„Hei, femeie țigancă! Uită-te în globul tău de cristal”, a cântat cântărețul din anii 1960 Ricky Nelson în timp ce se gândea la viitorul său romantic. Puțini dintre romii de astăzi își fac iluzii cu privire la ceea ce îi așteaptă, și cu siguranță nu este romantic. Comentariile noului ministru de interne al Italiei, Matteo Salvini, au provocat o mică agitație. El a comandat un „recensământ” al celor 130.000 de romi din Italia și speră să îi expulzeze pe cei străini, recunoscând că, „din păcate”, este neputincios să facă ceva în privința romilor indigeni din Italia.
Declarațiile lui Salvini nu sunt nimic nou. În urmă cu opt ani, președintele Franței, Nicolas Sarkozy, i-a vizat pe romii români și bulgari pentru deportare. Atunci protestul s-a simțit mai mare, iar reacția internațională a fost considerabilă. (Sarkozy a sfârșit prin a-i mitui pe romi să se întoarcă în România cu 300 de euro pe cap de locuitor, dar planul s-a întors împotriva sa când mulți au luat banii și au părăsit Franța, pentru a se întoarce apoi). În acest moment trăim vremuri ciudate. Ce speranță are un ministru italian nesuferit – același om care a interzis acostarea ambarcațiunilor de salvare a migranților din Marea Mediterană – de a șoca lumea când președintele Trump abia a fost făcut de rușine să interzică separarea familiilor de imigranți la granița sudică a Americii?
Acest lucru este valabil mai ales în cazul romilor, un grup de care nu pare să îi pese nimănui. Poate cineva să își amintească măcar violențele împotriva comunității lor în Ungaria lui Viktor Orbán; atacuri continue care au dus în cele din urmă la un verdict al Curții Europene a Drepturilor Omului din 2017 care a decis că lipsa de acțiune a statului părea să legitimeze abuzul? Ultimul țap ispășitor al Europei, romii nu au nicio voce din clasa de mijloc, nicio patrie, nicio pârghie pe scena internațională. Cu toate acestea, ei sunt cea mai mare minoritate etnică din Uniunea Europeană.
Societatea a devenit bună la remușcări retrospective în ultima vreme, și pe bună dreptate. Marea Britanie își cere scuze în mod regulat pentru rolul nostru în comerțul cu sclavi, iar Germania a lucrat din greu pentru a se împăca cu holocaustul. Dar câtă simpatie colectivă primesc romii? Ei au fost ultimii oameni înrobiți în mod oficial pe continentul european. Țiganii români, care erau proprietatea proprietarilor de terenuri și a bisericii, au fost complet emancipați abia în 1855-1856, chiar înainte ca Valahia și Moldova să se unească pentru a forma România. Atunci, stimulentul a fost mai puțin compasiunea și mai mult teama de a fi condamnați pe scena internațională.
România are cea mai mare populație de romi din Europa, unele estimări ridicând-o la peste 2 milioane. La fel ca Sarkozy, Salvini îi vizează în principal pe cei care sunt români și cu siguranță est-europeni, (cele 6 milioane de romi din UE trăiesc în principal în fostele state comuniste). Acolo, ei se lovesc de partea de jos a societății. În urmă cu un secol, evreilor din România li s-a refuzat cetățenia și au fost persecutați pentru simplul fapt că existau; astăzi, romii le-au luat locul.
Cază odinioară a fost, proporțional, cea mai mare minoritate evreiască din Europa, în România sunt acum abia 3.000 de evrei – majoritatea au plecat în America și mai târziu în Israel. Dar romii nu au un Israel, iar America cu siguranță nu îi va primi prea curând. Împreună cu evreii, ei au fost ținta Holocaustului, dar cei care au supraviețuit nu au avut unde să se ducă. Ei sunt cetățeni, dar numai cu numele. Ghetoizați și supuși în mod regulat evacuărilor forțate, soarta romilor este sumbră. Știu, am petrecut timp cu ei. Nașterea de copii este, într-adevăr, de multe ori singurul lor mijloc de a primi ajutoare guvernamentale legitime și, având în vedere că doar 9% dintre copiii romi termină liceul, perspectivele lor sunt sumbre. Industrializarea în masă a comunismului a distrus un mod de viață care depindea de industria artizanală și de cunoștințele locale. Uitați de poveștile distorsionate despre țigani escroci care construiesc palate strălucitoare, marea majoritate a romilor trăiesc la limita pâinii. În Bulgaria vecină (unde trăiesc aproximativ o jumătate de milion de locuitori), atacurile antiromânești sunt din ce în ce mai frecvente. Așa că unii se îndreaptă spre vest. „Facem mai mulți bani cerșind aici”, vă vor spune ei, iar asta nu înseamnă prea mult.
Comunitatea este refractară la recensământ, așa că nu există o statistică definitivă a populației de romi pentru Marea Britanie, la fel și în Franța (se crede că sunt aproximativ 200.000 în Marea Britanie, poate mai mulți în Franța), dar există frecvent campanii în ziare împotriva prezenței lor, se scriu povești despre copiii lui Fagin și despre hoții de buzunare și sunt supuși unor raiduri polițienești prea zeloase. Societatea occidentală generalizează cu privire la romi și îi denigrează într-un mod în care nu am îndrăzni să ne referim la nicio altă minoritate. În România, oamenii se simt pătați de impactul pe care această diasporă îl are asupra imaginii lor naționale. „Sunt tigani, nu români”, este refrenul comun.
Este secolul XXI – chiar și în urmă cu 10 ani exista o speranță că ar putea însemna progres și compasiune, dar în Europa de astăzi discursul s-a înăsprit. După ce a permis refugiaților să intre în Germania, chiar și Angela Merkel se luptă pentru viața sa politică, iar Marea Britanie părăsește UE datorită, în parte, unei campanii anti-imigrație. Ce speranță mai există? Din păcate, Salvini din Italia știe acest lucru. Comentariile sale împotriva celei mai vulnerabile comunități europene au fost calculate pentru a-și crește popularitatea. Unii romi vor fi expulzați, s-ar putea să se întoarcă în Europa de Est, iar problema se va agrava. Să-l acuzi pe Trump pe Twitter este ușor, dar, mai aproape de casă, nu este timpul să ne confruntăm cu adevărul inconfortabil că nimeni nu-i vrea pe romi?
- Tessa Dunlop este radiodifuzor și istoric
- Share on Facebook
- Share on Twitter
- Share via Email
- Share on LinkedIn
- Share on Pinterest
- Share on WhatsApp
- Share on Messenger
.
.