De Emily Grebenstein
Speciile de plante ne-native reprezintă o amenințare semnificativă pentru ecosistemele naturale din Statele Unite. Multe dintre aceste plante invazive sunt evadate din grădinile și peisajele în care au fost plantate inițial. Achiziționate de la pepinierele locale, de la furnizorii en-gros și din alte părți, aceste plante au potențialul de a acapara suprafețe mari, afectând plantele și animalele native și modificând negativ ecosistemul. În ultimii ani, o creștere a călătoriilor și a comerțului internațional a introdus rapid multe noi specii alogene în Statele Unite.
„Deși nu toate plantele alogene sunt rele, unele specii importate sunt bătăuși care înghesuie plantele autohtone și dăunează ecosistemelor diverse de care depind multe viețuitoare”, a declarat James Gagliardi, horticultor la Smithsonian Gardens.
Plantele cu cel mai mare potențial invaziv sunt plante care produc semințe prolifice și cresc viguros, care au capacitatea de a se adapta bine la o varietate de condiții. Speciile native nu au evoluat alături de aceste plante și au dificultăți în a le concura. Cu puțini prădători și puțină competiție pentru resurse, aceste plante noi pot deplasa flora nativă, reducând diversitatea plantelor până când un peisaj nu mai este capabil să susțină comunitățile de plante, animale și insecte native de lungă durată.
Iată lista lui James Gagliardi cu primele șase plante invadatoare cele mai prolifice din SUA, cu sugestii de înlocuitori nativi pe care să îi plantați în grădina dumneavoastră:
Purple Loosestrife (Lythrum salicaria)
Origine: Europa și Asia temperată
(Fotografie de John D. Byrd, Mississippi State University, Bugwood.org)
Arrivare: Loosestrife purpurie a fost introdusă în Statele Unite la începutul anilor 1800 pentru utilizări ornamentale și medicinale.
Impact: În prezent, crescând în mod invaziv în majoritatea statelor, loosestrife purpurie poate deveni specia vegetală dominantă în zonele umede. O singură plantă poate produce până la 2 milioane de semințe dispersate de vânt pe an, iar tulpinile subterane cresc cu o rată de 1 picior pe an.
Alternative native: Steaua aprinsă (Liatris spicata), verbina albastră americană (Verbena hastate) și iarba de fier din New York (Vernonia noveboracensis)
Cenupărul japonez (Lonicera japonica)
Origine: Asia de Est
(Fotografie de Charles T. Bryson, USDA Agricultural Research Service, Bugwood.org)
Arrivare: Una dintre numeroasele varietăți invazive de caprifoi din Statele Unite, caprifoiul japonez a fost adus în Long Island, New York, în 1806 pentru uz ornamental și pentru controlul eroziunii.
Impact: Planta a devenit prolifică în mare parte din Coasta de Est, deoarece se adaptează la o gamă largă de condiții. Caprifoiul japonez este o liană agresivă care sufocă, umbrește și încununează altă vegetație concurentă. Multe dintre păsări mănâncă fructele acestei plante, răspândind astfel semințele caprifoiului.
Alternative native: Trumpet creeper (Campsis radicans) și caprifoiul coral (Lonicera sempervirens)
Barbuzul japonez (Berberis thunbergii)
Origine: Japonia
(Fotografie de Leslie J. Mehrhoff, Universitatea din Connecticut, Bugwood.org)
Arrivare: Berbecul japonez a fost introdus în Statele Unite în anii 1800 ca plantă ornamentală. Semințe de coacăz japonez au fost trimise din Rusia la Arnold Arboretum în 1875 ca o alternativă la coacăzul european (Berberis vulgaris), care căzuse în dizgrație deoarece era o gazdă a ruginii negre a tulpinii – o ciupercă gravă care afecta culturile de cereale.
Impact: Arbustul are capacitatea de a crește la umbră adâncă și este deosebit de dăunător pentru terenurile forestiere din nord-est. Planta cu fructificare intensă formează tufișuri dense, înlăturând plantele native, iar semințele sale sunt ușor de răspândit de către păsări.
Alternative native: Arbustul St. Johnswort (Hypericum prolificum) și winterberry (Ilex verticillata)
Arțarul de Norvegia (Acer platanoides)
Origine: Europa
(Imagine de Zelimir Borzan, Universitatea din Zagreb, Bugwood.org)
Arrivare: Exploratorul de plante John Bartram a introdus pentru prima dată arțarul norvegian în Statele Unite din Anglia în 1756. Arborele foarte adaptabil a devenit rapid popular și a fost plantat în orașe ca arbore de umbră și în comunitățile rurale.
Impact: Arțarul norvegian deplasează arborii indigeni și are potențialul de a domina un peisaj atât în nord-est cât și în nord-vest. Deplasează arțarii nativi, cum ar fi arțarul de zahăr, iar coronamentul său dens umbrește florile sălbatice.
Alternative native: Arțarul de zahăr (Acer saccharum) și arțarul roșu (Acer rubrum)
Iedera engleză (Hedera helix)
Origine: Europa
(Fotografie de Chris Evans, Illinois Wildlife Action Plan, Bugwood.org)
Sosirea: Introducerea iedrei englezești datează de la începutul anilor 1700, când coloniștii europeni au importat planta ca o plantă de acoperire a solului, ușor de cultivat și cu frunze veșnic verzi.
Impact: Plantarea și vânzarea de iederă englezească continuă în Statele Unite, chiar dacă este una dintre cele mai răspândite plante invazive din țară, datorită capacității sale de a face față condițiilor generalizate, în special pe coastele de est și de vest. Iedera englezească este o liană care se răspândește agresiv și care poate ucide lent copacii prin restricționarea luminii. Se răspândește prin reproducere vegetativă și prin semințe, care sunt consumate și răspândite de păsări.
Alternative native: Menta târâtoare (Meehania cordata), spurge Allegheny (Pachysandra procumbens) și phlox târâtor (Phlox stolonifera)
Kudzu (Pueraria montana var. lobata)
Origine: China, Japonia și insulele Pacificului
(Fotografie de Kerry Britton, USDA Forest Service, Bugwood.org)
Arrivare: Japonia a introdus Kudzu în SUA la Expoziția Centenară din Philadelphia în 1876. A fost promovat mai întâi ca plantă ornamentală și mai târziu ca plantă furajeră în sud-estul țării. Un milion de acri de Kudzu au fost plantați în anii 1930 și 1940 de către Serviciul de Conservare a Solurilor pentru a reduce eroziunea solului pe terenurile despădurite. Abia în anii 1950 a fost recunoscută ca fiind invazivă.
Impact: Odată stabilit, Kudzu crește cu o rată de până la un picior pe zi și 60 de picioare anual. Această viță de vie viguroasă pune stăpânire pe zonele din sud-estul țării, sufocând plantele și ucide copacii prin adăugarea unei greutăți imense și prin faptul că îi ciuruiește sau îi dărâmă.
Alternative native: Carolina jessamine (Gelsemium sempervirens) și Virginia creeper (Parthenocissus quinquefolia)
.