Legislația: Semnificația, funcțiile și tipurile de legiferare!

Dintre cele trei organe ale guvernului, locul de întâietate aparține Legislativului. Funcția guvernamentală începe prin elaborarea legilor și este urmată de funcțiile de aplicare a legii și de judecată. Ca atare, legislativul este primul organ al guvernului.

Legislativul: Semnificație

Termenul „legiuitor” este un termen generic care semnifică un organ care legiferează. Termenul ‘ Legg înseamnă lege, iar ‘lature’ locul, iar etimologic Legislatura înseamnă etimologic un loc de legiferare. Un alt termen, care este folosit ca sinonim al lui Legislature, este „Parlament”. Acest cuvânt este derivat din cuvântul francez „Parley”, care înseamnă „a discuta” sau a discuta și a delibera.

În acest fel, putem spune că ‘Parlament’ înseamnă locul în care au loc deliberările. Combinând cele două puncte de vedere, putem spune că Legislativul sau Parlamentul este acea ramură a guvernului care îndeplinește funcția de legiferare prin deliberări.

Legislativul este acel organ al guvernului care adoptă legile guvernului. Este organul care are responsabilitatea de a formula voința statului și de a o investi cu autoritate și forță juridică. Cu cuvinte simple, legislativul este acel organ al guvernului care formulează legi. Legislativul se bucură de un rol foarte special și important în orice stat democratic. Aceasta este adunarea reprezentanților aleși ai poporului și reprezintă opinia publică națională și puterea poporului.

Funcțiile unei legislaturi:

1. Funcțiile legislative sau de legiferare:

Prima și cea mai importantă funcție a unui organ legislativ este aceea de a legifera, adică de a face legi. În cele mai vechi timpuri, legile erau fie derivate din obiceiuri, tradiții și scripturi religioase, fie erau emise de regi ca porunci ale acestora. Cu toate acestea, în epoca contemporană a democrației, legislativul este principala sursă de legi. Legislativul este cel care formulează voința statului în legi și îi conferă un caracter juridic. Legislativul transformă cererile poporului în legi/statuturi cu autoritate.

2. Funcțiile deliberative:

Deliberarea cu privire la chestiuni de importanță națională, probleme publice, probleme și nevoi este o funcție importantă a unui organ legislativ modern. Prin această funcție, organul legislativ reflectă opinia publică cu privire la diverse probleme. Dezbaterile care au loc în cadrul legislativului au o mare valoare educativă pentru populație.

3. Custode al finanțelor naționale:

O regulă aproape universală este că „legislativul statului este custodele banilor naționali”. Acesta deține poșeta națiunii și controlează finanțele. Niciun ban nu poate fi strâns sau cheltuit de către executiv fără aprobarea legislativului. În fiecare an, executivul trebuie să pregătească și să obțină aprobarea legislativului pentru bugetul pentru anul financiar următor. În buget, executivul trebuie să prezinte veniturile și cheltuielile efective din anul precedent și veniturile și cheltuielile estimate pentru noul an.

Nu numai legislativul adoptă bugetul, ci, de asemenea, numai el poate aproba impunerea, sau abrogarea sau colectarea oricărui tip de impozit. Mai mult, legislativul menține un control asupra tuturor tranzacțiilor financiare și cheltuielilor efectuate de către executiv.

4. Controlul asupra executivului:

Un corp legislativ modern are puterea de a exercita controlul asupra executivului. Într-un sistem parlamentar de guvernare, cum este cel care funcționează în India, pentru toate acțiunile, deciziile și politicile sale, executivul este responsabil în mod colectiv în fața legislativului. Acesta este responsabil în fața legislativului. Legislativul are puterea de a demite executivul prin adoptarea unui vot de neîncredere sau prin respingerea unei politici, a unui buget sau a unei legi a executivului.

Primul ministru și toți ceilalți miniștri sunt, în esență, membri ai legislativului. Aceștia sunt obligați să respecte normele și procedurile parlamentului.

(b) Într-o formă de guvernare prezidențială, cum este cea care funcționează în SUA, legislativul exercită anumite controale asupra executivului. Acesta poate numi comisii de anchetă pentru a cerceta funcționarea departamentelor guvernamentale. Prin utilizarea puterii sale de a legifera și de a aproba bugetul, legislativul exercită un control destul de mare asupra executivului. Astfel, indiferent dacă un sistem politic are un sistem parlamentar sau un sistem prezidențial, legislativul exercită un control asupra executivului.

5. Funcțiile constituantei:

În aproape toate statele, legislativul este cel care are puterea de a modifica constituția. În acest scop, legislativul trebuie să adopte legi speciale, numite amendamente, în conformitate cu procedura stabilită în Constituție. În unele state, cerința este că legislativul trebuie să adopte amendamentul cu 2/3 sau 3/4 sau cu o majoritate absolută de voturi.

6. Funcțiile electorale:

Un organ legislativ îndeplinește, de obicei, unele funcții electorale. Cele două camere ale parlamentului indian îl aleg pe vicepreședinte. Toți deputații și parlamentarii aleși formează Colegiul electoral care îl alege pe președintele Indiei. În Elveția, legislativul federal îi alege pe membrii Consiliului Federal (executiv) și ai Tribunalului Federal (sistemul judiciar).

7. Funcțiile judiciare:

Se obișnuiește să se acorde o parte din puterea judecătorească legiuitorului. De obicei, legislativul este desemnat să acționeze ca o instanță de punere sub acuzare, adică ca o instanță de anchetă pentru judecarea înalților funcționari publici sub acuzația de trădare, contravenție și infracțiuni grave și înlăturarea acestora din funcție. În India, Parlamentul Uniunii îl poate pune sub acuzare pe președinte. Acesta are, de asemenea, competența de a adopta o rezoluție de revocare a judecătorilor Curții Supreme și ai Înaltei Curți pe motiv de comportament necorespunzător sau incapacitate.

8. Ventilarea nemulțumirilor:

Legislativul acționează ca cel mai înalt forum de ventilare a nemulțumirilor publice împotriva executivului. Pe lângă faptul că reprezintă fiecare interes și fiecare nuanță de opinie, legislativul acționează ca forum național de exprimare a opiniei publice, a nemulțumirilor publice și a aspirațiilor publice. Dezbaterile și discuțiile parlamentare aruncă o lumină de inundație asupra diferitelor probleme de importanță publică.

9. Funcții diverse:

Unor legislaturi le sunt atribuite sarcini executive specifice. De exemplu, Senatul SUA (Camera superioară a legislativului american) are competența de a confirma sau de a respinge principalele numiri făcute de președintele SUA. De asemenea, acesta se bucură de puterea de a ratifica sau de a respinge tratatele încheiate de președintele SUA. În India,

Rajya Sabha a primit puterea de a înființa sau de a elimina orice serviciu al întregii Indii. Legislativele îndeplinesc, de asemenea, funcția de a aproba sau de a respinge sau de a modifica toate politicile și planurile făcute de executiv. În Constituția SUA, Congresul (Legislativul) se bucură de puterea de a declara război.

Așadar, organele legislative ale guvernului joacă un rol foarte important și activ în exercitarea puterii suverane a statului. De fapt, legislativul este suveranul legal în stat. Acesta are puterea de a transforma orice decizie a statului în lege. Legislativul este principala sursă de drept. Este oglinda opiniei publice naționale și simbolul puterii poporului.

Tipurile de Legislativ: Legislativul bicameral și unicameral:

Un corp legislativ modern este fie bicameral, fie unicameral. Bicameralismul înseamnă o legislatură cu două camere/camere, în timp ce unicameralismul înseamnă o legislatură cu o singură cameră/cameră. Un număr mare de legislaturi moderne, în special ale statelor mari, sunt bicamerale, adică legislaturi cu două camere (Bi = două, Cameral = Cameră).

Cu toate acestea, mai multe state, mai ales statele mici și provinciile unui sistem federal, au legislaturi unicamerale, adică legislaturi cu o singură cameră. În cazul în care legislativul este bicameral, „prima cameră se numește de obicei camera inferioară, iar cea de-a doua cameră se numește camera superioară.

India, SUA, Marea Britanie, Franța, Rusia, Elveția, Australia și un număr mare de alte state au legislativul bicameral. 22 de state din India au legislativul bicameral.

Legislativele unicamerale funcționează în China, Noua Zeelandă, Zimbabwe, Turcia, Portugalia și în alte câteva state. Legislativele de stat din toate cantoanele (dispozițiile) canadiene și elvețiene sunt unicamerale. În India, 6 state și 2 teritorii ale Uniunii au legislaturi unicamerale…

Argumente în favoarea unei legislații bicamerale sau argumente împotriva unei legislații unicamerale:

1. A doua cameră este o garanție împotriva despotismului unei singure camere:

Camera a doua a unei legislaturi este esențială pentru a preveni ca prima cameră să devină arbitrară și despotică. O singură cameră cu toată puterea legislativă poate deveni coruptă și despotică. A doua cameră este necesară pentru a o împiedica să devină arbitrară și despotică.

2. Cea de-a doua cameră este esențială pentru a preveni o legislație pripită și 111-analizată:

Camera a doua previne adoptarea unei legislații pripite și neconsiderate de către o singură cameră. Cu scopul de a satisface pasiunile și cererile maselor, camera unică poate comite greșeala de a adopta în grabă măsuri necugetate, care pot fi ulterior o sursă de mari prejudicii pentru interesele naționale. Cea de-a doua cameră previne sau cel puțin limitează considerabil astfel de șanse. Ea exercită o influență de control și de modificare asupra proiectului de lege adoptat de prima cameră.

3. Camera a doua acționează ca o Cameră de revizuire:

Lucrarea legislativă în statul social modern a devenit extrem de complexă și tehnică. Ea necesită o examinare profundă și atentă a tuturor aspectelor măsurilor care urmează să fie promulgate în legi. Cea de-a doua cameră îndeplinește rolul de revizor. „Când trebuie să se delibereze, două capete sunt mai bune decât unul.”

4. A doua cameră ușurează povara primei camere:

Emergența statului bunăstării a produs o creștere multiplă a domeniului de legiferare. O legislatură modernă trebuie să adopte un număr mare de legi. În aceste condiții, o legislatură cu o singură cameră poate să nu reușească să treacă efectiv toată activitatea legislativă. Cea de-a doua cameră este necesară pentru a împărți activitatea legislativă.

5. Două camere reprezintă mai bine opinia publică:

Cele două camere pot împreună să acționeze corect ca barometru al opiniei publice. O singură casă poate să se dezacorde și să nu reușească să se mențină în armonie cu opinia publică. A doua casă aleasă la un moment diferit poate ajuta legislativul în depășirea defectului de mai sus.

6. Esențial pentru a da reprezentare intereselor speciale:

Camera a doua oferă un mijloc convenabil pentru a da reprezentare diferitelor clase și interese care au nevoie de reprezentare. Camera inferioară poate fi formată din reprezentanții aleși ai poporului în ansamblul său, iar camera superioară poate da reprezentare minorităților și intereselor și grupurilor speciale, cum ar fi muncitorii, femeile, oamenii de știință, artiștii, artiștii, profesorii, intelectualii, scriitorii, camerele de comerț.

7. Întârzierea este utilă:

Criticii celei de-a doua camere susțin adesea că aceasta este o sursă de întârziere în adoptarea legilor. Fără îndoială, adoptarea legilor de către două camere duce la o anumită întârziere. Cu toate acestea, această întârziere este foarte utilă. Ea ajută la cristalizarea opiniei publice cu privire la toate proiectele de lege înainte ca acestea să devină legi. Existența celei de-a doua camere acționează ca o sursă de întârziere între introducerea și adoptarea finală a unei legi și, astfel, permite timp pentru reflecție și deliberare.

8. Esențial pentru o federație:

Un corp legislativ bicameral este considerat esențial pentru un sistem federal. Într-un astfel de sistem, camera inferioară oferă reprezentare populației statului ca întreg, iar camera superioară oferă reprezentare unităților din federație.

9. Instrument de utilizare a serviciilor persoanelor apte și experimentate:

O a doua cameră face posibil ca statul să folosească abilitățile politice și administrative ale unor astfel de persoane care, din anumite motive, nu sunt în măsură sau nu sunt chiar dispuse să intre în camera inferioară prin alegeri. Cea de-a doua cameră poate, ca atare, să ajute la inducerea de experiență și abilitate în legislativ.

10. A doua cameră este o sursă de stabilitate:

Camera a doua poate primi un termen mai lung și continuu pentru asigurarea stabilității. Camera inferioară, fiind reprezentantul poporului, trebuie să primească un mandat mai scurt. Spre deosebire de aceasta, celei de-a doua camere i se poate da un mandat mai lung și un caracter permanent sau cvasi-permanent pentru asigurarea unei anumite stabilități. Datorită unui astfel de considerent, un membru al Rajya Sabha indian are un mandat de șase ani, iar această cameră are un caracter cvasi-permanent – nu este niciodată dizolvată în întregime și doar 1/3 din membrii săi se retrage la fiecare doi ani.

11. Suport istoric:

Istoria susține cazul în favoarea bicameralismului. Funcționarea cu succes a legislaturilor bicamerale în diferite state ale lumii este un fapt acceptat. Niciun stat important, indiferent de forma sa de guvernământ, nu a fost dispus să renunțe la cea de-a doua cameră. „Experiența istoriei a fost, în favoarea a două camere. Nu este înțelept să nu ținem cont de lecția istoriei.”

Pe baza tuturor acestor argumente, susținătorii legislaturii bicamerale construiesc un caz foarte puternic. Ei resping argumentul pentru unicameralism.

Argumente împotriva legislativului bicameral sau Argumente în favoarea legislativului unicameral:

Criticii bicameralismului și susținătorii unicameralismului resping însă teza că cea de-a doua cameră este esențială. Ei i se opun ca fiind o cameră superfluă care rezultă întotdeauna în mai multe dezavantaje decât avantaje.

Bicameralismul este combătut și uni-cameralismul este susținut pe baza următoarelor argumente:

1. Două camere încurcă opinia publică:

Criticii susțin că opinia publică este una singură și poate fi reprezentată de o singură cameră. Suveranitatea este una singură. Poporul este suveran. Voința lor este una și nu poate fi divizată. Ele sunt cel mai bine reprezentate de o singură cameră. Două camere creează confuzie în rândul opiniei publice, în special atunci când o cameră nu este de acord cu cea de-a doua cameră.

2. A doua cameră este fie răutăcioasă, fie superfluă:

Abbie Sieyes susține că a doua cameră este fie răutăcioasă, fie superfluă. Dacă a doua cameră este în dezacord cu prima, ea este răutăcioasă; dacă este de acord cu aceasta, este superfluă. Acest argument presupune că voința populară este reprezentată de camera inferioară.

3. Problema organizării celei de-a doua camere:

Este o regulă universală ca prima cameră să fie o cameră reprezentativă aleasă direct de popor. Cu toate acestea, nu există un consens în ceea ce privește organizarea celei de-a doua camere. Diferite baze au fost adoptate de diferite state, dar rezultatele nu au fost încurajatoare.

Caracterul ereditar și nominalizat al Camerei Lorzilor din Marea Britanie a făcut din aceasta o cameră secundară și aproape inutilă. Senatul american, din cauza dimensiunilor sale reduse și a mandatului „îndelungat”, a devenit mai puternic decât Camera Reprezentanților din SUA.

Experimentul indian de a găsi un echilibru, făcând ca Rajya Sabha să nu fie nici la fel de neputincioasă ca și Camera Lorzilor britanică, nici la fel de puternică ca și Senatul SUA, nu a reușit, de asemenea, să producă rezultatele dorite. Rajya Sabha nu a reușit să exercite controlul dorit sau să împartă povara Lok Sabha. Ca atare, nu există o metodă solidă de organizare a celei de-a doua camere.

4. Nicio lege nu este adoptată în grabă:

În sistemul predominant de legiferare, în care un proiect de lege trebuie să treacă prin mai multe etape înainte de a obține un loc în cartea de legi, nu este nevoie de o a doua cameră. Sistemul de legiferare, așa cum funcționează astăzi, elimină șansele unei legislații nechibzuite și grăbite de către o singură cameră. Prin urmare, cea de-a doua cameră nu este necesară.

5. Sursa întârzierilor în legiferare:

Camera a doua este întotdeauna o sursă de întârzieri nedorite. Un proiect de lege trebuie să treacă prin mai multe etape în prima cameră înainte de a fi adoptat. Când ajunge în a doua cameră, trebuie să treacă din nou printr-un proces similar. Aceasta provoacă întârzieri nedorite și dăunătoare. În acest proces, legislația este întârziată în mod inutil.

6. Revizuirea proiectului de lege de către a doua Cameră este inutilă și inutilă:

Criticii bicameralismului resping argumentul că a doua cameră este necesară pentru revizuirea proiectului de lege.

Ei argumentează:

(i) Revizuirea este inutilă deoarece proiectul de lege este revizuit de trei ori de către prima cameră înainte de a fi adoptat;

(ii) Apariția unui sistem de comisii bine organizat a făcut ca revizuirea proiectului de lege de către cea de-a doua cameră să fie redundantă; și

(iii) Deoarece toate discuțiile din cea de-a doua cameră au loc, de asemenea, pe linie de partid, nu se face nicio revizuire cu adevărat obiectivă sau suplimentară în timpul discuțiilor. Ca atare, nu există nici necesitatea și nici utilitatea așa-numitei revizuiri efectuate de cea de-a doua cameră.

7. A doua Cameră nu este în măsură să verifice despotismul primei Camere:

Oponenții bicameralismului susțin că, în practica reală, cea de-a doua cameră nu este niciodată în măsură să verifice așa-zisul despotism al primei camere. Ea funcționează doar ca o cameră de amânare sau de încetinire. Rajya Sabha din India poate amâna un proiect de lege privind banii doar pentru 14 zile, iar un proiect de lege obișnuit pentru o perioadă ceva mai lungă.

8. Camera a doua este în principal o cameră conservatoare și reacționară:

Cei care critică cea de-a doua cameră susțin că aceasta este în general citadela reacțiunii și conservatorismului. Ea acționează ca o frână pe roțile democrației. Practica de a acorda reprezentare minorităților și intereselor speciale face din camerele a doua camere case reacționare și conservatoare. Cea de-a doua cameră este de obicei dominată de oamenii de afaceri bogați, capitaliști, proprietari funciari și de segmentele „elitiste” ale societății.

9. Interesele speciale pot fi reprezentate în prima cameră:

Susținătorii legislaturilor unicamerale susțin că interesele speciale ale minorităților și ale secțiunilor mai slabe ale societății pot fi reprezentate în camera inferioară fără nicio pierdere. Acest lucru se poate face fără a perturba natura și caracterul componenței acestei camere, așa cum a fost stabilit de către popor prin alegeri.

10. A doua Cameră nu este esențială pentru o federație:

Importanța celei de-a doua camere ca reprezentant al unităților unei federații și-a pierdut relevanța și datorită rolului partidelor politice în sistemul politic. Partidele politice domină acum întreaga viață politică a fiecărui stat – atât federal, cât și unitar sau nefederal. Având în vedere că toate alegerile se desfășoară pe baza partidelor, cea de-a doua cameră reprezintă și ea interesele partidelor și nu ale unităților federației.

11. Creșterea cheltuielilor:

Existența a două camere înseamnă mai multe poveri pentru finanțele statului, fără prea mare folos, deoarece cea de-a doua cameră aproape întotdeauna nu reușește să-și îndeplinească rolul cuvenit în procesul legislativ. Cea de a doua cameră presupune cheltuieli mari și nu redă nici un scop util.

Pe baza tuturor acestor argumente, susținătorii uni-cameralismului pledează cu tărie în favoarea legislativelor cu o singură cameră. Ei resping bicameralismul ca fiind inutil, mai puțin util și un sistem costisitor nedorit, care limitează serios activitatea legislativă.

După examinarea ambelor seturi de argumente, putem concluziona că argumentele în favoarea unei legislaturi bicamerale sau a bicameralismului sunt calitativ mai puternice decât argumentele în favoarea unicameralismului.

Se poate afirma că legislativele naționale ar trebui să fie bicamerale din cauza importanței activității pe care acestea trebuie să o întreprindă. De asemenea, în cazul unei federații, este mai avantajos să ai un legislativ bicameral decât unul unicameral. Cea de-a doua cameră, în calitate de reprezentant al unităților federale, servește ca o sursă de forță pentru sănătatea unui stat federal.

Peste toate, lecția istoriei a fost clar în favoarea bicameralismului. Legislativele bicamerale s-au dovedit a fi mai eficiente și mai utile decât cele unicamerale.

Cu toate acestea, pentru statele mici și pentru unitățile membre (provincii sau state) ale unei federații, legislativele unicamerale pot servi scopului. În India, avem atât legislaturi bicamerale, cât și unicamerale la nivel de stat.

.