Teoria cognitiv-comportamentală este o formă de terapie pe termen scurt folosită de consilierii din domeniile psihologiei și asistenței sociale. Terapia cognitiv-comportamentală (Cognitive-Behavioral Therapy – CBT) încurajează o îmbinare a modelelor de terapie comportamentală și cognitivă. Teoria se bazează pe convingerea că comportamentele și sentimentele clientului sunt puternic influențate de gândurile sale. Un terapeut CBT joacă un rol activ în a ajuta clientul să își prioritizeze problemele, să recunoască gândurile dezadaptative care se află în spatele problemelor și sentimentelor sale și să conceapă și să implementeze schimbări orientate spre obiective în gândirea sa.

Context

Terapia cognitiv-comportamentală (CBT) acordă o importanță semnificativă modului în care gândirea negativă ne influențează emoțiile și comportamentele. Dr. Aaron Beck a observat că mulți dintre clienții săi aveau „gânduri automate” – „gânduri pline de emoții care ar putea apărea în minte” (Martin, 2007). Multe dintre aceste gânduri nu sunt cunoscute în mod conștient de către client; cu toate acestea, prin practică, clientul poate învăța să identifice gândul negativ și irațional. După identificare, clientul poate învăța apoi să depășească aceste gânduri. „TCC se bazează pe un model sau o teorie conform căreia nu evenimentele în sine sunt cele care ne supără, ci semnificațiile pe care le dăm” (Martin, 2007). Aceste „gânduri automate” ne pot face să devenim orbi la idei noi și să avem capacitatea de a depăși obstacolele. „Gândurile automate” ale unei persoane sunt înrădăcinate în sistemele de credințe care au fost încorporate în subconștientul lor încă din copilărie. Atunci când se întâmplă un eveniment, o persoană folosește aceste sisteme de credințe pentru a face față dificultăților sale. Dacă există o gândire negativă în sistemul de credințe al persoanei, este mai probabil ca aceasta să interpreteze greșit evenimentul sau problema ca fiind prea dificil de gestionat.

Terapie cognitivă

Terapia cognitivă se concentrează pe gândurile oamenilor și pe modul în care acestea afectează reacțiile lor emoționale, comportamentale și fiziologice la situațiile stresante. Oamenii au adesea dificultăți în a gândi rațional atunci când se simt presați de experiențe de viață deranjante. Prin intermediul terapiei cognitive, clienții sunt capabili să identifice și să își conteste gândurile despre ei înșiși, despre oamenii din jurul lor și despre lumea din jurul lor.

Terapie comportamentală

Terapia comportamentală, în starea sa cea mai elementară, este încurajarea „clienților de a se angaja în comportamente adaptative și de a nu permite experiențelor interne patologice să le dicteze modul în care acționează” (Association for Behavioral and Cognitive Therapies, 2012). Soluțiile din cadrul teoriei comportamentale urmează îndeaproape filosofiile de condiționare clasică și operantă ale lui Pavlov. Răspunsurile negative ale unui client la stimuli normali sunt de obicei comportamente învățate, deoarece ceva negativ s-a întâmplat ultima dată când stimulul a fost prezent. Printr-un proces numit extincție, terapeuții încearcă adesea să schimbe răspunsurile negative ale unui client, arătându-i acestuia că rezultatul negativ nu apare întotdeauna cu stimulul respectiv. Folosind condiționarea operantă, un client va fi mai probabil să se angajeze în activități și comportamente într-o manieră pozitivă, dacă a primit anterior rezultate pozitive. Dacă consecințele comportamentului său au fost negative, este mai puțin probabil ca acesta să repete acel comportament.

Terapia comportamentală rațional-emotivă (REBT)

O formă de terapie comportamentală, fondată în anii 1950 de Albert Ellis, a fost terapia comportamentală rațional-emotivă (REBT). REBT se concentrează pe „gândurile curente, iraționale ale clientului… și le vizează în mod activ pentru a le schimba” (Fraum, 2012). Prin REBT, clientul se confruntă cu credințele și așteptările sale iraționale. După confruntare, clientul și terapeutul sunt capabili să dezvolte o gândire realistă. Numai după ce aceste două lucruri sunt realizate, clientul este capabil să se schimbe. „Epictet a scris în Enchiridionul: „Oamenii sunt tulburați nu de lucruri, ci de viziunea pe care o au asupra lor” (National Association of Cognitive-Behavioral Therapists, 2008).”

Terapie comportamentală dialectică

O altă terapie comportamentală care este o formă de terapie cognitiv-comportamentală este terapia comportamentală dialectică. Bazată în mare măsură pe filozofie, principiul principal al acestei terapii analizează două puncte de vedere opuse și lucrează prin intermediul relației terapeutice pentru a le îmbina pentru a găsi un „mijloc fericit”. Consilierul nu îl face pe client să simtă că gândurile sale sunt invalide sau incorecte, ci îl ghidează să înțeleagă că trebuie să își schimbe comportamentul. Această terapie este cel mai adesea utilizată pentru clienții care au fost diagnosticați cu tulburare de personalitate borderline. (Institutul Național de Sănătate Mintală, 2012)

Comonalități ale terapiei cognitive și ale terapiei comportamentale

Deși există câteva diferențe între abordările cognitive și cele comportamentale, există unele asemănări care permit ca aceste două metode să fie îmbinate în abordarea cognitiv-comportamentală. În cadrul CBT, clientul și terapeutul lucrează împreună ca o echipă pentru a-l ajuta pe client să își depășească problemele. Adesea, CBT este o metodă de consiliere pe termen scurt care, de obicei, durează doar câteva luni, dar este, de asemenea, o terapie riguroasă, în sensul că clienții trebuie să își utilizeze noile abilități între ședințe prin intermediul „temelor pentru acasă”. Terapeuții CBT rareori cercetează în profunzime motivul pentru care clientul are gândurile iraționale, ci mai degrabă rămân concentrați pe prezent și viitor. (Association for Behavioral and Cognitive Therapies, 2012)

Persoane notabile

Aaron T. Beck, M.D.

Albert Ellis, Ph.D.

Sesiuni

Sesiunile de terapie cognitiv-comportamentală au o structură. Structura este importantă, deoarece permite o utilizare cât mai eficientă a timpului. Ședințele de TCC durează, de obicei, doar aproximativ 50 de minute, au loc o dată pe săptămână sau o dată la două săptămâni și continuă doar pentru câteva luni până la un an. La începutul terapiei, clientul și consilierul discută despre problemele și problemele pe care le are clientul. Apoi, ei lucrează la prioritizarea problemelor. Aceste activități se încadrează în etapa I a modelului Egan. În cadrul etapei II, clientul discută despre sinele său ideal sau despre ceea ce își dorește. Acest lucru îi permite clientului, cu îndrumarea consilierului, să își stabilească obiective realiste. În etapa finală, clientul și consilierul explorează opțiunile disponibile – și există întotdeauna opțiuni – și găsesc opțiunea sau opțiunile care funcționează cel mai bine pentru client. Ultimul pas este producerea unui plan de acțiune.

În timpul procesului, clientul are adesea „teme pentru acasă”. Această temă pentru acasă este de obicei menită să ajute clientul să identifice „declanșatorii” anxietății sau problemelor sale și sentimentele care înconjoară acele evenimente. Pe măsură ce procesul avansează, temele vor coincide cu orice etapă la care clientul lucrează în acel moment.

Tehnici

Datorită îmbinării de teorii și terapii, există mai mult de trei duzini de tehnici la dispoziția terapeuților cognitiv-comportamentali. Selecția include tehnici cognitive, emoționale și comportamentale care alcătuiesc o selecție bine închegată care poate fi adaptată la nevoile și dorințele individuale ale clienților. Tehnica ABC (cunoscută și sub numele de ABCDE) este identificată cel mai îndeaproape de creatorul său, Dr. Ellis, și în cadrul REBT. Alte tehnici majore includ reconstrucția cognitivă, expunerea, reîncadrarea și scrierea unui jurnal. O altă tehnică utilizată pe scară largă, dar oarecum controversată, este autodezvăluirea.

Tehnica ABC/ABCDE sau Autoanaliza Rațională

Dr. Ellis a creat această tehnică pentru a ajuta oamenii să identifice și să înțeleagă de ce se comportă așa cum se comportă la anumite „Evenimente Activatoare”. ‘Evenimentul Activator’ ((A)) este adesea văzut ca fiind motivul pentru emoțiile și comportamentele inițiale ale clientului (Consecințele sau (C)). În realitate, există o altă etapă intermediară – „Convingerile” clientului ((B)). În timp ce (A) declanșează (C), (B) este ceea ce cauzează de fapt (C).

Dr. Ellis a continuat să dezvolte această tehnică și mai târziu a fost modificată pentru a include trei pași suplimentari – ‘Disputarea’ ((D)), ‘Noul efect’ ((E)) și ‘Acțiunea ulterioară’ ((F)). Odată ce clientul a reușit să identifice (A), (B) și (C), acesta este capabil să avanseze și să își conteste „Credințele” prin „Disputing”. Ei, de asemenea, evaluează modul în care ar prefera să se simtă sau să se comporte – „Noul efect”. În cele din urmă, clientul își dezvoltă planul de „Acțiuni ulterioare” pentru a evita o recidivă.

Restructurarea cognitivă

În timp ce Autoanaliza rațională este o parte a procesului de Restructurare cognitivă, ea nu reprezintă întregul proces. Restructurarea cognitivă este un set de tehnici care îl ajută pe client să identifice, să conteste și să își schimbe gândurile „distorsionate”. Distorsiunile gândirii comune includ adesea cuvinte precum: întotdeauna, trebuie și niciodată. Acestea provin, de asemenea, din lista de convingeri iraționale a Dr. Ellis (anexa A) și dintr-o listă de distorsiuni cognitive influențate de Dr. Beck (anexa B). Există o fișă de lucru de restructurare cognitivă (anexa C) pe care consilierii și clienții o pot găsi utilă atunci când utilizează această tehnică.

Expunere

Terapia de expunere este o modalitate intensă din punct de vedere emoțional, dar eficientă pentru clienți de a-și confrunta temerile, în special pentru cei cu tulburări de anxietate. Printr-o serie de ședințe extrem de atent planificate, clientului i se introduce sau este expus la declanșatorul (stimulii) care îi provoacă anxietatea (răspuns condiționat clasic). În timp, clientul este capabil să vadă și să înțeleagă că nu se va întâmpla nimic rău, iar anxietatea se diminuează. Terapeutul folosește adesea terapia de expunere împreună cu abilități de relaxare și tehnici de reconstrucție cognitivă. Pe lângă tulburările de anxietate, o adaptare a Terapiei de expunere este uneori folosită pentru persoanele cu tulburări sexuale.

Autodezvăluirea

Autodezvăluirea este atunci când terapeutul îi spune pe scurt clientului ceva personal despre el însuși care poate fi de valoare pentru client și pentru relația terapeutică. Această tehnică poate fi dificil de gestionat eficient și este oarecum controversată. Dacă terapeutul are de gând să utilizeze această tehnică, trebuie să o folosească cu atenție și cu moderație. Acolo unde această tehnică poate deveni problematică este atunci când accentul se mută de la client la consilier. Prea multă divulgare de informații poate duce la faptul că clientul se simte inconfortabil sau are senzația că relația s-a schimbat. Atunci când este folosită în mod corespunzător; cu toate acestea, poate arăta empatia terapeutului față de situația cu care se confruntă clientul.

Sinteza studiului de caz

Clientul este o femeie de 52 de ani, văduvă, cu două fiice. Soțul ei a murit în urmă cu șapte ani. Rudele ei locuiesc la 80 km distanță. Clienta a fost acuzată de un incident legat de locul de muncă, după care a devenit anxioasă. Clienta ia în prezent medicamente cu efecte compatibile cu un antidepresiv. Problemele pe care le prezintă includ memorie slabă, lipsă de concentrare, confuzie și lentoare. Clienta a îndeplinit criteriile DSM-IV pentru un episod depresiv major. Clientei i s-au dat mai multe scale clinice pentru a se evalua. Aceste scale au fost completate înainte de fiecare ședință și discutate pe scurt în timpul ședinței. ca mijloc de verificare a eficacității. Terapeutul a folosit modelul celor cinci sisteme pentru a o ajuta pe clientă să-și analizeze gândurile și să recunoască gândurile și comportamentele automate negative. I s-au dat fișe de monitorizare a activităților zilnice, deși avea succes la multe activități, foarte puține îi făceau plăcere. Din cauza, în parte, a anilor de abuz sexual din partea tatălui ei, clienta simțea că ceva nu era în regulă cu ea. Simțea că nu se integrează în familia ei. Utilizând o variantă mai detaliată a Tehnicii ABC, clientul și terapeutul au reușit să identifice situațiile stresante; să discute emoțiile, comportamentul și reacțiile fizice la aceste situații; și să recunoască convingerile negative care stau la baza acestora. Terapeutul a utilizat experimente comportamentale pentru a o ajuta pe clientă să își conteste convingerile de bază și să recunoască diferențele în ceea ce privește modul în care se simțea.

Gânduri finale

Am ales această teorie pentru că am simțit că este cea pe care o voi folosi cel mai probabil, atunci când voi deveni psiholog licențiat. Multiplele puncte de vedere și tehnicile variate disponibile pentru client o fac să pară a fi singura teorie care poate fi adaptată pentru fiecare individ în parte. Cu toate acestea, ceea ce am aflat în urma cercetărilor mele este că abordarea cognitiv-comportamentală nu cercetează în profunzime „de ce” cineva are convingerile pe care le are. „De ce” este ceea ce m-a atras în primul rând în domeniul psihologiei și al serviciilor umane, așa că trebuie să investighez alte teorii, oportunități de carieră și tehnici pentru a găsi „locul potrivit” pentru mine. În mod ideal, mi-ar plăcea să investighez mai îndeaproape mintea criminală și să ajut populația penitenciară să își depășească problemele psihopatologice. Simt în continuare că multe dintre tehnicile cognitiv-comportamentale pot fi utile în descoperirea „de ce”, așa că probabil le voi folosi în domeniul meu final de carieră.

.