Ghimbirul sălbatic este o plantă nativă perenă, erectă, cu creștere joasă, cu o înălțime de până la 20 cm, care apare de obicei în tufe. Nu există tulpini aeriene.

Frunze: Există două frunze pedunculate care au o formă de rinichi larg până la formă de inimă, cu baze adânc despicate, vârfuri ascuțite până la ascuțite când sunt tinere, mai rotunjite cu vârsta. Aceste două frunze urcă de la vârful tulpinii principale scurte, care se află prosternată pe sol. Tulpinile frunzelor sunt foarte păroase. Părțile inferioare au păr fin, iar suprafața superioară poate avea și ea păr de-a lungul nervurilor. Frunzele sunt de fapt alterne, dar sunt atât de apropiate încât par opuse. Frunzele mature pot fi mari – până la 15 cm în diametru.

Inflorescența este o floare solitară pe o tulpină scurtă care se ridică între bazele celor două tulpini ale frunzelor.

Floarea este formată dintr-un tub de caliciu fals format din trei sepale, a căror culoare exterioară este de la cafeniu la purpuriu (de obicei purpuriu), cu păr dens. Vârfurile lobilor sepalelor de la un dinte lung și liniar care se întinde spre exterior. Vârful interior al tubului fals este de o culoare mai închisă, păros, cu o secțiune interioară de culoare albă până la verde-gălbuie pal. Petalele propriu-zise ale florii sunt vestigiale sau absente. În interiorul tubului fals există 12 stamine care sunt mai scurte decât și înconjoară șase stiluri violacee care sunt unite într-o coloană centrală dinspre ovar.

Semințe: Din floarea fertilă se formează o capsulă de semințe cărnoase cu 6 celule. Aceasta conține numeroase semințe dure de culoare maro închis, oarecum cu 3 fețe. Deși plantele pot fi pornite din semințe, este nevoie de ceva timp. Pentru germinare, semințele au nevoie de o perioadă de depozitare umedă și rece de 60 până la 90 de zile, apoi de o perioadă umedă și caldă de aceeași durată, urmată de o altă perioadă rece. Cel mai bine este să lăsați natura să-și facă treaba și să lăsați 2 ani. Divizarea unui tufiș este mai ușoară, sau cumpărați plante cu rădăcini goale și plantați-le primăvara.

Habitat: Ghimbirul sălbatic crește dintr-un sistem radicular de rizomi subțiri în soluri bogate până la argiloase și are nevoie de umbră ușoară și de condiții umede până la nu foarte uscate. Coloniile se formează prin rizomii târâtori și prin semințe. Rădăcina este cea care are gustul și mirosul ghimbirului. Propagarea prin semințe este dificilă, așa cum s-a explicat mai sus. Mult mai ușoară este divizarea plantelor mature în toamnă, înainte de perioada de repaus vegetativ. Rizomul poate fi tăiat în secțiuni de 6 sau 8 inci și plantat imediat. Toamna este, de asemenea, momentul în care se colectează rădăcinile pentru uscare. Pe măsură ce plantele formează un ciorchine, o altă metodă este de a împărți pur și simplu o secțiune exterioară a ciorchinelui și de a o muta – se transplantează ușor. Ghimbirul sălbatic este considerat neatractiv pentru căprioare. Gândurile lui Eloise Butler despre această plantă sunt prezentate mai jos.

Nume: Rizomii rădăcinii au o aromă de ghimbir, de unde și numele comun. Numele de gen Asarum, este derivat din asaron, numele grecesc antic pentru o plantă acum neidentificată. Numele speciei, canadense, se referă la „din Canada” – locul unde se află planta tip. Numele de autor pentru clasificarea plantelor, „L.”, se referă la Carl Linnaeus (1707-1778), botanist suedez și creatorul nomenclaturii binomiale a taxonomiei moderne.

Comparații: Nici o altă plantă nu seamănă cu aceasta în zona noastră geografică. Există șase specii recunoscute de Asarum. Toate celelalte sunt specii de pe coasta de vest.

.