Arhitectura templelor din sudul Indiei, numită și stilul Drāviḍa, arhitectură folosită invariabil pentru templele hinduse din Tamil Nadu modern din secolul al VII-lea până în secolul al XVIII-lea, caracterizată prin turnul său piramidal sau de tip kūṭina. Forme variante se regăsesc în statele Karnataka (fostul Mysore) și Andhra Pradesh. Templul din sudul Indiei constă, în esență, dintr-un sanctuar cu camere pătrate, acoperit de o suprastructură, un turn sau o turlă și un pridvor cu piloni sau o sală atașată (maṇḍapa sau maṇṭapam), închisă de un peristil de celule în interiorul unei curți dreptunghiulare. Pereții exteriori ai templului sunt segmentați de pilaștri și poartă nișe care adăpostesc sculpturi. Suprastructura sau turnul de deasupra sanctuarului este de tip kūṭina și constă într-un aranjament de etaje care se retrag treptat în formă piramidală. Fiecare etaj este delimitat de un parapet de sanctuare miniaturale, pătrate la colțuri și dreptunghiulare cu acoperișuri cu boltă în formă de butoi în centru. Turnul este surmontat de o cupolă în formă de cupolă și de un ghiveci de încoronare și un finiș.

Originile stilului Drāviḍa pot fi observate în perioada Gupta. Primele exemple existente ale stilului dezvoltat sunt sanctuarele tăiate în stâncă din secolul al VII-lea de la Mahābalipuram și un templu structural dezvoltat, Templul Shore (c. 700), din același loc.

Stilul sud-indian este cel mai deplin realizat în splendidul templu Bṛhadīśvara de la Thanjāvūr, construit în jurul anilor 1003-10 de Rājarāja cel Mare, și în marele templu de la Gaṅgaikoṇḍacōḻapuram, construit în jurul anului 1025 de fiul său Rājendra Cōla. Ulterior, stilul a devenit din ce în ce mai elaborat – complexul de clădiri de temple închise de curte a devenit mai mare și au fost adăugate o serie de incinte succesive, fiecare cu propria poartă (gopura). Până în perioada Vijayanagar (1336-1565), gopura au crescut în dimensiuni, astfel încât au dominat templele mult mai mici din interiorul incintelor.