Entorsele de gleznă sunt o leziune frecventă. Conform National Electronic Injury Surveillance System (NEISS), în 2009 s-au produs aproximativ 630 891 de entorse de gleznă (CPSC, 2011). Ligamentul talo-fibular anterior (AFTL) este frecvent entorsat ca urmare a unei leziuni de tip plantarflexie-inversie. Uneori, ligamentul calcaneofibular sau ligamentul talofibular posterior (PTFL) este, de asemenea, luxat (Komenda și Ferkel, 1999). Pacientul din acest studiu s-a prezentat cu durere laterală la nivelul gleznei, reproductibilă prin plantarflexie și eversie pasivă, plângându-se de durere în timpul exercițiilor fizice și al practicării sportului. Aceste constatări sunt în concordanță cu o entorsă a PTFL. S-a demonstrat, de asemenea, că la nivelul articulației tibiofibulare apar defecte de poziție care imită simptomele entorsei gleznei. Brian Mulligan a emis prima ipoteză cu privire la apariția defectelor de poziție la nivelul gleznei. El a dezvoltat o tehnică de Mobilizare cu mișcare (MWM) pentru a trata aceste defecte de poziție. Mulligan a emis, de asemenea, ipoteza că un defect pozițional similar ar putea apărea în direcție posterioară, imitând o entorsă a PTFL (Mulligan, 2010, p. 71, 96-97). Scopul acestui studiu de caz este de a prezenta un pacient cu o aparentă entorsă posterioară a ligamentului talofibular care a răspuns la o MWM cu alunecare anterioară a fibulei. Cele două măsurători utilizate pentru a evalua funcția și durerea au fost măsurarea capacității piciorului și gleznei (Foot and Ankle Ability Measure – FAAM) și o scală numerică de durere în 10 puncte. Fiecare măsurătoare a fost efectuată înainte de tratament, după întreruperea tratamentului, la 6 luni după tratament și la 12 luni după tratament. S-a obținut un răspuns pozitiv, deoarece simptomele au fost reduse și a putut reveni la nivelul anterior de funcționare.