„Ce este viața bună?” este o întrebare la fel de veche ca și filosofia însăși. De fapt, este întrebarea care a dat naștere filosofiei așa cum o cunoaștem.(1)Pusă de gânditorii greci antici și încorporată în gândirea lui Socrate, prin Platon și apoi Aristotel, această întrebare ajunge în inima sensului și scopului uman. De ce suntem aici și, din moment ce suntem aici, ce trebuie să facem? Care este sensul și scopul nostru?

Din căutarea răspunsului în Grecia timpurie au apărut două școli de gândire. De la Platon a apărut raționalismul: viața bună constă în constatarea unor idealuri neschimbătoare – dreptate, adevăr, bunătate, frumusețe – acele „forme” care se găsesc în lumea ideală. De la Aristotel a apărut empirismul: viața bună constă în constatarea cunoașterii prin experiență – ceea ce putem percepe din această lume prin intermediul simțurilor noastre.(2)

Atât pentru Aristotel, cât și pentru Platon, gândirea rațională folosită în contemplarea ideilor este substanța vieții bune. În ciuda accentului evident pus de amândoi pe bunătatea care reiese din viața contemplativă a minții (chiar dacă nu au fost de acord cu privire la sursa raționalității), ambii filosofi au considerat că viața bună are un impact și aduce beneficii societății. Pentru Platon, societatea trebuie să emuleze dreptatea, adevărul, bunătatea și frumusețea; astfel, el construiește o societate ideală. Pentru Aristotel, virtutea trăită în societate este substanța vieții bune, iar bunăstarea decurge din binele făcut.

Nu cu mult timp în urmă, am efectuat o căutare pe internet cu tag-ul „Ce este viața bună?” și am fost uimit de ceea ce a apărut în primele rezultate ale căutării mele. Cele mai multe dintre intrări implicau cumpărături sau consum de un soi sau altul. Unele intrări se refereau la locațiile în care să trăiești, iar altele implicau cărți sau alte mijloace media menite să te ajute să îți construiești o viață bună. Altele erau nume de magazine care vindeau bunuri pentru a promova „viața bună”. Nu existau intrări imediate despre Platon, Aristotel sau despre întrebarea filosofică pe care aceștia o ridicau. Nu existau rezultate despre înțelepciune sau despre căutarea cunoașterii trăită într-o viață virtuoasă. În schimb, cele mai multe dintre intrări implicau căutări și câștiguri materiale. Din păcate, acest lucru reflectă definiția noastră modernă a ceea ce este bun.

Vincent van Gogh, Portret al doctorului Gachet, ulei pe pânză, 1890.

Poate în vremuri economice tumultoase, este dificil să nu echivalezi obiectele materiale cu viața bună, mai mulți bani, mai multă siguranță sau mai multe oportunități. Deși întotdeauna s-a spus despre fiecare generație că acestea sunt vremuri de mare criză și tulburare, astăzi simțim această căutare de sens din nou și din nou, și poate ne întrebăm dacă este practic sau înțelept să privim spre trecut pentru o înțelegere sau o înțelegere a vieții bune.

Și totuși, anticii ne reamintesc că „nici măcar atunci când cineva are belșug, viața nu constă în posesiuni” (Luca 12:15). Oricât de abundente sau sărace ar fi, posesiunile nu trebuie să constituie substanța vieții cuiva, potrivit lui Isus. În schimb, utilizarea lor adecvată implică în mod necesar o viață corectă în comunitate. Poate că vechea înțelepciune ebraică este deosebit de instructivă într-o vreme în care am putea asimila bunătatea cu ceea ce posedăm. „El ți-a spus, omule, ce este bun; și ce îți cere Domnul, dacă nu să faci dreptate, să iubești bunătatea și să umbli cu umilință cu Dumnezeul tău?”. (Miheia 6:8) Această viziune a vieții bune, turnată nu atunci când vremurile erau bune, ci în timpul unei perioade în care calamitatea și exilul așteptau națiunea lui Israel, oferă o înțelegere alternativă. Să faci dreptate, să iubești bunătatea și să trăiești aceste două virtuți în lumina smereniei în fața lui Dumnezeu; aceasta este ceea ce este bun și este temeiul vieții bune. Și aceasta este o ofertă extinsă celor cu și fără bunuri materiale.

Înțelepciunea anticilor, de la greci și evrei, sugerează că viața bună poate fi atinsă indiferent de circumstanțe sau de posesie. Ea strălucește în înțelepciunea dreptății și a bunătății. Ea se găsește în aplicarea cunoștințelor aplicate corect în relație cu lumea din jurul nostru. Ea strălucește în umilința în fața Dumnezeului care este bunătatea însăși și este parte integrantă a unei relații cu acest Dumnezeu. Viața bună nu se cumpără sau se vinde; nu este o locație imobiliară de primă mână sau o formulă de succes. Viața bună este viața oferită gratuit lui Dumnezeu și celorlalți în dreptate, bunătate și umilință.

Margaret Manning Shull este membră a echipei de vorbitori și scriitori la Ravi Zacharias International Ministries din Bellingham, Washington.

(1) A.L. Herman, The Ways of Philosophy: Searching for a Worthwhile Life (Scholars Press: Atlanta, 1990), 1.

(2) Ibidem, 82.

.