Miastenia gravis, tulburare autoimună cronică caracterizată prin slăbiciune musculară și oboseală cronică, cauzată de un defect în transmiterea impulsurilor nervoase de la terminațiile nervoase la mușchi.
Myasthenia gravis poate apărea la orice vârstă, dar afectează cel mai frecvent femeile sub 40 de ani și bărbații de peste 60 de ani. Persoanele cu această boală au adesea o incidență mai mare a altor tulburări autoimune. Aproximativ 75 la sută dintre persoanele cu miastenia gravis au un timus anormal.
Miastenia gravis afectează în principal mușchii feței, gâtului, gâtului și membrelor. Debutul simptomelor este de obicei gradual, manifestările inițiale ale bolii fiind observate în mușchii care guvernează mișcările ochilor și expresiile faciale. Slăbiciunea poate rămâne limitată la aceste zone sau se poate extinde la alți mușchi, cum ar fi cei implicați în respirație. Efortul muscular pare să exacerbeze simptomele, dar odihna ajută la restabilirea forței.
Reacția autoimună care stă la baza miasteniei gravis rezultă dintr-o funcționare defectuoasă a sistemului imunitar în care organismul produce autoanticorpi care atacă receptorii specifici localizați pe suprafața celulelor musculare. Acești receptori se găsesc la nivelul joncțiunii neuromusculare, unde celulele nervoase interacționează cu celulele musculare. În condiții normale, o celulă nervoasă, stimulată de un impuls nervos, eliberează neurotransmițătorul acetilcolină, care traversează joncțiunea neuromusculară și se leagă de receptorii de pe celula musculară, declanșând astfel o contracție musculară. În miastenia gravis, autoanticorpii se leagă de receptori, împiedicând acetilcolina să se lege de aceștia și, astfel, mușchiul să răspundă la semnalul nervos.
Tratamentele pentru miastenia gravis includ medicamente anticolinesterazice, care stimulează transmiterea impulsurilor nervoase, și corticosteroizi, cum ar fi prednisonul, care atenuează răspunsul imunitar. Îndepărtarea timusului duce adesea la ameliorare.