Toată lumea care se bucură de înghețată poate mulțumi evoluției. Cu doar 10.000 de ani în urmă, nimeni după vârsta copilăriei nu putea digera zahărul din lapte, numit lactoză. Bebelușii produceau întotdeauna lactază, enzima care descompune acest zahăr, dar după înțărcare producția de lactază se oprea.

Apoi au apărut animalele. Cândva în ultimii 10.000 de ani, mai multe populații diferite – toate crescând vite sau cămile în Europa de Nord, Africa de Est și Orientul Mijlociu – au dobândit capacitatea de a digera laptele pe viață. Anumite variante genetice au devenit prevalente care au făcut ca producția de lactază să continue până la vârsta adultă.

Toleranța la lactoză a oferit acestor populații un avantaj crucial, spune antropologul Henry Harpending, coautor al unei cărți recente intitulată The 10.000-Year Explosion: Cum a accelerat civilizația evoluția umană. Înainte de apariția variantelor genetice, oamenii trebuiau să elimine zahărul din laptele de vacă sau de cămilă prin fermentarea acestuia, dar acest lucru elimina între 20 și 50 la sută din caloriile sale. Cu abilitatea de a digera laptele, oamenii puteau avea acces la această energie suplimentară.

În The 10.000-Year Explosion, Harpending și coautorul Gregory Cochran, ambii de la Universitatea din Utah, susțin că abilitatea de a digera lactoza a modelat istoria omenirii. Populațiile tolerante la lactoză, susțin ei, puteau supraviețui mai bine foametei și, de asemenea, este posibil să fi fost mai buni cuceritori, ajutând la răspândirea civilizațiilor și culturilor lor. „Expansiunea europeană și poate cea arabă, care a lovit Imperiul Bizantin, ar fi putut fi rezultatul acestei noi capacități de a digera alimentele”, a declarat Harpending într-un interviu.

Capacitatea de a digera lactoza este, de asemenea, o dovadă că oamenii încă evoluează. În acești 10.000 de ani, ea a apărut independent în cel puțin patru locuri de pe glob. Astăzi, mai mult de 90 la sută dintre oameni au un anumit grad de toleranță la lactoză. Gradul de toleranță pe care îl au oamenii depinde de variantele de gene și de numărul de copii ale acestor gene pe care le posedă. Aproximativ o treime din populație digeră lactoza în mod imperfect și prezintă unele simptome de intoleranță la lactoză, iar unele persoane, majoritatea de origine africană, asiatică sau mediteraneană, nu sunt capabile să digere deloc lactoza.

Selecția rapidă pentru toleranța la lactoză ridică o întrebare interesantă. Au fost oamenii care aveau deja varianta de genă motivați să domesticească animale, sau oamenii care au domesticit animale au avut mai multe șanse de a beneficia de pe urma existenței unei variante de genă producătoare de lactază? „Ce a venit mai întâi, vitele sau mutația, nu se poate spune”, spune Harpending. „Dacă mutația nu ar fi avut loc, nu ar fi existat atât de multă lăptărie. Dar dacă oamenii care pot digera lactoza nu ar fi avut vite, mutația nu ar fi avut niciun avantaj.”

— Joseph Caputo

.