Se estimează că 9% din cele 458 de specii de pești evaluate în Lacul Malawi se află în mare pericol de dispariție. Acest lucru este îngrijorător, nu în ultimul rând pentru că lacul și speciile de pești care îl ocupă sunt foarte unice.

Cu mai mult de 1000 de specii de pești, Lacul Malawi are mai multe specii de pești distincte decât orice alt lac din lume. Noi specii sunt descoperite în mod regulat, iar unii oameni de știință cred că lacul ar putea conține mai mult de 2000 de specii. Ca urmare a acestei diversități excepționale, lacul este considerat o comoară a biodiversității globale, deoarece aproape toate speciile pe care le conține nu se găsesc nicăieri altundeva pe planetă.

Lacul Malawi este imens. Situat între Malawi, Tanzania și Mozambic, se întinde pe o suprafață de peste 29.000 de kilometri pătrați și deține 7% din apa dulce de suprafață disponibilă la nivel mondial. În ciuda acestui fapt, Lacul Malawi este amenințat. Activitățile umane, cum ar fi defrișarea în zona de captare a lacului și pescuitul excesiv, își pun amprenta asupra lacului. O evaluare recentă realizată de Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii (IUCN) a catalogat 9% din speciile evaluate ca fiind „în pericol”.

Acest lucru este îngrijorător nu numai din perspectiva biodiversității, ci și pentru că aceasta este una dintre cele mai sărace regiuni din Africa, iar oamenii se bazează pe pești pentru a-și asigura traiul și pentru hrană.

Motive

Ce se întâmplă pe uscat afectează lacul. Creșterea activității agricole în bazinul lacului a provocat eroziunea solului, iar sedimentele ajung în apă. Acest lucru afectează claritatea apei, pătrunderea luminii și, la sedimentare, sufocă plantele și algele – în cele din urmă, dăunează resurselor alimentare de care depind peștii.

Pescuitul excesiv a dus la o mai mică diversitate a tipurilor de pești care sunt capturați și a redus cantitatea de pește capturat de fiecare pescar în parte. Acest lucru este valabil în special în cazul speciilor mai mari și mai valoroase.

Speciile de pești cele mai afectate sunt ciprinidele endemice migratoare, cum ar fi Ntchila, pe cale de dispariție critică. Acești pești migrează în râuri pentru a se reproduce și astfel depind pentru supraviețuirea lor de sănătatea râurilor care se varsă în lac. Cândva abundentă, această specie aproape că a dispărut, în principal din cauza degradării bazinelor de captare a râurilor și a sedimentării care sufocă paturile de ghemotoace de care au nevoie pentru a se reproduce.

Chamo, o specie de tilapia endemică, este, de asemenea, sub presiune. Acest pește este foarte apreciat ca pește alimentar, dar, din cauza practicilor de pescuit nesustenabile, capturile s-au prăbușit. În prezent, acestea reprezintă mai puțin de 10% din maximul istoric de la sfârșitul anilor 1980, când peste 10 milioane de kilograme de Chambo erau debarcate anual de către pescarii de mici dimensiuni.

Ca urmare, pescăriile se concentrează din ce în ce mai mult pe specii mai mici și mai puțin valoroase pentru a susține capturile. Când aceste specii mai mici au fost și ele epuizate în cele din urmă, pescarii au fost nevoiți să meargă mai departe în larg, unde este mai greu pentru pescari să prindă pește, iar cel pe care îl prind este de o valoare mai mică. Acest lucru pune o presiune severă asupra pescarilor, dintre care mulți sunt deja unii dintre cei mai săraci membri ai societății.

Din păcate, este foarte dificil pentru țările riverane, cu populația lor numeroasă de oameni relativ săraci care sunt blocați într-o economie bazată pe resurse naturale, să își reducă dependența față de pescuit. Și astfel, cauza primordială pentru toate aceste efecte este sărăcia comunităților de pe malul lacului.

Criza apelor dulci

Apele dulci – și viața animală și vegetală pe care o conțin – se află într-o stare de criză în întreaga lume. Motorul fundamental al degradării lor este creșterea activității umane datorată creșterii demografice, industrializării sporite și consumului crescut de resurse naturale din ultimul secol. Ca urmare, ratele actuale de declin demografic ale speciilor de apă dulce sunt de două ori mai mari decât cele raportate pentru viața marină și terestră.

Dar există speranță. În Malawi, unde peștele și pescuitul ocupă un loc important pe agenda națională, inițiative precum evaluarea IUCN Red-List și proiectele de identificare a zonelor cheie pentru biodiversitate, care evaluează starea și distribuția speciilor de apă dulce, ajută la orientarea politicilor și la stabilirea priorităților acțiunilor de conservare.

.