Un salut poate consta într-un schimb de expresii formale, sărutări, strângeri de mână, îmbrățișări și diverse gesturi. Forma de salut este determinată de eticheta socială, precum și de relația dintre persoane.

Salutul formal poate implica o recunoaștere verbală și, uneori, o strângere de mână, dar, dincolo de aceasta, expresia facială, gesturile, limbajul corpului și contactul vizual pot semnala ce tip de salut este așteptat. Gesturile sunt cel mai evident semnal, de exemplu, a saluta pe cineva cu brațele deschise este, în general, un semn că se așteaptă o îmbrățișare. Cu toate acestea, încrucișarea brațelor poate fi interpretată ca un semn de ostilitate. Expresia facială, limbajul corpului și contactul vizual reflectă emoțiile și nivelul de interes. O privire încruntată, o stare de slăbiciune și un contact vizual coborât sugerează dezinteres, în timp ce zâmbetul și o atitudine exuberantă sunt un semn de bun venit.

Multe gesturi diferite sunt folosite în întreaga lume ca simple saluturi. În culturile occidentale, strângerea de mână este foarte frecventă, deși are numeroase variații subtile în ceea ce privește puterea strângerii, vigoarea scuturării, poziția dominantă a unei mâini față de cealaltă și dacă se folosește sau nu mâna stângă.

Istoric, când bărbații purtau în mod normal pălării în afara ușilor, salutul bărbaților față de persoanele pe care le cunoșteau și, uneori, față de cele pe care nu le cunoșteau, implica atingerea, ridicarea ușoară („bascularea”) sau scoaterea pălăriei printr-o varietate de gesturi. Acest gest de bază a rămas normal în foarte multe situații din Evul Mediu până când bărbații au încetat în mod obișnuit să mai poarte pălării la mijlocul secolului al XX-lea. Ridicarea pălăriei a început cu un element de recunoaștere a superiorității, în care doar partea inferioară din punct de vedere social putea să o efectueze, dar a pierdut treptat acest element; regele Ludovic al XIV-lea al Franței a ținut să își atingă cel puțin pălăria în fața tuturor femeilor pe care le întâlnea. Cu toate acestea, gestul nu a fost niciodată folosit de femei, pentru care acoperirea capului includea considerente de modestie. Atunci când un bărbat nu purta o pălărie, își putea atinge părul de o parte a părții din față a capului pentru a reproduce gestul de a atinge pălăria. Acest gest era efectuat de obicei de către cei din clasele inferioare în fața superiorilor sociali, cum ar fi țăranii în fața proprietarului de pământ, și este cunoscut sub numele de „trasul de frunte”, care încă mai apare uneori ca o metaforă pentru un comportament supus.

Termenul arab salaam (literalmente „pace”, de la salutul vorbit care însoțește gestul), se referă la practica de a pune palma dreaptă pe inimă, înainte și după o strângere de mână.

În societatea marocană, persoanele de același sex nu se salută la fel ca cele de sex opus. În timp ce persoanele de același sex (bărbați sau femei) își vor strânge mâna, se vor săruta pe obraz și chiar se vor îmbrățișa de mai multe ori, un bărbat și o femeie care se salută în public nu vor merge mai departe de o strângere de mână. Acest lucru se datorează faptului că cultura marocană este destul de conservatoare. Salutul verbal în Maroc poate merge de la un salaam de bază, până la a întreba despre detalii de viață pentru a se asigura că cealaltă persoană o duce bine. În regatul Marocului, trebuie să salutați întotdeauna cu mâna dreaptă, deoarece mâna stângă este considerată în mod tradițional necurată.

Un salut chinezesc prezintă pumnul drept plasat în palma mâinii stângi și ambele sunt scuturate înainte și înapoi de două sau trei ori, poate fi însoțit de o înclinare a capului sau de o plecăciune. Gestul poate fi folosit la întâlniri și despărțiri, precum și atunci când se aduc mulțumiri sau scuze.

În India, este obișnuit să vedem salutul Namaste (sau „Sat Sri Akal” pentru Sikhs) în care palmele mâinilor sunt presate împreună și ținute lângă inimă, cu capul ușor aplecat.

Adab, care înseamnă respect și politețe, este un gest al mâinii folosit ca salut musulman de către musulmanii din Asia de Sud, în special de către comunitățile vorbitoare de urdu din Uttar Pradesh, musulmanii Hyderabadi, musulmanii bengalezi și populația Muhajir din Pakistan. Gestul presupune ridicarea mâinii drepte spre față, cu palma spre interior, astfel încât să se afle în fața ochilor, iar vârfurile degetelor să atingă aproape fruntea, în timp ce partea superioară a trunchiului este aplecată în față. Este tipic ca persoana să spună „adab arz hai”, sau doar „adab”. Adesea se răspunde la fel sau se spune cuvântul „Tasleem” ca răspuns sau, uneori, se răspunde cu un gest facial de acceptare.

În Indonezia, o națiune cu o mare varietate de culturi și religii, sunt exprimate multe saluturi, de la salutul formalizat al javanezilor foarte stratificați și ierarhici până la salutul mai egalitar și mai practic al insulelor exterioare.

Javanesele, Batak și alte etnii implicate în prezent sau anterior în forțele armate vor saluta un superior angajat de guvern și vor urma cu o plecăciune adâncă de la brâu sau o scurtă înclinare a capului și o strângere de mână pasivă și liberă. Poziția mâinii este foarte importantă; mâna superiorului trebuie să fie mai sus decât cea a inferiorului. Bărbații musulmani vor strânge ambele mâini, cu palmele împreunate la piept și vor rosti fraza islamică corectă de slametan (salut), care poate fi urmată de un contact obraz la obraz, o îmbrățișare rapidă sau o strângere de mână liberă. Femeile musulmane evlavioase își rotesc mâinile din poziția verticală în cea perpendiculară, asemănătoare rugăciunii, pentru a atinge cu greu vârful degetelor bărbatului care le salută și pot renunța la contactul obraz la obraz.

Dacă bărbatul este un servitor regal Abdi Dalem, un curtean sau deosebit de „peko-peko” (preluat direct din japoneză pentru a însemna slugarnic) sau chiar un individ foarte formal, el se va retrage în spate cu capul plecat, brațul stâng încrucișat pe piept și brațul drept atârnând în jos, fără a-și arăta niciodată partea sau spatele superiorului său. Capul său trebuie să fie întotdeauna mai jos decât cel al superiorului său. Bărbații și femeile musulmane mai tinere vor strânge la frunte mâna întinsă a bătrânului sau a superiorului lor ca semn de respect și supunere.

Dacă un muncitor manual sau o persoană cu mâinile evident murdare salută sau salută un bătrân sau un superior, acesta va arăta deferență față de superiorul său și va evita contactul prin plecăciune, atingându-și fruntea dreaptă într-un salut foarte rapid sau printr-un gest distant de „slamet”.

Sungkemul tradițional javanez presupune împreunarea palmelor ambelor mâini, alinierea degetelor mari cu nasul, întoarcerea capului în jos și o plecăciune profundă, îndoindu-se din genunchi. Într-o prezență regală, cel care execută sungkem va îngenunchea la baza tronului.

În Thailanda se folosește un gest numit wai, în care mâinile sunt așezate împreună palmă lângă palmă, aproximativ la nivelul nasului, în timp ce se înclină. Forma wai este similară cu gestul denumit de budiști prin termenul japonez gassho. În Thailanda, bărbații și femeile apasă de obicei cele două palme împreună și se înclină puțin în timp ce spun „Sawadee ka” (vorbitor de sex feminin) sau „Sawadee krap” (vorbitor de sex masculin).

SărutăriEdit

În Europa, stilul formal de salut al clasei superioare folosit de un bărbat față de o femeie în perioada modernă timpurie era acela de a ține mâna prezentată de femeie (de obicei cea dreaptă) cu mâna dreaptă și de a o săruta în timp ce se înclina. În cazul unui grad scăzut de intimitate, mâna este ținută, dar nu este sărutată. Stilul ultraformal, cu genunchiul drept al bărbatului pe podea, este acum folosit doar în cererile în căsătorie, ca gest romantic.

Sărutul pe obraz este comun în Europa, în unele părți ale Canadei (Quebec) și în America Latină și a devenit un salut standard în principal în Europa de Sud, dar și în unele țări din Europa Centrală.

În timp ce sărutul pe obraz este un salut comun în multe culturi, fiecare țară are un mod unic de a săruta. În Rusia, Polonia, Slovenia, Slovenia, Serbia, Macedonia, Muntenegru, Olanda, Iran și Egipt se obișnuiește „sărutul de trei ori, pe obraji alternați”. Italienii, spaniolii, catalanii, ungurii, românii, bosniacii și herțegovinenii obișnuiesc să se sărute de două ori la salut, iar în Mexic și Belgia este necesar doar un singur sărut. În Galapagos, femeile se sărută doar pe obrazul drept, iar în Oman, nu este neobișnuit ca bărbații să se sărute pe nas după o strângere de mână. Cultura franceză acceptă mai multe moduri de a saluta în funcție de regiune. Două săruturi sunt cele mai frecvente în toată Franța, dar în Provence se dau trei săruturi, iar în Nantes se schimbă patru. Cu toate acestea, în Finistère, la extremitatea vestică a Bretaniei, și în Deux-Sèvres, în regiunea Poitou-Charentes, se preferă un singur sărut.

Alte gesturi de salutEdit

• Adab
• Añjali Mudrā
• Bowing
• Cheek kissing
• Elbow bump
• Eskimo kissing
• Fist bump, în care doi indivizi își ating pumnii
• Sărut de mână
• Sărut de mână
• Ridicarea sau înclinarea pălăriei
• Înălțarea pălăriei
• Înaltăcinci
• Îmbrățișare
• Kowtow
• Mano (gest)
• Namaste
• Pranāma
• Primirea nasului
• Salutul
• Sampeah
• Tehniyat
• Făcând cu mâna, gestul de a mișca mâna înainte și înapoi
• Wai
• Vanakkam