Este posibil ca James Brown să fi inventat funk-ul, dar Sly Stone l-a perfecționat; fuziunea sa alchimică de soul, rock, gospel și psihedelia a respins granițele stilistice la fel de mult ca și trupa sa explozivă de acompaniament, The Family Stone, care a ignorat restricțiile rasiale și de gen, creând o serie de înregistrări euforice, dar cu încărcătură politică, care s-au dovedit a fi o influență masivă asupra artiștilor din toate mediile muzicale și culturale. Sylvester „Sly Stone” Stewart s-a născut la 15 martie 1943, în Denton, Texas, și a crescut în principal în Vallejo, California, unde a cântat cu grupul de gospel al familiei sale. După ce a cântat ca solist al unui grup doo wop numit Viscaynes, la 16 ani a înregistrat hitul local „Long Time Gone”, în același timp înregistrând discuri pentru postul de radio KSOL din Bay Area. După ce a studiat trompetă, compoziție și teorie la Vallejo Junior College, în 1964 Stewart a semnat un contract cu casa de discuri locală Autumn Records, unde a înregistrat o serie de single-uri solo, pe lângă faptul că a fost producătorul casei de discuri; acolo a condus „C’mon and Swim”, un hit național al lui Bobby Freeman, precum și sesiuni cu Beau Brummels, Mojo Men și Great Society.

În 1966, Stewart a format grupul Sly & the Stoners, în timp ce fratele său mai mic, Freddie, și-a condus propria trupă, Freddie & the Stone Souls; în curând, frații au fuzionat cele două trupe și, împreună cu basistul Larry Graham, trompetistul Cynthia Robinson, saxofonistul Jerry Martini și toboșarul Greg Errico, s-a născut Sly & the Family Stone. După ce au scos single-ul de debut, „I Ain’t Got Nobody”, la editura locală Loadstone, grupul a semnat cu Epic pentru a-și lansa LP-ul de debut din 1967, A Whole New Thing; Dance to the Music a urmat în 1968, și a generat un hit de Top Ten cu piesa de titlu. Mai târziu, în același an, Sly & the Family Stone a ajuns în fruntea clasamentelor pop și R&B cu hit-ul cu două fețe „Everyday People” b/w „Sing a Simple Song”; iar cu clasicul Stand!”, muzica trupei a devenit din ce în ce mai politizată pe piese de succes precum piesa de titlu și „Don’t Call Me Nigger, Whitey”. În calitate de vocalist, compozitor și producător șef al grupului, Stone a împins limitele și mai mult cu fiecare lansare succesivă; iar cu piesa „Thank You Falettinme Be Mice Elf Agin” din 1970, aflată în fruntea topurilor, a creat, în esență, schița sonoră pentru funk-ul și disco-ul care au dominat deceniul următor prin intermediul unui groove percutant propulsat de linia de bas pop-and-slap a lui Graham. Stone și-a lansat, de asemenea, propria casă de discuri, Stone Flower Records, unde a scris și a produs piese pentru alți artiști, elaborând sunete și texturi care aveau să-i influențeze lucrările ulterioare. (Producția casei de discuri Stone Flower a fost adunată într-o antologie din 2014, I’m Just Like You: Sly’s Stone Flower 1969-1970).

There’s a Riot Goin’ On Cu toate acestea, pe măsură ce idealurile utopice ale anilor ’60 au făcut loc paranoiei și corupției anilor ’70, sunetul de sărbătoare care odată îl întruchipa pe Sly & the Family Stone a făcut loc dezolantului There’s a Riot Goin’ On, o capodoperă întunecată, militantă, care a dat naștere hiturilor „Family Affair” și „Running Away”. Viziunea sumbră asupra lumii a lui Stone s-a datorat în mare parte problemei sale din ce în ce mai mari cu narcoticele și a devenit cunoscut pentru faptul că ajungea cu întârziere la concertele live sau lipsea cu totul de la spectacole. Lansat în 1973, Fresh a fost ultimul album cu adevărat grozav al lui Sly & the Family Stone, iar după ce a apărut Small Talk, trupa s-a destrămat, High on You din 1975 fiind creditat doar lui Stone. Pe măsură ce problemele sale cu drogurile și bătăliile juridice au devenit de notorietate publică, eforturi precum Heard Ya Missed Me, Well I’m Back și Back on the Right Track din 1976 și Back on the Right Track din 1979 au atras puțin interes, la fel ca și un turneu ulterior cu George Clinton & the P-Funk All-Stars și un efort de revenire în 1983, Ain’t But the One Way. După ce un single din 1987, „Eek-a-Bo-Static”, nu a reușit nici măcar să intre în topuri, Stone a ajuns în schimb pe prima pagină a ziarelor pentru o captură de cocaină care a dus la încarcerarea sa. În ciuda faptului că Sly & the Family Stone a fost inclus în Rock & Roll Hall of Fame în 1993, Stone nu a reușit să aibă o revenire substanțială în anii ’90, sau în noul mileniu.