Definiția narcisismului

Narcisismul, în formele sale extreme, este considerat o tulburare de personalitate. Acesta este definit ca un sindrom sau o combinație de caracteristici care include următoarele: (a) un model omniprezent de grandoare, importanță de sine și unicitate percepută; (b) o preocupare cu fantezii de succes și putere nelimitate; (c) exhibiționism și căutare de atenție; (d) reactivitate emoțională în special la amenințările la adresa stimei de sine; (e) manifestări de îndreptățire și așteptarea unui tratament special din partea celorlalți; și (f) lipsa de voință sau incapacitatea de a manifesta empatie.

Cercetătorii au investigat, de asemenea, o formă mai puțin extremă de narcisism care este denumită tipul de personalitate narcisistă. Acești indivizi posedă majoritatea sau toate caracteristicile tulburării narcisiste de personalitate, dar sunt considerați în limitele normale ale personalității. Mai multe măsuri de auto-raportare a personalității narcisiste au fost utilizate pentru a identifica narcisiștii în scopuri de cercetare. Cea mai utilizată scală este Narcissistic Personality Inventory (NPI) și se consideră că aceasta măsoară atât tulburarea de personalitate narcisistă, cât și narcisismul în populația normală. Se consideră că NPI conține cel puțin patru subscale: conducere/autoritate, superioritate/arroganță, autoabsorbție/autoadmirație și îndreptățire/exploatare. Cu toate acestea, un individ trebuie să obțină un scor destul de mare la fiecare dimensiune pentru a fi considerat un tip de personalitate narcisistă.

Dezvoltarea narcisismului

Teoriile clinice ale narcisismului postulează că narcisismul adult își are rădăcinile în experiențele din copilăria timpurie. Deși Sigmund Freud a aplicat inițial termenul, Hans Kohut și Otto Kernberg sunt cei mai influenți doi teoreticieni în domeniul narcisismului. Atât Kohut, cât și Kernberg se concentrează asupra tulburărilor din relațiile sociale timpurii (părintești) ca geneză a tulburării narcisiste de personalitate la adult. De asemenea, ambii consideră narcisismul în esența sa ca fiind un defect în dezvoltarea unui sine sănătos. Potrivit lui Kohut, sinele copilului se dezvoltă și capătă maturitate prin interacțiuni cu alții (în primul rând cu mama) care îi oferă copilului oportunități de a obține aprobare și îmbunătățire și de a se identifica cu modele perfecte și omnipotente. Părinții care sunt empatici contribuie la dezvoltarea sănătoasă a sinelui copilului în două moduri. În primul rând, ei oferă o oglindire care favorizează un sentiment mai realist al sinelui. În al doilea rând, părinții dezvăluie limitările din ei înșiși care îl determină pe copil să internalizeze sau să își asume o imagine idealizată care este realistă și posibilă de atins. Problemele sunt introduse atunci când părintele este lipsit de empatie și nu reușește să ofere aprobare și modele de rol adecvate. Potrivit lui Kohut, narcisismul este de fapt un stop de dezvoltare în care sinele copilului rămâne grandios și nerealist. În același timp, copilul continuă să-i idealizeze pe ceilalți pentru a-și menține stima de sine prin asociere.

Kernberg susține că narcisismul rezultă din reacția copilului la o mamă rece și lipsită de empatie. Teoria sa este cu totul opusă poziției lui Kohut. Potrivit lui Kernberg, copilul flămând din punct de vedere emoțional este înfuriat de neglijența părinților săi și ajunge să îi considere pe aceștia ca fiind și mai lipsiți. Narcisismul, din acest punct de vedere, este o apărare care reflectă încercarea copilului de a se refugia într-un aspect al sinelui pe care părinții săi îl valorizau; o apărare care, în cele din urmă, are ca rezultat un sentiment grandios și umflat al sinelui. Orice slăbiciune percepută în sine este scindată într-un sine ascuns separat. Narcisiștii, în viziunea lui Kernberg, sunt grandioși la exterior, dar vulnerabili și își pun la îndoială valoarea de sine în interior. Teoriile lui Kernberg și Kohut sunt diferite în multe aspecte importante; cu toate acestea, ambele îi caracterizează pe narcisiști ca fiind indivizi cu un istoric de relații sociale nesatisfăcătoare în copilărie, care la vârsta adultă posedă viziuni grandioase despre sine care favorizează o dependență psihologică conflictuală față de ceilalți.

Viziuni contemporane asupra narcisismului

Psihologii sociali și de personalitate mai recenți au studiat narcisismul ca un sindrom sau o colecție de trăsături care caracterizează tipul de personalitate narcisistă, spre deosebire de tulburarea narcisistă de personalitate. Această perspectivă consideră narcisiștii ca fiind persoane preocupate de menținerea unor concepții de sine excesiv de pozitive. Acești indivizi devin excesiv de preocupați de obținerea unui feedback pozitiv, de autodepășitor din partea celorlalți și reacționează cu emoții pozitive sau negative extreme atunci când reușesc sau nu să primească informația că ceilalți îi au în mare stimă. Narcisiștii doresc un feedback pozitiv despre sine și îi manipulează în mod activ pe ceilalți pentru a solicita sau a forța admirația din partea lor. Din acest punct de vedere, se consideră că narcisismul reflectă o formă de reglare cronică interpersonală, a stimei de sine.

Evaluarea narcisismului

Diagnosticul de tulburare de personalitate narcisistă este de obicei determinat prin evaluarea clinică a persoanei. Cu toate acestea, tipul de personalitate narcisistă este măsurat prin chestionare de autoevaluare, cum ar fi NPI. Acest chestionar prezintă respondenților un set de itemi cu alegere forțată în care aceștia trebuie să decidă care dintre cele două afirmații este cea mai descriptivă pentru ei. De exemplu, o persoană care completează NPI va fi întrebată dacă afirmația „oamenii par să îmi recunoască întotdeauna autoritatea” sau „a fi o autoritate nu înseamnă atât de mult pentru mine” o descrie cel mai bine. S-a demonstrat că persoanele care obțin scoruri mari la NPI manifestă o mare varietate de comportamente narcisiste, cum ar fi aroganța, superioritatea și agresivitatea. În plus, persoanele cu un diagnostic clinic de tulburare de personalitate narcisistă au un scor mai mare la NPI decât persoanele cu alte diagnostice psihiatrice sau controalele normale.

Rezultatele cercetărilor relevante privind narcisismul

Rezultatele cercetărilor care utilizează NPI descriu un portret al narcisiștilor ca posedând imagini de sine umflate și grandioase. Nu este deci surprinzător faptul că aceștia raportează că au o stimă de sine ridicată. Cu toate acestea, aceste imagini de sine pozitive par să se bazeze pe percepții tendențioase și umflate ale realizărilor lor și pe opiniile lor distorsionate despre ceea ce cred ceilalți despre ei. De exemplu, ei își supraestimează atractivitatea fizică în raport cu evaluările judecătorilor cu privire la atractivitatea lor și își supraestimează inteligența în raport cu evaluările obiective ale IQ-ului lor. În cadrul unui experiment, bărbați narcisiști și nonnarcisiști au fost intervievați de o femeie ale cărei răspunsuri erau complet scenarizate. Altfel spus, toți bărbații au primit același feedback social. Cu toate acestea, bărbații narcisiști au crezut că femeia îi plăcea mai mult și că era mai interesată de ei din punct de vedere romantic decât bărbații nonnarcisiști. Alte constatări indică faptul că narcisiștii își asumă un credit mai mare pentru rezultate bune, chiar și atunci când aceste rezultate au avut loc prin noroc sau întâmplare.

Deși stima de sine a narcisiștilor este ridicată, aceasta este, de asemenea, fragilă și nesigură. Acest lucru este evidențiat prin faptul că stima lor de sine este mult mai variabilă, fluctuând de la un moment la altul, de la o zi la alta, decât este stima de sine a persoanelor mai puțin narcisiste. Alte cercetări indică faptul că este mai probabil ca narcisiștii să aibă o stimă de sine explicită ridicată și o stimă de sine implicită scăzută. Această constatare sugerează că, deși narcisiștii se descriu pe ei înșiși în termeni pozitivi, sentimentele lor de sine accesibile în mod automat nu sunt atât de pozitive.

Viziunea de sine pozitivă, dar nesigură, a narcisiștilor îi determină să fie mai atenți și mai reactivi la feedback-ul din partea altor persoane. Cu toate acestea, nu orice răspuns sau feedback din partea celorlalți este important pentru narcisiști. Ei sunt dornici să afle că ceilalți îi admiră și îi admiră. Narcisiștii prețuiesc admirația și superioritatea mai mult decât faptul de a fi plăcut și acceptat. Studiile constată că stima de sine a narcisiștilor crește și scade odată cu măsura în care se simt admirați. Mai mult, narcisiștii nu sunt pasivi în dorința lor de admirație din partea celorlalți, ci, mai degrabă, o urmăresc încercând să manipuleze impresiile pe care le creează în ceilalți. Ei fac declarații de autopromovare și de autodepășire și încearcă să solicite considerație și complimente de la cei din jurul lor.

De aici rezultă că dacă narcisiștii caută în mod constant feedback pozitiv de la alte persoane, atunci ar trebui să reacționeze negativ atunci când persoanele din jurul lor nu reușesc să le ofere un astfel de sprijin. În consecință, narcisiștii răspund cu furie și resentimente atunci când se simt amenințați de alții. Este mai probabil ca ei să răspundă agresiv în astfel de ocazii. Ei îi vor disprețui pe cei care îi amenință chiar și atunci când un astfel de răspuns ostil pune în pericol relația.

Narcisiștii încearcă să solicite admirație din partea celor din jurul lor, iar ostilitatea lor atunci când ceilalți nu reușesc să răspundă în mod corespunzător contribuie la relațiile interpersonale perturbate care sunt o caracteristică a tulburării. Cercetările au arătat că oamenii îi descriu pe cunoscuții lor narcisiști ca încercând să-i impresioneze pe ceilalți prin lăudăroșenie și denigrare. Aceste comportamente au succes inițial, în sensul că partenerii de interacțiune îi consideră pe narcisiști competenți și atractivi. Cu toate acestea, în timp, acești parteneri ajung să îl vadă pe narcisist ca fiind arogant și ostil.

Constatările dintr-o gamă impresionantă de studii sugerează o imagine a narcisiștilor ca fiind oameni care se folosesc de prietenii lor pentru a se simți bine în pielea lor. Ei caută atenție și admirație pentru a susține imagini de sine care sunt pozitive, dar ușor de amenințat. Ei sunt în permanență în alertă chiar și pentru cea mai mică jignire pe care o percep ca pe o lipsă de respect. Poate cel mai important, strădania narcisiștilor de a se autodepăși în detrimentul prietenilor lor îi costă în cele din urmă prieteniile.

1. Rhodewalt, F. (2005). Motivația socială și relațiile de obiect: Narcisismul și reglarea interpersonală a stimei de sine. În J. Forgas, K. Williams, & S. Laham (Eds.), .Social motivation (pp. 332-350). New York: Cambridge University Press.
2. Rhodewalt, F., & Morf, C. C. (2005). Reflecții în ape tulburi: Narcisismul și reglarea interpersonală a stimei de sine. În A. Tesser, J. Wood, & D. Stapel (Eds.), On building, defending, and regulating the self (pp. 127-151). New York: Psychology Press.
3. Rhodewalt, F., & Sorrow, D. (2003). Autoreglarea interpersonală: Lecții din studiul narcisismului. În M. Leary & J. P. Tangney (Eds.), Handbook of self and identity. New York: Guilford Press.

.