Terapiile Agonistă și Antagonistă sunt opțiuni eficiente bazate pe dovezi în tratamentul medical al dependenței de droguri. Un mod simplu de a ne gândi la aceste concepte este că terapia agonistă creează o acțiune, în timp ce terapia antagonistă se opune unei acțiuni.

Terapia agonistă

Un medicament care este agonist se atașează la receptorii din creier, iar apoi produce o reacție chimică. De exemplu, heroina este un agonist opioid. Aceasta se leagă de receptorii opioizi care controlează plăcerea și durerea, rezultatul fiind o senzație de euforie și bunăstare. Alte exemple de agoniști opioizi, numiți uneori „agoniști complecși”, sunt oxicodona, morfina și opiul.

În terapia agonistă, medicii le prescriu pacienților lor medicamente agoniste care se atașează la aceiași receptori ca și substanța care creează dependență. Medicamentul agonist creează un „high” similar, în esență impersonând drogul care creează mai multă dependență. De exemplu, buprenorfina este un agonist utilizat în mod obișnuit în tratamentul dependenței de heroină.

Buprenorfina este un „agonist parțial”. Deși se leagă strâns de receptorii opioizi din creier, nu are un efect de „agonist complet” precum heroina. Deoarece există un efect de plafonare a acțiunii sale, pacienții care utilizează medicamentul nu dezvoltă o toleranță, dar devin dependenți din punct de vedere fiziologic.

Terapia agonistă poate ajuta la ameliorarea sevrajului dureros și a poftelor continue, permițând pacienților să se concentreze pe terapie și pe recuperarea pe termen lung. Dezavantajul medicamentelor agoniste este că pacienții pot dezvolta o dependență fiziologică și o toleranță la medicație în timpul tratamentului lor.

Aceasta este o listă de medicamente agoniste utilizate în mod obișnuit:

• Metadona este un agonist complet utilizat în tratamentul dependenței de opiacee
• Buprenorfina este un agonist parțial utilizat în tratamentul dependenței de opiacee
• Chantix este un agonist parțial utilizat în tratamentul dependenței de nicotină

Terapia antagonistă

În timp ce medicamentele antagoniste se leagă, de asemenea, de receptorii din creier, nu există un efect similar cu cel al drogului care creează dependență. Medicamentele antagoniste sunt utilizate pentru a bloca activarea receptorilor creierului de către medicamentele care creează dependență.

Terapia antagonistă are mai multe beneficii. Pacienții care primesc medicamente antagoniste, cum ar fi Naltrexona, care este utilizată în tratamentul dependenței de opioide, nu dezvoltă o toleranță la medicament. În plus, medicamentele antagoniste nu creează dependență în sine.

Cu toate acestea, terapia antagonistă nu ameliorează pofta pentru substanța care creează dependență. În cazul în care sunt tratați pentru dependența de opioide, pacienții prezintă un risc ridicat de supradozaj dacă sar peste o doză de antagonist prescrisă și recidivează în acest timp.

Medicamentele antagoniste utilizate în mod obișnuit includ:

• Naltrexona este utilizată în tratamentul dependenței de opiacee
• Naloxona este adesea utilizată pentru a stabiliza pacienții care suferă de supradoză de opiacee

Nu există terapii agoniste sau antagoniste pentru tratamentul dependenței de alcool. Cu toate acestea, există și alte opțiuni. Terapia de aversiune utilizează medicamente, cum ar fi Antabuse, care îi descurajează pe pacienți să consume alcool. Acest tratament este deosebit de util în prevenirea recăderilor.

Informații conexe
Tratament asistat de medicamente

.