Rinoreea este unul dintre principalele simptome ale rinitei, dar poate fi datorată și altor cauze grave. Rinita poate fi alergică sau non-alergică.

Rinita alergică este o afecțiune în care există o inflamație a mucoasei nazale, datorată hipersensibilității mediate de IgE la o anumită componentă a mediului înconjurător. Este cauzată de eliberarea de histamină de către mastocitele din mucoasa nazală, împreună cu degranularea eozinofilică, dar aceasta din urmă poate provoca leziuni ale țesutului nazal.

Au fost descrise atât o fază imediată, cât și o fază târzie a alergiei, dar faza târzie se caracterizează mai degrabă prin congestie nazală decât prin rinoree.

Rinita alergică

Dezvoltătorii rinoreei alergice sunt diverși și includ polenul, părul, nicotina, alte substanțe din fumul de tutun, formaldehida și dioxidul de sulf, precum și capsaicina, substanța din ardeiul iute care induce curgerea nasului după consum.

Această reacție neuronală este mediată de acetilcolina eliberată de fibrele parasimpatice care inervează glandele mucoase și vasculatura.

Activarea eozinofilică inhibă receptorii muscarinici M2 și duce la o creștere a nivelului de acetilcolină, determinând o revărsare a secrețiilor glandelor.

Rinita nonalergică

Rinita nonalergică (NAR) care se prezintă cu rinoree apare după expunerea la o schimbare a condițiilor climatice sau la mirosuri caustice, la fumul de tutun sau la o schimbare a presiunii atmosferice. Poate avea diverse prezentări, cum ar fi rinita senilă, rinita medicamentoasă și rinopatia non-alergică.

Rinoreea CSF

Rinoreea CSF este rezultatul unei puncții durale în apropierea nasului sau a sinusurilor, sau a urechii. Ocazional, poate fi spontană sau în urma unui traumatism sau a unei intervenții chirurgicale la nivelul capului, nasului sau urechii.

Management

Afecțiunea este ușor de diagnosticat în majoritatea cazurilor prin anamneză și examinare clinică. Tratamentul rinitei alergice se realizează cel mai bine prin evitarea alergenilor, precum și prin utilizarea de medicamente, cum ar fi antihistaminicele, care inactivează receptorii H1.

Antihistaminicele de primă generație determină o sedare semnificativă prin traversarea barierei hemato-encefalice și acționează, de asemenea, asupra receptorilor muscarinici, determinând uscăciunea gurii, retenție urinară și constipație.

Antihistaminicele de a doua generație din această categorie acționează, de asemenea, prin inhibarea receptorilor, dar au și activitate antiinflamatoare și antialergică. Acestea au o acțiune mai selectivă, provoacă mai puțină sedare sau deloc și acționează mai rapid, dar cu o durată de acțiune mai lungă.

Antihistaminicele H1 topice sau intranazale acționează cel mai rapid dintre toate și au o eficacitate egală sau mai mare în ceea ce privește simptomele locale decât preparatele orale. Steroizii topici sunt cele mai eficiente medicamente și sunt de obicei sigure pentru utilizare chiar și pe termen lung. Steroizii sistemici nu sunt de obicei necesari.

Alte medicamente includ cromone, medicamente anticolinergice, cum ar fi bromura de ipratropiu, și antagoniști ai receptorilor de leucotriene. Omalizumab este încă experimental în această afecțiune.

Imunoterapia subcutanată este preferabilă în multe cazuri tratamentului medical, deoarece oferă o terapie durabilă și bazată pe rădăcini. Au fost încercate și căile sublinguale, care prezintă un risc mult mai scăzut de anafilaxie.

Tratamentul NAR cuprinde, de asemenea, evitarea factorilor declanșatori cunoscuți, cum ar fi mirosurile puternice și poluanții, care irită mucoasa nazală. Antihistaminicele orale din prima generație sunt oarecum eficiente, dar nu și cele din a doua generație, deoarece nu au acțiune anticolinergică.

Tratamentul cel mai eficient este cel topic, fie cu antihistaminice precum azelastina, fie cu steroizi intranazali, fie cu anticolinergice precum bromura de ipratropiu topică singură sau cu corticosteroizi intranazali. Spălarea nazală cu soluție salină este foarte utilă dacă este administrată chiar înainte de administrarea de ipratropium și corticosteroizi în combinație.

Terapiile experimentale includ capsaicina, nitratul de argint și acupunctura. Intervenția chirurgicală este utilizată în ultimă instanță dacă terapia medicală este infructuoasă sau dacă există alte indicații pentru chirurgia nazală.

Lecturi suplimentare

• Toate conținuturile despre rinită
• Rinita – Ce este rinita?
• Tipurile de rinită
• Tratamentele rinitei
• Toate conținuturile despre rinită

Citate