Dispariția solului marin
Dispariția solului marin are loc pe crestele de la mijlocul oceanelor, cum ar fi creasta medio-atlantică și creasta Est-Pacific. Crestele medio-oceanice apar la marginea a două plăci tectonice. Ele reprezintă un tip de graniță, numită graniță divergentă, în care plăcile se îndepărtează. Aici, magma este împinsă până la scoarță și, pe măsură ce se răcește, este împinsă încet de o parte și de alta, adăugându-se la placă, pe măsură ce mai multă rocă topită este forțată să iasă din interiorul pământului.
Subducția
Subducția are loc, de asemenea, la marginile plăcilor tectonice, unde o margine este formată din crusta oceanică și cealaltă din crusta continentală. Aceasta este o limită convergentă (ultima este o limită de transformare). Răspândirea solului marin face ca marginea crustei oceanice, mai subțire și mai grea, să fie prinsă sub crusta continentală, mai ușoară și mai groasă, și forțată să coboare în manta, unde se topește din nou în magmă. Din cauza răspândirii pe fundul mării, placa continuă să fie împinsă în pământ pe măsură ce noi bucăți se formează în urma răspândirii pe fundul mării.
S-au schimbat acești factori de-a lungul timpului?
Întinderea pe fundul mării și subducția sunt amândouă procese care se desfășoară în mod constant. Ele sunt principalul motiv pentru deriva continentală. În timpul primei perioade a Cenozoicului, ratele de răspândire a fundului mării au crescut cu 20% și, de atunci, au scăzut cu 12%. Aceste procese au avut loc dintotdeauna și vor continua până la sfârșitul Pământului, din câte știm noi.
Concluzie
Întinderea solului marin și subducția fac ca fundul mării să se deplaseze și să se schimbe. Acești factori nu s-au schimbat de-a lungul timpului și probabil că nu se vor schimba niciodată (cu excepția cazului în care lumea explodează).

.