Scop: Investigarea influenței diabetului zaharat asupra supraviețuirii pacientului și a grefonului în rândul receptorilor renali față de cei renali-pancreatici.

Metode: Dintre cele 270 de transplanturi renale efectuate între 1985 și 2002, un total de 204 (75%) au fost la pacienți diabetici și 66 (25%) la pacienți non-diabetici. Dintre cei 204 pacienți diabetici, 161 (60%) rinichi au fost transplantați simultan cu o grefă pancreatică (grupul SKPT). Grupul total de pacienți a inclus 164 (61%) bărbați și 106 (39%) femei, cu un timp mediu de dializă de 31 +/- 21 luni (interval de la 0 la 126 luni). Durata medie a diabetului a fost de 24 +/- 7 ani (interval de la 5 la 51 de ani). Nouăzeci și nouă la sută dintre pacienți se aflau în tratament de substituție renală (79% hemodializă și 20% dializă peritoneală).

Rezultate: Rata globală de respingere a fost similară (NS). Atât rata de supraviețuire a pacienților, cât și cea a grefei renale au fost mai slabe la diabetici. Supraviețuirea pacienților a fost de 82% la 5 ani în rândul pacienților supuși SKPT, 60% la diabeticii care au primit doar un rinichi și 88% la pacienții transplantați non-diabetici. Supraviețuirea grefei de rinichi la 5 ani a fost de 77% la diabeticii care au primit SKPT, 68% la diabeticii care au primit doar un rinichi și 82% la pacienții non-diabetici. Supraviețuirea generală a pacienților a fost semnificativ mai mare în rândul non-diabeticilor (P = 0,002) sau la diabeticii care au primit SKPT în comparație cu diabeticii care au primit doar un transplant de rinichi (P = 0,001).

Concluzii: Această evaluare clinică retrospectivă confirmă faptul că transplantul combinat de pancreas și rinichi ar trebui să fie prima alegere la pacienții cu diabet zaharat insulino-dependent (IDDM) cu nefropatie diabetică în stadiu terminal.