucreze și să se joace bine cu ceilalți. O mai mare autoeficacitate socială conduce la o mai mare stimă de sine, ceea ce duce la schimbări pozitive, succes social, un sentiment mai mare de autoeficacitate și așa mai departe.

La fel, inteligența emoțională și asumarea perspectivei pot fi învățate, chiar dacă suntem înclinați să ne concentrăm asupra propriilor probleme, să fim surzi la problemele emoționale ale altora și mai puțin pricepuți la gestionarea situațiilor emoționale dificile. Putem învăța să folosim empatia cognitivă, de exemplu, să ne gândim la punctul de vedere al altcuiva, să ne imaginăm ce ar putea simți și să acționăm în mod corespunzător. Aceasta poate necesita mai mult efort și o practică conștientă, dar dă roade.

Scoaterea din capul cuiva, de exemplu, făcând muncă voluntară semnificativă pentru a-i ajuta pe alții, poate servi ca o distragere a atenției de la autocritica prea negativă, poate încuraja sentimentele de recunoștință, poate oferi un forum cu miză redusă pentru a lucra la abilitățile sociale și poate consolida autoeficacitatea. Când vine vorba de îngrijirea celorlalți, utilizarea empatiei ca motivator se adaugă la motivul nevrotic de reducere a suferinței personale, imprimând îngrijirii o mai mare autenticitate și compasiune. Aceasta, la rândul său, este predispusă să ducă la o mai mare satisfacție personală, la o concentrare mai mică asupra emoțiilor negative, la o mai mare implicare și apreciere din partea celorlalți și la o mai bună competență generală.

Recunoașterea zonelor problematice și începerea lucrului asupra lor poate fi mai ușor de spus decât de făcut, în special pentru persoanele preocupate nevrotic, care pot să nu fie capabile să vadă în afara unei viziuni inflexibile și pesimiste asupra lumii, care tind să fie mai mult autocritice decât autoreflective fără a se judeca și care pot respinge ajutorul și nu reușesc să folosească suporturile sociale. Din cauza evitării și a suferinței, este mai ușor să fii reactiv – atunci când problemele devin atât de grave încât oamenii trebuie să încerce să se schimbe sau să se confrunte cu un eșec sigur – decât proactiv.

Cultivarea unei atitudini proactive poate preveni suferința viitoare, prin concentrarea pe imaginarea regretului, astfel încât să ofere motivația de a lua măsuri de evitare, gândindu-se la beneficiile schimbării, concentrându-se pe obiective în timp ce schițează pași specifici către aceste obiective și căutând ajutor de la alții, printre altele. Auto-ajutorul ghidat, meditația bazată pe mindfulness și compasiune, terapia individuală și de grup, o bună îngrijire de sine și implicarea în activități care abordează zonele de provocare pot, printre altele, ajuta la mutarea acului, maximizând în același timp aspectele pozitive ale nevrotismului – și transformându-le într-o utilizare mai bună, o intenție paradoxal non-nevrotică.

LinkedIn Image Credit: Dragon Images/