An Investigation to Inform Stuttering Therapy and Stammering Therapy for Adults

Deci… Care este diferența dintre o bâlbâială și o bâlbâială?

Prima întrebare la care este important să răspundem este – de ce contează o diferență? Pentru mulți oameni (nu doar pentru cei care se bâlbâie sau se bâlbâie) a avea un nume sau un diagnostic îi ajută să se simtă mai stăpâni pe ei sau ca și cum ar avea o mai bună înțelegere a conceptului în cauză. Dacă aceasta este mângâierea pe care o căutați în găsirea unei diferențe între cuvintele bâlbâială și bâlbâială – opriți-vă aici – nu o veți găsi în această postare sau oriunde altundeva în literatura științifică.

De ce?

Pentru că din punct de vedere funcțional nu există nicio diferență între cuvinte. Atât bâlbâiala, cât și bâlbâiala sunt folosite în mod interschimbabil în lumea logopediei pentru a descrie o tulburare de vorbire în care o persoană prezintă tipare „disfluente”, întrerupte și/sau repetitive în vorbire. Acestea fiind spuse, cuvintele sunt diferite și, ori de câte ori există două cuvinte diferite în aceeași limbă care înseamnă același lucru – natura noastră este de a respinge această coincidență și de a porni într-o călătorie pentru a explica asemănările. Cred că acest citat al lui Alan Cruse rezumă foarte bine situația:

„Limbile naturale detestă sinonimele absolute, așa cum natura detestă vidul”

Așa că haideți să analizăm mai îndeaproape experiența mea cu „bâlbâială” vs. „bâlbâială”

Multe persoane care se bâlbâie sau se bâlbâie au întrebat dacă există o diferență de sens între aceste cuvinte. Ei mă vor ruga să le spun dacă, în opinia mea profesională, sunt „o persoană care se bâlbâie” sau „o persoană care se bâlbâie”. În unele cazuri, au elaborat chiar propriile definiții sau au citit romane scrise de persoane precum David Mitchell, care insistă asupra faptului că „Majoritatea oamenilor cred că bâlbâiala și bâlbâiala sunt la fel, dar sunt la fel de diferite ca diareea și constipația”. (preluat din „Black Swan Green”) În acest roman și în multe articole care pot fi găsite căutând pe Google „Bâlbâială vs. Bâlbâială”, există o sugestie că denumirile sunt înrudite, dar nu sinonime – de fapt, în cazuri precum definițiile lui Mitchell, este evident că el ar susține că bâlbâiala și bâlbâiala sunt mai aproape de antonime decât de sinonime.

Voi fi sincer – primul client care s-a așezat în biroul meu și a declarat că are o „bâlbâială” m-a derutat. Am făcut școala la Universitatea din Toronto și nu auzisem niciodată termenul „bâlbâială” în niciunul dintre cursurile mele de logopedie. Am respins posibilitatea ca cele două cuvinte să fie exact la fel (așa cum este natura noastră de oameni care categorisește obsesiv) și am început să fac presupuneri despre caracteristici sau utilizări diferite ale celor două cuvinte. „Bâlbâială” îmi sună ca și cum aș fi rămas blocat într-o buclă – ca niște tipare repetitive de vorbire (di-di-di-di-dar m-am bâlbâit). „Bâlbâială” sună ca și cum aș fi pur și simplu blocat – dificultăți în a scoate cuvinte cu totul. Complet irațional și fără să se bazeze pe fapte sau cercetări, dar, cu toate acestea, mintea mea a scormonit între aceste două cuvinte în încercarea de a extrage unele diferențe. Asta nu înseamnă că avea să-mi influențeze în vreun fel deciziile de tratament – dar era clar că mă simțeam inconfortabil fără să caut un fel de distincție.

Apoi a venit un alt client care folosea această terminologie, și altul, și altul. În acest moment, curiozitatea mea pasională pentru lingvistică și etimologie (originea cuvintelor) a scos ce-i mai bun din mine. M-am apucat tare de cercetare.

Iată ce am aflat despre bâlbâială vs. bâlbâială

Stammer:

Originat în engleza veche de la cuvântul stamerian care înseamnă „poticnire”. Resursele pe care le-am găsit sugerează că acest cuvânt a luat naștere pentru prima dată ca substantiv la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Înainte de aceasta, se pare că există dovezi din alte limbi ale unor verbe similare cu „bâlbâială” în limbi precum olandeza medie și olandeza stameren, germana veche înaltă stammalon și germana stammeln, sugerate a fi înrudite cu formele adjectivale din frizona veche și germana stumm care înseamnă „mut”. În jurul anilor 1950-1960 a existat un declin notabil în utilizarea cuvântului bâlbâială în America de Nord, acesta fiind înlocuit de cuvântul stutter. Acum, cele mai frecvente utilizări ale cuvântului bâlbâială în ceea ce privește vorbirea cuiva sunt în practica clinică și în literatura de specialitate din Marea Britanie, Irlanda și India (conform stammering.org- o resursă excelentă pentru mai multe informații despre bâlbâială sau bâlbâială).

Stutter:

Se presupune că are origine germanică și este o combinație între stut(t) în engleză și cuvântul german stossen (care înseamnă a lovi împotriva). Interesant este că, spre deosebire de originea cuvântului bâlbâială, stutter a apărut prima dată ca verb în anii 1560. Se sugerează că înainte de această dată (la sfârșitul secolului al XIV-lea) cuvântul din engleza medie pentru bâlbâială a fost stutten. Abia în jurul anului 1854 bâlbâiala a fost folosită ca substantiv. Astăzi, cele mai frecvente utilizări ale cuvântului „stutter” în ceea ce privește vorbirea cuiva sunt în practica clinică și în literatura din America de Nord și Australia. Când am cercetat un pic mai mult despre acest cuvânt am început să găsesc cuvinte înrudite sau de origine care erau similare cu modul în care persoanele care se bâlbâie își descriu experiența:

-Germană: stutzen care înseamnă a ezita sau a scurta

-Olandeză: stuiten care înseamnă a opri sau a aresta

-Proto-germanică: staut- însemnând a împinge sau a împinge

-Middle Low German: stoten însemnând a se ciocni

Atunci, în timp ce utilizarea acestor cuvinte în logopedia modernă sugerează că bâlbâiala și bâlbâiala sunt același lucru, este întotdeauna interesant să ne gândim la originea unor cuvinte diferite – în special dacă ele par a fi folosite în moduri similare. În această poveste de origine, de exemplu, am aflat că originile acestor cuvinte (bâlbâială și bâlbâială) sunt oarecum unice, dar că ambele cuvinte au provenit probabil din descrierea experiențelor unor persoane care se bâlbâiau, bâlbâiau sau observau aceste tipare în vorbirea altora.

Acest lucru acționează ca un memento atât pentru logopedii, cât și pentru persoanele care caută terapie logopedică, să nu se lase niciodată împotmoliți de un simplu diagnostic cu un singur cuvânt. Trebuie să privim dincolo de caracteristicile și o înțelegere mai profundă a vorbirii pentru a asigura o evaluare și un tratament adecvat și informat al bâlbâielii (sau bâlbâielii).

Pentru mai multe informații despre terapia bazată pe dovezi a bâlbâielii (sau bâlbâielii) oferită la Toronto Adult Speech Clinic, faceți clic aici.