Există cinci procese de bază care duc la hipoxemie:
- Nepotrivire ventilație-perfuzie (V/Q): aerul nu ajunge în părțile plămânului prin care trece sângele. Cauzele includ pneumonia, astmul, BPOC, SDRA, embolia pulmonară, insuficiența cardiacă și bolile pulmonare interstițiale. Nepotrivirile V/Q răspund de obicei bine la oxigenul suplimentar.
- Șuntul de la dreapta la stânga: sângele ocolește cu totul plămânul. Acest lucru se poate întâmpla din cauza unui șunt anatomic în inima însăși, ca în cazul unui ASD, VSD sau PFO sau în vasculatura pulmonară prin intermediul unei MAV, sau ca un șunt fiziologic datorat unei pneumonii severe, SDRA, insuficiență cardiacă sau atelectasie. Deoarece sângele nu ajunge la alveole, oxigenul suplimentar nu ajută – tot ceea ce face este să aducă O2 în locurile fără flux sanguin.
- Hipoventilație: pacientul pur și simplu nu mișcă suficient aer. Este asociată cu o creștere a CO2, iar cauzele includ cauze legate de SNC (sedare, accident vascular cerebral, tumori), tulburări neuromusculare, obstrucția căilor respiratorii (BPOC, astm, laringospasm) și ventilația spațiului mort.
- Defect de difuzie: oxigenul nu ajunge din aer în sânge. Cauzele includ emfizemul, PJP, pneumoniile atipice și fibroza pulmonară.
- Conținut scăzut de oxigen inspirat: altitudine mare! Și nu prea multe altele.
Citește mai multe în Capitolul 49: Hypoxia and Cyanosis din Harrison’s 19e.
Printre altele, vorbind de hipoxemie, un coleg de anestezie mi-a pus la dispoziție un articol de acum câțiva ani, Arterial Blood Gases and Oxygen Content in Climbers on Mount Everest de Grocott et al. (NEJM 2009), care include următorul tabel:
Acestea sunt niște ABG-uri sălbatice! Dacă aș vedea așa ceva la un pacient, aș suna la secția de terapie intensivă.