Bugetul federal 101
Facebook Twitter
Dacă veniturile federale și cheltuielile guvernamentale sunt egale într-un anumit an fiscal, atunci guvernul are un buget echilibrat. În cazul în care veniturile sunt mai mari decât cheltuielile, rezultatul este un excedent. Dar dacă cheltuielile guvernamentale sunt mai mari decât încasările fiscale, rezultatul este un deficit. În acest caz, guvernul federal trebuie să împrumute bani pentru a-și finanța cheltuielile deficitare.
Deficit și datorie: Ce sunt?
În timp ce un deficit descrie relația dintre cheltuieli și venituri într-un singur an, datoria federală – denumită și datoria națională – este suma tuturor deficitelor anterioare, minus suma pe care guvernul federal a rambursat-o între timp. În fiecare an în care guvernul înregistrează un deficit, banii pe care îi împrumută se adaugă la datoria federală. În cazul în care guvernul înregistrează un excedent, poate folosi banii în plus pentru a rambursa o parte din datoria sa. Și, în fiecare an, guvernul plătește dobânda la datoria națională ca parte a cheltuielilor sale globale.
La data de 4 iunie 2015, datoria totală a Statelor Unite se ridica la 18 153 de miliarde de dolari.
De ce se împrumută guvernul federal?
Guvernul federal a înregistrat un deficit în 45 din ultimii 50 de ani. De obicei, acest deficit este de aproximativ trei procente din economie, așa cum este măsurat prin produsul intern brut (PIB).
Mărimea deficitului bugetar într-un anumit an este determinată de doi factori: suma de bani pe care guvernul o cheltuiește în acel an și suma veniturilor pe care guvernul le colectează din impozite. Amândoi acești factori sunt afectați de starea economiei, precum și de politicile fiscale și de cheltuieli adoptate de Congres.
De exemplu, în perioadele economice dificile, cum ar fi Marea Recesiune, multe tipuri de cheltuieli guvernamentale cresc în mod automat, deoarece mai multe persoane devin eligibile pentru programe bazate pe nevoi, cum ar fi bonurile alimentare și ajutoarele de șomaj. În același timp, veniturile fiscale tind să scadă din câteva motive: oamenii muncesc mai puțin și plătesc mai puține taxe, iar corporațiile obțin, de asemenea, mai puțin profit și plătesc și ele mai puține taxe. Mai mult, legislatorii pot crește în mod intenționat cheltuielile guvernamentale în timpul unei recesiuni pentru a stimula economia, chiar dacă știu că un rezultat pe termen scurt va fi un deficit. În timpul Marii Recesiuni, deficitul federal a ajuns în 2009 la 9,8 la sută din economie, dar în 2015 este din nou în jurul mediei, la 3,2 la sută din economie.
Deficitul poate reflecta, de asemenea, creșteri temporare ale cheltuielilor care nu sunt însoțite de creșteri egale ale veniturilor (prin creșterea impozitelor, de exemplu). De exemplu, deficitul din 1943, la apogeul cheltuielilor de război pentru cel de-al Doilea Război Mondial, a ajuns la aproape 30 la sută din economie.
În cele din urmă, politica fiscală joacă un rol major în a determina dacă avem excedente sau deficite. Mulți factori au contribuit, probabil, la excedentele bugetare din anii 1990, dar unul dintre ei a fost creșterea impozitelor, care a luat forma unor creșteri ale ratelor de impozitare pentru contribuabilii cu cele mai mari venituri (deși ratele au rămas cu mult sub ceea ce fuseseră înainte de anii 1980). De asemenea, reducerile majore de impozite din 2001 și 2003 au contribuit în mare măsură la deficitele din ultimul deceniu și la datoria de astăzi – după unele măsurători, chiar mai mult decât încetinirea creșterii economice.
Acest grafic liniar arată mărimea deficitului sau a excedentului în fiecare an fiscal în cea mai mare parte a secolului trecut.
Cum se împrumută guvernul federal?
Pentru a finanța datoria, Trezoreria SUA vinde obligațiuni și alte tipuri de titluri de valoare (Titluri de valoare este un termen pentru o varietate de active financiare). Oricine poate cumpăra o obligațiune sau alte titluri de valoare ale Trezoreriei direct de la Trezorerie prin intermediul site-ului său, treasurydirect.gov, sau de la bănci sau brokeri. Atunci când o persoană cumpără o obligațiune de Trezorerie, ea împrumută efectiv bani guvernului federal în schimbul rambursării cu dobândă la o dată ulterioară.
Majoritatea obligațiunilor de Trezorerie oferă investitorului – persoana care cumpără obligațiunea – o rată a dobânzii fixă prestabilită. În general, dacă cumpărați o obligațiune, prețul pe care îl plătiți este mai mic decât valoarea obligațiunii. Asta înseamnă că păstrați obligațiunea până la „scadență”. O obligațiune este scadentă la data la care valorează valoarea sa nominală. De exemplu, este posibil să cumpărați astăzi o obligațiune de 100 de dolari pe cinci ani și să plătiți doar 90 de dolari. Apoi o păstrați timp de cinci ani, moment în care valorează 100 de dolari. De asemenea, puteți vinde obligațiunea înainte de scadență.
Există, de fapt, multe tipuri diferite de obligațiuni ale Trezoreriei, dar punctul comun dintre ele este că reprezintă un împrumut către Trezorerie și, prin urmare, către guvernul SUA.
Cui datorează bani guvernul federal?
Datoria federală este suma datoriei deținute de public – adică banii împrumutați de la oameni obișnuiți ca dumneavoastră și de la țări străine – plus datoria deținută de conturile federale.
Datoria deținută de conturile federale este suma de bani pe care Trezoreria a împrumutat-o de la ea însăși. Poate părea amuzant, dar amintiți-vă din Where the Money Comes From că fondurile fiduciare sunt venituri fiscale federale care pot fi folosite doar pentru anumite programe. Atunci când conturile fondurilor fiduciare înregistrează un excedent, Trezoreria ia o parte din acest excedent și îl folosește pentru a plăti alte tipuri de cheltuieli federale. Dar acest lucru înseamnă că Trezoreria trebuie să plătească acei bani împrumutați înapoi la fondul fiduciar la o dată ulterioară. Acești bani împrumutați se numesc „datorie deținută de conturile federale”; aceștia sunt banii pe care Trezoreria îi împrumută efectiv între diferite conturi ale guvernului federal. Aproape o treime din datoria federală este deținută de conturile federale, în timp ce restul de două treimi din datoria federală este deținută de public.
Datorie deținută de public
Datoria deținută de public este suma totală pe care guvernul o datorează tuturor creditorilor săi din publicul larg, fără a include propriile conturi ale guvernului federal. Aceasta include datoria deținută de cetățeni americani, bănci și instituții financiare, precum și de persoane din țări străine, instituții străine și guverne străine.
După cum puteți vedea în graficul circular de mai sus, aproximativ o treime din totalul datoriei federale și aproape jumătate din datoria deținută de public este deținută la nivel internațional de investitori străini și bănci centrale din alte țări care cumpără obligațiunile noastre de trezorerie ca investiții. Printre aceste țări se numără China (1.300 de miliarde de dolari), Japonia (1.200 de miliarde de dolari) și Brazilia (262 de miliarde de dolari), cele trei țări care dețin în prezent cea mai mare parte a datoriei americane. De asemenea, Trezoreria grupează deținătorii străini de datorie națională în funcție de națiunile exportatoare de petrol (inclusiv Iran, Irak, Kuweit, Ecuador, Nigeria și altele, 297 miliarde de dolari) și de centrele bancare din Caraibe (Bermuda, Insulele Cayman și altele, 293 miliarde de dolari).3
Următoarea cea mai mare parte a datoriei publice este deținută de investitorii interni privați, care includ atât americani obișnuiți, cât și instituții precum băncile private.
Banca Rezervei Federale a SUA și guvernele de stat și locale dețin, de asemenea, părți substanțiale din datoria federală deținută de public. Partea Rezervei Federale din datoria federală nu este contabilizată ca datorie deținută de conturile federale, deoarece Rezerva Federală este considerată independentă de guvernul federal. Rezerva Federală cumpără și vinde obligațiuni ale Trezoreriei ca parte a activității sale de a controla masa monetară și de a stabili ratele dobânzilor în economia americană.
Taxa de îndatorare
Taxa de îndatorare este limita legală stabilită de Congres cu privire la suma totală pe care Trezoreria SUA o poate împrumuta. Dacă nivelul datoriei federale atinge plafonul datoriei, guvernul nu poate împrumuta legal fonduri suplimentare până când Congresul nu ridică plafonul datoriei și ar putea rămâne fără nicio modalitate de a-și plăti facturile. Dacă acest lucru se întâmplă, ar putea duce la întreruperi bruște ale serviciilor guvernamentale și la consecințe neintenționate.
Congresul are autoritatea legală de a ridica plafonul datoriei, după cum este necesar. Făcând acest lucru nu autorizează noi cheltuieli, ci mai degrabă permite Trezoreriei să plătească facturile pentru cheltuielile care au fost deja autorizate de Congres.
De ce există un plafon al datoriei?
Taxul datoriei a evoluat din restricțiile pe care Congresul le-a impus asupra datoriei federale aproape de la fondarea țării. Legislația care a pus bazele plafonului actual al datoriei a fost adoptată în 1917, iar primul plafon general al datoriei a fost adoptat în 1939. De atunci, plafonul datoriei a fost majorat sau modificat în alt mod de peste 140 de ori, inclusiv de peste o duzină de ori începând cu anul 2000.
La 10 februarie 2014, limita de îndatorare a fost suspendată până la 15 martie 2015. Se așteaptă ca datoria națională să atingă actualul plafon al datoriei în vara sau toamna anului 2015, dacă Congresul nu acționează pentru a-l ridica.
Download Image
Sursa: Congressional Research Service
De multe ori, decizia Congresului de a majora plafonul datoriei nu a fost controversată. Cu toate acestea, începând din 2011, din cauza partizanatului politic, precum și a dezbaterilor privind dimensiunea bugetului federal și a deficitului de cheltuieli, plafonul datoriei a devenit un subiect extrem de controversat. Unii membri ai Congresului s-au angajat să permită guvernului federal să intre în incapacitate de plată a datoriei, mai degrabă decât să mărească din nou plafonul datoriei.
Marea dezbatere a datoriei federale
Există o dezbatere continuă cu privire la faptul dacă guvernul ar trebui să își limiteze capacitatea de a se împrumuta. Unii consideră că cheltuielile de deficit sunt o piedică pentru guvern și economie, argumentând că un deficit nu face decât să transfere povara către generațiile viitoare, deoarece trebuie plătit în cele din urmă, la fel ca orice alt împrumut.
Alții consideră că deficitele sunt o modalitate crucială pentru guvern de a stimula economia în timpul unei recesiuni economice. Susținătorii acestui punct de vedere consideră că rolul guvernului nu este doar de a furniza servicii pe care sectorul privat nu le va furniza, ci și de a stimula economia în timpul crizelor economice. Aceștia susțin că deficitele sunt necesare în perioadele de dificultăți economice, dar că, în perioadele de boom economic, excedentele bugetare ar trebui folosite pentru a plăti datoria.
Într-un fel, deficitele și datoria sunt, de fapt, mai puțin controversate decât ați crede dacă ați asculta retorica – cu deficite în 45 din ultimii 50 de ani, guvernul nostru a ales politici care duc la deficite ușoare de cele mai multe ori, indiferent cine controlează Congresul sau Casa Albă. Iar în perioadele de excedent, legiuitorii din tot spectrul politic au argumentat pentru a folosi o parte din excedent nu doar pentru a plăti datoria, ci și pentru alte priorități, cum ar fi serviciile guvernamentale sau reducerile de taxe.