Glicemia este măsurarea concentrației de glucoză liberă în sânge, ser sau plasmă. În timpul postului, nivelurile normale de glucoză variază între 70 și 100 mg/dl. Atunci când glicemia se situează sub acest prag, se numește hipoglicemie; când se situează între 100 și 125 mg/dl, se numește glicemie la post; iar când depășește 126 mg/dl, se numește hiperglicemie. Este una dintre cele mai importante variabile reglementate în mediul intern (homeostazia).

Termenul a fost propus pentru prima dată de fiziologul francez Claude Bernard (1813-1878).

Mulți hormoni sunt legați de metabolismul glucozei, inclusiv insulina și glucagonul (ambele secretate de pancreas), adrenalina (de origine suprarenală), glucocorticoizii și hormonii steroizi (secretați de gonade și glandele suprarenale).

Hiperglicemia este cel mai frecvent indicator al diabetului, apărând ca urmare a deficitului de insulină în diabetul de tip I sau a rezistenței la insulină în diabetul de tip II.