În acest studiu am comparat descoperirile ecografice la 203 pacienți spitalizați cu o varietate de metode de referință: biopsie, tomografie computerizată și teste de laborator ale funcției hepatice cu scopul de a defini relevanța lor clinică. Constatările ecografice au putut fi repartizate în 3 grupe: normale, descriptive și definitive. Atunci când ecografia a descris un ficat ca fiind normal sau prezentând „ecogenitate crescută” sau „configurație modificată”, cifrele metodelor clinice de referință normale au fost aproape identice (adică 70% normal). Atunci când s-a pus un diagnostic ecografic definitiv („ciroză”, „ficat gras” sau „congestie cardiacă”), procentul de ficat altfel normal a scăzut la mai puțin de 20% și a fost de 0% pentru ciroză și congestie cardiacă. Valoarea predictivă pozitivă pentru un singur criteriu anormal la ecografie a fost între 16% și 21%, în timp ce pentru un diagnostic definitiv a fost între 67% și 100%. Cu toate acestea, mulți dintre pacienții noștri aveau factori de risc suplimentari pentru anomalii hepatice, cum ar fi obezitatea, diabetul zaharat sau chimioterapia pentru tumori maligne. Acești factori de risc pot induce modificări morfologice parenchimatoase fără anomalii ale analizelor de sânge și, deși diagnosticați corect prin ecografie, eludează alte metode de referință la pacienții fără biopsie. În concluzie, constatarea unui singur criteriu de anomalie hepatică anormală la ecografie trebuie tratată cu prudență. Diagnosticul ecografic de „ficat gras”, „ciroză”, diagnosticat prin semne suplimentare de hipertensiune portală, sau „congestie cardiacă”, aduce mai multe informații. O ecografie normală nu exclude prezența ficatului gras sau a cirozei.