LONDRA – Albert Einstein a anunțat cea mai mare realizare a sa, Teoria generală a relativității, la Berlin, în urmă cu un secol, pe 25 noiembrie 1915.

Pentru mulți ani, aproape niciun fizician nu a putut să o înțeleagă. Dar, începând cu anii 1960, după decenii de controverse, majoritatea cosmologilor au considerat relativitatea generală ca fiind cea mai bună explicație disponibilă, dacă nu chiar descrierea completă, a structurii observate a universului, inclusiv a găurilor negre.

Și totuși, chiar și astăzi, aproape nimeni, în afară de specialiști, nu înțelege relativitatea generală – spre deosebire, de exemplu, de teoria selecției naturale, tabelul periodic al elementelor și dualitatea undă/particulă din teoria cuantică. Așadar, de ce este Einstein cel mai faimos și cel mai citat (și citat greșit) om de știință din lume – cu mult înaintea lui Isaac Newton sau Stephen Hawking – precum și un sinonim universal al geniului?

Famia lui Einstein este într-adevăr derutantă. Când a ținut prelegeri despre relativitatea generală la Universitatea Oxford în 1931, publicul academic a umplut sala, pentru ca apoi să se retragă, nedumerit de matematicile și de germana sa, lăsând doar un mic nucleu de experți. Ulterior, un agent de curățenie a șters ecuațiile de pe tablă (deși, din fericire, o tablă a fost salvată și este expusă în Muzeul de Istorie a Științei din Oxford).

Cu toate acestea, atunci când Einstein și soția sa au apărut ca invitați personali ai lui Charlie Chaplin la premiera filmului lui Chaplin „City Lights” din 1931, în Los Angeles, au trebuit să se lupte pentru a-și croi drum printre mulțimile care presau și aclamau frenetic (asupra cărora poliția amenințase anterior că va folosi gaze lacrimogene). Întregul cinematograf s-a ridicat în picioare în cinstea lor.

Famia lui Einstein este într-adevăr derutantă. Când a ținut prelegeri despre relativitatea generală la Universitatea Oxford în 1931, publicul academic a umplut sala, pentru ca apoi să se retragă, nedumerit de matematica și de germana sa, lăsând doar un mic nucleu de experți.

Un Einstein oarecum nedumerit și-a întrebat gazda ce înseamnă toate acestea. „Ei mă aclamă pentru că toți mă înțeleg, iar pe tine te aclamă pentru că nimeni nu te înțelege”, a glumit Chaplin.

În anii 1940, Einstein i-a spus unui biograf: „Nu am înțeles niciodată de ce teoria relativității, cu conceptele și problemele sale atât de îndepărtate de viața practică, ar fi trebuit să întâlnească atât de mult timp o rezonanță vie, sau chiar pasională, în cercurile largi ale publicului… Nu am auzit încă un răspuns cu adevărat convingător la această întrebare.”

Unui intervievator de la New York Times, el a remarcat dezarmant: „De ce nimeni nu mă înțelege și totuși toată lumea mă place?”

O parte din motivul faimei lui Einstein este cu siguranță faptul că prima sa realizare, și cea mai cunoscută – Teoria specială a relativității din 1905 – părea să fi apărut din senin, fără nicio realizare anterioară. La fel ca Newton (dar spre deosebire de Charles Darwin), nu a avut pe nimeni distins în familia sa. Nu a fost remarcabil de excelent la școală și la facultate (spre deosebire de Marie Curie); de fapt, nu a reușit să obțină un post universitar după absolvire.

Nu a făcut parte din establishmentul științific și a lucrat în mare parte singur. În 1905, se zbătea ca simplu funcționar de brevete, cu un copil nou-născut. Indiferent dacă înțelegem sau nu relativitatea, izbucnirea sa aparent bruscă de geniu intrigă în mod inevitabil pe toată lumea.

Un alt motiv pentru faima lui Einstein este faptul că a fost activ în multe domenii îndepărtate de fizică, în special în politică și religie, inclusiv în sionism.

În această privință, el este cel mai bine cunoscut pentru opoziția sa deschisă față de Germania nazistă din 1933, pentru sprijinul său privat pentru construirea bombei atomice în 1939 și pentru criticile sale publice la adresa bombei cu hidrogen și a McCarthyismului în anii 1950 (FBI-ul lui J. Edgar Hoover a lansat prompt o anchetă secretă asupra sa). În 1952, i s-a oferit președinția Israelului.

Evident, viața turbulentă de mai târziu a lui Einstein și pozițiile curajoase ale acestuia îi fascinează pe mulți oameni care sunt nedumeriți de relativitatea generală. Potrivit lui Bertrand Russell: „Einstein nu a fost doar un mare om de știință, ci și un mare om”. Matematicianul și biologul Jacob Bronowski a propus că „Newton este zeul Vechiului Testament; Einstein este figura Noului Testament… plin de umanitate, de milă, de un simț al simpatiei enorme”.

Scriitorul de science fiction și futuristul Arthur C. Clarke credea că „combinația unică a lui Einstein de geniu, umanist, pacifist și excentric” a fost cea care „l-a făcut accesibil – și chiar adorabil – pentru zeci de milioane de oameni”. Richard Dawkins se autointitulează „nedemn de a încălța pantofii fără șosete ai lui Einstein… Împărtășesc cu plăcere spiritualitatea lui magnific de lipsită de Dumnezeu.”

O astfel de combinație de strălucire solitară, integritate personală și activism public este rară în rândul intelectualilor. Când se adaugă darul de o viață al lui Einstein pentru aforisme ingenioase în relațiile cu presa și cu publicul, faima sa unică și durabilă nu mai pare atât de ciudată.

La urma urmei, cine nu ar putea să nu fie fermecat de rezumatul său popular al relativității: „O oră stând cu o fată drăguță pe o bancă din parc trece ca un minut, dar un minut stând pe un aragaz încins pare o oră.”

Și mai este și preferatul meu: „Pentru a mă pedepsi pentru disprețul meu față de autoritate, soarta m-a făcut eu însumi o autoritate.”

PROIECT SYNDICATE

• Scriitorul este autorul cărții Einstein: A Hundred Years of Relativity și Genius: A Very Short Introduction.

.