Guvernul britanic nu a rambursat niciodată împrumutul de 1.200.000 de lire sterline care a creat Banca Angliei în 1694. În schimb, le-a acordat comercianților care au furnizat banii dreptul exclusiv de a tipări bancnote în contul acestei datorii, dând naștere băncii centrale și unei mari părți din arhitectura care stă la baza sistemului financiar mondial. Astăzi, în timp ce factorii de decizie politică promit să facă „orice este necesar” pentru a-și susține economiile în fața coronavirusului, băncile centrale se confruntă cu apeluri de a tipări bani pentru a finanța direct cheltuielile guvernamentale.
În vremuri de urgență, în special în caz de război, băncile centrale au înmânat adesea guvernelor bancnote proaspăt tipărite. Lupta împotriva inflației rezultate a fost amânată până după orice criză. În ciuda pandemiei, lumea nu se află încă în această situație astăzi. Nu este nevoie, deocamdată, să relaxăm cadrul unei bănci centrale independente, care să vizeze inflația. Cu toate acestea, acest tip de finanțare monetară ar trebui să fie un instrument la dispoziția factorilor de decizie politică, dacă este necesar.
Fără limite, a permite unui guvern să se finanțeze prin crearea de bani poate duce la hiperinflație. Dar aceste riscuri pot fi gestionabile: relaxarea cantitativă din ultimul deceniu, în ciuda previziunilor, nu a ridicat inflația peste țintele de 2 la sută ale principalelor bănci centrale. Banii pompați în economiile din lumea bogată au fost satisfăcuți de o cerere crescută, poate permanent, de economisire preventivă.
Nu există o distincție clară între relaxarea cantitativă și finanțarea monetară. Bancherii centrali spun că achizițiile de active în cadrul QE sunt temporare, ceea ce înseamnă că banii nou-creați vor fi într-o zi eliminați din economie. Dar este greu de legat de mâinile succesorilor lor, care într-o zi le-ar putea face permanente. Oricum ar fi, efectul este acela de a reduce costul împrumuturilor guvernamentale. Cumpărarea obligațiunilor doar după ce acestea au fost vândute investitorilor privați eliberează totuși fonduri pentru noi emisiuni.
Programele QE recente, de fapt, par să aibă tot mai multe șanse să devină permanente. Bancherii centrali nu au reușit să finalizeze un program mult discutat de „normalizare” a politicii monetare între criza financiară și prăbușirea de astăzi. Ei nu vor putea face acest lucru prea curând. Amploarea schemelor anterioare înseamnă că Banca Japoniei – care deține obligațiuni guvernamentale în valoare de peste 100% din venitul național japonez – s-ar putea să nu fie niciodată în măsură să își desfacă complet achizițiile.
Diferența dintre QE și finanțarea monetară directă este în principal una de prezentare: dacă achizițiile de active sunt considerate temporare sau permanente. Acest lucru contează: credibilitatea și mesajele sunt caracteristici importante ale băncilor centrale. Un articol de opinie din această săptămână al lui Andrew Bailey, guvernatorul Băncii Angliei, care a exclus finanțarea monetară, poate că a fost conceput în mare parte pentru a convinge investitorii internaționali că nu există prea multe motive să se teamă de păstrarea fondurilor în lire sterline.
Nota editorului
The Financial Times face ca principalele articole despre coronavirus să poată fi citite gratuit pentru a ajuta pe toată lumea să rămână informată.
Găsește cele mai recente informații aici.
Dacă tendințele de limitare a inflației se inversează, bancherii centrali dispun de instrumente pentru a combate creșterea prețurilor, fie prin majorarea ratelor dobânzilor, fie prin relaxarea QE. Criza actuală poate fi chiar deflaționistă, iar țintele băncilor centrale sunt, cu excepția Băncii Centrale Europene, simetrice, promițând să abordeze inflația care se află atât sub, cât și peste obiectivul lor declarat.
Amploarea recesiunii actuale înseamnă că până și cea mai directă finanțare monetară, cum ar fi „banii elicopterului” sau înmânarea de numerar publicului, ar trebui să rămână o opțiune. Acest lucru va necesita o coordonare cu oficialii aleși în mod democratic, care sunt responsabili pentru finanțele publice. Dezbaterea nu ar trebui să se refere la faptul dacă finanțarea monetară poate avea loc – în cazul QE, deja are loc – ci la menținerea procesului sub control prin intermediul unor bănci centrale independente.
.