Ce limbă este cea mai apropiată de latină pentru unele țări este o problemă de mândrie, acest lucru este valabil mai ales pentru limba română, care, în ciuda faptului că se află în ceea ce este o regiune care vorbește în principal limbi slave, este mândră de originile și strămoșii săi latini.

Româna însăși este o limbă fascinantă care a apărut ca o limbă romanică ce s-a dezvoltat separat de limbile romanice occidentale și sub o puternică influență slavă.

Întrebarea este dacă izolarea sa de celelalte limbi romanice a ajutat-o să se mențină aproape de latină sau dacă izolarea și influențele exterioare au dus la transformarea ei într-un văr îndepărtat și înstrăinat al celorlalte limbi romanice?

În primul rând, să aruncăm o privire asupra modului în care româna a ajuns în Europa de Est.

Româna a apărut din latina vulgară în provincia romană Dacia, care a fost înființată în urma cuceririi acesteia de către împăratul Traian în anul 107 d.Hr. și a rămas o provincie romană până la retragerea romană în anul 275 d.Hr. În ciuda faptului că romanii au stat în Dacia mai puțin de 200 de ani, în zonă se vorbește încă o limbă de origine latină. Un fapt pe care mulți lingviști l-au numit un miracol, având în vedere că romanii au fost în Britania timp de aproape 400 de ani și că acolo nu se mai vorbește o limbă bazată pe latină din Antichitate.

Există două teorii posibile cu privire la modul în care o limbă bazată pe latină a reușit să supraviețuiască în această zonă până în zilele noastre. Adepții „teoriei continuității daco-romane” propun că limba română s-a dezvoltat în primul rând din latina vorbită în provincia Dacia romană de la nord de Dunărea de Jos și că această limbă a continuat să fie vorbită de-a lungul secolelor până în prezent. Opusul „teoriei imigraționiste” sugerează că limba română s-a dezvoltat în Moesia, Pannonia Inferior sau în alte provincii de la sud de Dunăre, iar apoi imigranții s-au mutat în ceea ce a fost cândva Dacia romană și au adus limba acolo.

În timp ce latina vulgară a început să se dezvolte în proto-română, fosta provincie romană Dacia a început să fie colonizată de coloniști slavi între secolele VII și IX și acesta este motivul pentru influența slavă puternică asupra limbii române, împreună cu cea a vecinilor săi lingvistici.

După aceasta, limba română tace timp de o mie de ani. Limba administrativă a României a fost, până în secolul al XVI-lea, slavona veche bisericească, ceea ce a sporit și mai mult influența slavă asupra limbii române. Prima bucată de română care a supraviețuit este scrisoarea lui Neașcu din 1521.

În timpul anilor 1800, a existat un efort concertat pentru a re-latiniza vocabularul românesc și a elimina o parte din influența slavă. Franceza a fost puternic împrumutată împreună cu italiana. Acest lucru a fost făcut pentru a face limba română mai „europeană” și pentru a o aduce mai aproape de verii săi vorbitori de limbi romanice. Într-adevăr, orașul București a fost remodelat și mai târziu a fost supranumit „Parisul Europei de Est”.

Deci, în ciuda aparențelor, este româna o limbă romanică sau o limbă slavă?

Potem vedea, atunci când ne uităm la 2.500 dintre cele mai comune cuvinte folosite în limba română, că 75% dintre acestea sunt de origine romanică. O analiză suplimentară arată că termenii de rudenie sunt în proporție de 76,9% pe bază latină. Mai mult de 90% dintre cuvintele funcționale, 80% dintre adverbe și 68% dintre adjectivele din limba română au fost moștenite direct din latină. Comparând limbile romanice, observăm că limba cea mai apropiată de limba română este italiana, cu o similaritate lexicală de 77%. Cu toate acestea, unele dialecte ale limbii române, cum ar fi Maramureș și Oltenia, sunt considerate mai apropiate de latină, deoarece au un vocabular mai conservator.

Româna a moștenit aproximativ 10.000 (pe un studiu bazat pe 49.649 de cuvinte) de elemente lexicale din limba sa ancestrală, latina. Acestea cuprind cele mai multe concepte de bază ale societății, de exemplu:

• om „om” (< latinescul homo)
• muiere „soție” (< latinescul mulier)
• fiu „fiu” (< latinescul filius)
• popor „popor” (< latinescul populus)

Multe cuvinte și-au schimbat nu numai forma, ci și sensul în timpul evoluției lor din latină în română. Astfel sunt:

• bărbat „bărbat” (< latinescul barbatus „bărbos”)
• femeie „femeie” (< latinescul familia „persoane care fac parte dintr-o gospodărie”)
• . inimă „inimă” (< latină anima „suflet”)
• soț „soț” (< latină socius „tovarăș”)

Pedigree-ul romanic al limbii române este evident, așa că haideți să vedem cât de aproape este de latină.

Româna a păstrat anumite trăsături ale gramaticii latine care s-au pierdut în alte limbi romanice. Un element latin care a supraviețuit în română și care a dispărut din alte limbi romanice este diferențierea morfologică a cazurilor la substantive, deși redusă la doar trei forme (nominativ/acuzativ, genitiv/dativ și vocativ) de la cele șase sau șapte cazuri inițiale din latină.

O altă trăsătură ar putea fi păstrarea genului neutru la substantive, substantivele neutre din română pot fi analizate și ca „ambigene”, ceea ce înseamnă că sunt masculine la singular și feminine la plural. Unii lingviști au susținut că acest model și cel de diferențiere a cazurilor s-ar putea să nu fi fost o continuare directă din latină, ci mai degrabă din cauza apropierii de alte limbi balcanice care au și ele cazuri. Nu putem fi siguri care dintre ele este adevărată.

Pluralul românesc se termină cu o vocală („limba” – limbă, „limbi” – limbi) ca și italiana, spre deosebire de alte limbi romanice precum spaniola și franceza care se termină cu „s” la plural. Cel mai probabil, pluralul românesc și cel italian derivă din terminațiile pluralului ablativ din latina clasică.

Româna a fost indicată în studiul lingvistului Mario Pei din 1949 ca fiind la o distanță de 23,5% față de latină în ceea ce privește fonologia, flexiunea, sintaxa, vocabularul și intonația. Iată care este locul ei în ierarhie în comparație cu celelalte limbi romanice:

Sardoneza 8%,

Italia 12%,

Spaniola 20%,

Româna 23.5%,

Occitan 25%,

Portugheză, 31%,

Franceză 44%

Deci, după cum se vede, nu atât de aproape de latină ca spaniola sau italiana, dar cu un avans confortabil față de franceză și chiar față de portugheză.

Româna este neobișnuită printre limbile romanice în ceea ce privește articolul hotărât, care este atașat la sfârșitul substantivului, în timp ce, de obicei, în majoritatea limbilor romanice ar veni înaintea substantivului. de exemplu, lupul și omul din latină, lupum illum și homo illum. Acest lucru se poate datora faptului că se află în sprachbund-ul balcanic (zona lingvistică balcanică). Vedem această trăsătură de adăugare a articolului hotărât la sfârșitul substantivului și în bulgară, de exemplu, care este o limbă slavă.

Vulgar traducere latină românească

*romanu român românesc

*romanu illu românul the Romanian

*romanu illu românului to/for the Romanian

*romani români romani

*romani illi românii the Romanians

*romani illoru românilor to/for the Romanians

Romanian, ca și franceza și spaniola, a avut cuvinte care derivau direct din latină, dar în epoca modernă timpurie a împrumutat direct din latină sau din italiană/franceză cuvinte care aveau aceeași rădăcină cu un cuvânt din limba lor. Iată câteva exemple de cuvinte originale împreună cu echivalentul latin împrumutat din Wikționar.

Latină	Stoc nativ	Împrumut învățat
agilis ‘iute’	ager ‘isteț’	ager ‘ager’	agil ‘agile’ (< franceză, italian agile)
aqua	apă ‘apă’	acvatic ‘acvatic’ (< Fr aquatique)
dens, dentem	dentem	dinte ‘dinte’	dentist ‘dentist’ (< Fr dentiste, It dentista)
directus	drept ‘drept; drept’	direct ‘direct’ (< Fr direct)
frigidus ‘rece’ (adj.)	frig ‘rece’ (substantiv)	frigid ‘frigid’ (< Fr frigide)
rapidus	repede ‘rapid’	rapid ‘rapid’ (< Fr rapide, It rapido)

Alte exemple de împrumuturi recente sunt:

• deja „deja” (din franceză déjà)
• jena „deranja” (din franceză gener)
• medic „medic” (din latină medicus)
• servi „a servi” (din franceză sau italiană)
• ziar „ziare” (din italiană diario)

Aici din Declarația Universală a Drepturilor Omului, putem vedea alcătuirea limbii române și cât de recent este o parte din vocabularul său latin.

Textul în limba engleză:

Toate ființele umane se nasc libere și egale în demnitate și în drepturi. They are endowed with reason and conscience and should act towards one another in a spirit of brotherhood.

Romanian – highlighted words were directly derived from Latin:

Toate ființele umane se nasc libere și egale în demnitate și în drepturi. Ele sunt înzestrate cu rațiune și conștiință și trebuie să se comporte unele față de altele în spiritul fraternității.

Contemporary Romanian – highlighted words are French or Italian loanwords:

Toate ființele umane se nasc libere și egale în demnitate și în drepturi. Ele sunt înzestrate cu rațiune și conștiință și trebuie să se comporte unele față de altele în spiritul fraternității.

Romanian, excluding French and Italian loanwords – highlighted words are Slavic loanwords: Toate ființele omenești se nasc slobode și deopotrivă în destoinicie și în drepturi. Ele sunt înzestrate cu înțelegere și cuget și trebuie să se poarte unele față de altele în duh de frățietate.

Romanian, excluding loanwords and having almost the same meaning:

Toate ființele omenești se nasc nesupuse și asemenea în prețuire și în drepturi. Ele sunt înzestrate cu înțelegere și cuget și se cuvine să se poarte unele față de altele după firea frăției.

That has been a slightly unfair demonstration of Romanian’s origins given that some of the vocabulary derived from French and Italian were concepts of the time and have been borrowed by many languages such as English.

A fairer demonstration perhaps might be a video in Romanian.

Personally, although there were definite similarities and words that I could pick out, I found it quite hard to follow. Although it would not be incredibly different from a Romance speaker to learn (especially an Italian), Romanian is quite distinct. Relația sa cu limbile romanice ar putea fi comparată cu cea a limbii engleze cu celelalte limbi germanice, în mod evident un membru, dar inteligibilitatea reciprocă nu este întotdeauna garantată.

Faptul menționat mai sus că italiana este 77% asemănătoare cu româna poate fi înșelător, deoarece baza probabilă a acestui fapt este italiana standard bazată pe dialectul toscan. Dacă ar fi consultate alte dialecte italiene, în special cele din sudul Italiei, probabil că asemănările ar fi mult mai mari.

Vorbe precum bine („bine”), bun („bine”), cu plăcere („cu plăcere” – lit. „cu plăcere”) și încântat („încântat să vă cunosc” – Sp. encantado Fr. enchanté) fac foarte clare originile latine ale limbii române. Pronumele personale, conjugarea verbelor și timpurile verbale sunt în mod clar derivate din latină și nu sunt diferite de celelalte limbi romanice.

O ultimă comparație este Tatăl Nostru în limba română în comparație cu latina, spaniola, franceza, aromâna (un dialect al limbii române sau o limbă separată vorbită în Grecia) și italiana.

Romanian Tatăl nostru carele ești în ceruri, sfințește-se numele tău; vie împărăția ta, face-se voia ta, precum în cerături și pre pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dăne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă păcatele noastre precum și noi iertăm păcătoșilor următori; și nu ne duce pre noi în ispită, ci ne scapă de cel rău. Amin.	Latină Pater noster, qui es in caelis; sanctificetur nomen tuum; adveniat regnum tuum; fiat voluntas tua, sicut in caelo et in terra. Panem nostrum cotidianum da nobis hodie; et dimitte nobis debita nostra, sicut et nos dimittimus debitoribus nostris; et ne nos inducas in tentationem; sed libera nos a malo. Amin.	Italiană Padre nostro, che sei nei cieli, sia santificato il tuo nome, venga il tuo regno, sia fatta la tua volontà, come in cielo così in terra. Dă-ne astăzi pâinea noastră cea de toate zilele și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri, și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău. Amin
Spaniolă Padre Nostru, care ești în cer, sfințit să fie numele tău; venga la noi regatul tău; fă voia ta, în pământ ca și în cer. Danos hoy nuestro pan de cada día; perdona nos offensas, como también nosotros perdonamos a los que nos ofenden; no nos dejes caer en la temptación, y líbranos del mal. Amén.	Franceză Notre Père qui es aux cieux, que ton Nom soit sanctifié, que ton règne vienne, que ta volonté soit faite sur la terre comme au ciel. Donne-nous aujourd’hui notre pain de ce jour. Iartă-ne ofensele noastre, așa cum le iertăm și celor care ne-au ofensat. Nu ne supunem ispitei, ci ne eliberăm de rău. Amin	Aromână Tată a noastră care eshti în tseru, s-aisească nuam a Ta, s-vină amiraliea a Ta, s-facă vrerea a Ta, ashi cumu în tseru, ashi shi pisti locu. Pânea a noastră atsea di tute dzâlele dă-nă o nau adzâ shi nă li iartă amărtilili noastre ashi cumu li iartămu shi noi unu a altui. Shi nu nă du pri noi la cârtire, ma nă aveagli di atselu arău. Amen

Publicul român are cu ce să se mândrească. Limba lor a rezistat testului timpului, în ciuda șanselor care au fost în mod constant îndreptate împotriva lor, iar noi am rămas cu o limbă frumoasă care își spune propria poveste unică și ne șoptește povești dintr-un trecut roman îndepărtat.

La revedere!

ro.wiktionary.org

Româna

.