Insuficiență renală

Utilizați cu prudență în boala renală moderată (IFG < 45 ml/min). Diureticele tiazidice provoacă azotemie la pacienții cu boală renală cronică. Acestea sunt ineficiente ca monoterapie în boala renală severă (IFG<30 ml/min), dar pot fi utile atunci când sunt utilizate cu precauția cuvenită în asociere cu diureticele de ansă chiar și la pacienții cu IFG <30 ml/min. (vezi pct. 4.2 și 5.2).

Insuficiență hepatică

Thiazidele, ca și alte diuretice, pot provoca dezechilibru electrolitic, encefalopatie hepatică și sindrom hepato-renal atunci când sunt utilizate pentru tratarea ascitei cirotice. Hidroclorotiazida trebuie utilizată cu precauție deosebită la pacienții cu insuficiență hepatică severă. Tiazidele trebuie utilizate cu prudență la pacienții cu insuficiență hepatică sau boală hepatică progresivă, deoarece un dezechilibru minor în echilibrul lichidian și electrolitic poate precipita coma hepatică (vezi pct. 4.3)

Electroliți

Diureticele tiazidice pot produce o nouă apariție a hipokaliemiei sau pot exacerba hipokaliemia preexistentă.

Diureticele tiazidice trebuie administrate cu prudență la pacienții cu afecțiuni care implică pierderi crescute de potasiu, de exemplu nefropatii cu pierdere de sare și insuficiență funcțională renală prerenală (cardiogenă). Se recomandă corectarea hipokaliemiei și hipomagneziemiei coexistente înainte de a începe administrarea tiazidelor. Concentrațiile sanguine de potasiu și magneziu trebuie monitorizate periodic. Dezechilibrul electrolitic, în special dezechilibrul de potasiu, trebuie monitorizat la toți pacienții care primesc diuretice tiazidice.

Ca și în cazul tuturor diureticelor tiazidice, kaliureza indusă de hidroclorotiazidă este dependentă de doză. Pentru tratamentul cronic, concentrațiile de potasiu în sânge trebuie verificate inițial și apoi după 3 până la 4 săptămâni. Prin urmare, dacă echilibrul de potasiu nu este alterat de factori suplimentari (de exemplu, vărsături, diaree, modificări ale funcției renale etc.), testele trebuie efectuate periodic.

Co-administrarea unei săruri orale de potasiu (de exemplu, KCI) poate fi luată în considerare la pacienții care primesc digitalice (vezi punctul 4.5), la pacienții care prezintă simptome de boală coronariană, cu excepția cazului în care primesc un inhibitor ACE, la pacienții care primesc doze mari de agonist β-adrenergic și în toate cazurile în care concentrațiile plasmatice de potasiu sunt < 3,0 mmol/L. Dacă preparatele orale de potasiu nu sunt tolerate, hidroclorotiazida poate fi combinată cu un diuretic economizator de potasiu.

În toate cazurile de tratament asociat, menținerea sau normalizarea echilibrului de potasiu trebuie monitorizată îndeaproape. Dacă hipokaliemia este însoțită de semne clinice (de exemplu, slăbiciune musculară, pareză sau anomalii ECG), tratamentul cu hidroclorotiazidă trebuie întrerupt.

Terapia combinată constând în hidroclorotiazidă și o sare de potasiu sau un diuretic de economisire a potasiului trebuie evitată la pacienții care primesc inhibitori ECA, BRA sau DRI.

Diureticele tiazidice pot produce o nouă apariție a hiponatremiei sau pot exacerba o hiponatremie preexistentă. La pacienții cu depleție severă de sodiu și/sau la pacienții cu depleție de volum, cum ar fi cei care primesc diuretice în doze mari, în cazuri rare poate apărea hipotensiune arterială simptomatică după inițierea tratamentului cu hidroclorotiazidă. Hiponatremia, însoțită de simptome neurologice (greață, dezorientare progresivă, apatie) a fost observată în cazuri izolate. Diureticele tiazidice trebuie utilizate numai după corectarea oricărei depleții de volum sau de sodiu preexistente. În caz contrar, tratamentul trebuie început sub supraveghere medicală strictă. Se recomandă monitorizarea regulată a concentrațiilor de sodiu în sânge.

Monitorizarea electroliților din sânge este indicată în special la pacienții vârstnici, la pacienții cu ascită datorată cirozei hepatice și la pacienții cu edem datorat sindromului nefrotic. În această din urmă condiție, hidroclorotiazida trebuie utilizată numai sub supraveghere atentă la pacienții normocalcemici fără simptome de depleție de volum sau hipoalbuminemie severă.

Ca și alte diuretice, hidroclorotiazida poate crește nivelul acidului uric din sânge datorită scăderii clearance-ului de acid uric și poate duce la creșterea hiperuricemiei și poate produce gută la pacienții sensibili.

Efecte metabolice

Thiazidele, inclusiv hidroclorotiazida, pot modifica toleranța la glucoză și pot crește nivelul colesterolului și al trigliceridelor din sânge.

Thiazidele scad excreția urinară de calciu și pot produce o ușoară creștere a concentrației de calciu în absența tulburărilor cunoscute ale metabolismului calciului. Deoarece hidroclorotiazida poate crește nivelul calciului din sânge, aceasta trebuie utilizată cu prudență la pacienții cu hipercalcemie. Hipercalcemia marcată care nu răspunde la retragerea tiazidelor sau ≥ 12 mg/dl poate fi o dovadă a unui proces subiacent de hipercalcemie independent de tiazide. Modificări patologice la nivelul glandei paratiroide a pacienților cu hipercalcemie și hipofosfatemie au fost observate la unii pacienți aflați sub tratament tiazidic prelungit. Dacă apare hipercalcemie, este necesară o clarificare suplimentară a diagnosticului.

Miopie acută și glaucom secundar cu unghi închis

Hidroclorotiazida, o sulfonamidă, a fost asociată cu o reacție idiosincratică care a dus la miopie acută tranzitorie și glaucom acut cu unghi închis. Simptomele includ apariția acută a scăderii acuității vizuale sau a durerii oculare și apar, de obicei, între câteva ore și câteva săptămâni după începerea tratamentului. Glaucomul acut cu închidere a unghiului netratat poate duce la pierderea permanentă a vederii.

Tratamentul inițial constă în întreruperea hidroclorotiazidei cât mai curând posibil. Tratamentul medical sau chirurgical imediat trebuie luat în considerare dacă presiunea intraoculară rămâne necontrolată. Factorii de risc pentru apariția glaucomului acut cu închidere unghiulară includ antecedente de alergie la sulfonamide sau penicilină.

Cancer de piele non-melanom

Un risc crescut de cancer de piele non-melanom (NMSC) a fost observat odată cu expunerea la doze cumulative crescânde de hidroclorotiazidă (HCTZ) în două studii epidemiologice, bazate pe Registrul Național de Cancer din Danemarca. Efectele fotosensibilizatoare ale HCTZ ar putea acționa ca un posibil mecanism de NMSC.

Pacienții tratați cu HCTZ vor fi informați cu privire la riscul de NMSC și vor fi instruiți să își verifice periodic pielea pentru leziuni noi și să raporteze imediat orice leziuni cutanate suspecte. Pacienții vor fi sfătuiți cu privire la posibilele măsuri preventive, cum ar fi limitarea expunerii la soare și la razele UV și, în cazul în care sunt expuși, utilizarea unei protecții adecvate pentru a minimiza riscul de cancer de piele. Leziunile cutanate suspecte trebuie evaluate prompt, inclusiv prin analiza histologică a biopsiilor. În plus, este posibil să fie necesară reconsiderarea utilizării HCTZ la pacienții care au prezentat anterior NMSC (vezi și pct. 4.8)

Alte

Efectul antihipertensiv al inhibitorilor ECA, BRA sau DRI este potențat de agenții care cresc activitatea reninei plasmatice (diuretice). Trebuie să se manifeste prudență atunci când se adaugă un inhibitor al ACE (ARB sau DRI) la hidroclorotiazidă, în special la pacienții cu depleție severă de sodiu sau depleție de volum.

În timpul tratamentului cu tiazide, lupusul eritematos poate fi activat.

Reacțiile de hipersensibilitate sunt mai frecvente la pacienții cu alergii și astm.

Test de dopaj: hidroclorotiazida conținută în acest medicament poate da un rezultat pozitiv la un test antidoping.

Reacțiile de hipersensibilitate sunt mai frecvente la pacienții cu alergii și astm.