Canalul spinal, vertebrele, articulațiile facetale și foramenul: Cum sunt afectate de stenoza spinală

Stenoza spinală afectează de obicei regiunile spinale cervicale (gât) și lombare (zona lombară). Apariția la nivelul coloanei toracice (partea superioară/mediană a spatelui) este rară. Scopul acestui articol este de a vă ajuta să înțelegeți anatomia de bază asociată cu stenoza spinală, o afecțiune cunoscută pentru faptul că provoacă îngustarea canalului spinal și/sau a pasajelor nervoase care duce la comprimarea nervilor și/sau a măduvei spinării.

Prezentare generală a anatomiei coloanei vertebrale cervicale, toracice și lombare

Trei componente primare ale coloanei vertebrale sunt oasele (și articulațiile facetale), structurile neuronale (măduva spinării, nervii sau rădăcinile nervoase) și ligamentele.

• Canalul spinal este un inel de oase care găzduiește și protejează măduva spinării și nervii spinali. La fel ca o casă, canalul are o podea (corpurile vertebrale), pereți (lamina) și un acoperiș (apofiză spinoasă).
• Medularul spinal este un canal de comunicare între creier și corp. Măduva spinării se termină în apropierea primului corp vertebral lombar și devine cauda equina, o serie de nervi care atârnă la capătul măduvei spinării ca o coadă de cal.
• Nervii care se ramifică din măduva spinării (rădăcini nervoase) ies din canalul rahidian în perechi prin pasaje create în mod natural numite foramen neural. Acești nervi se ramifică mai departe pentru a forma sistemul nervos periferic (exterior).
• Nervii au atât funcții senzoriale (capacitatea de a simți, de a sesiza), cât și motorii (permit mișcarea).
• Ligamentele sunt țesuturi conjunctive puternice care ajută la conectarea oaselor adiacente, stabilizează coloana vertebrală și restricționează mișcarea în afara intervalului normal.

Anatomia coloanei vertebrale cervicale

Coloana cervicală susține greutatea capului și permite o gamă largă de mișcări. Există 7 oase în coloana cervicală prescurtate de sus în jos de la C1 la C7. Opt perechi de nervi, abreviate în mod similar de la C1 la C8, se ramifică din măduva spinării și ies din coloana vertebrală a gâtului prin foramenul neural (uneori numit neuroforamen).

Când se dezvoltă stenoza vertebrală, aceasta poate comprima măduva spinării și/sau rădăcinile nervoase la unul sau mai multe niveluri. Această compresie poate provoca simptome la nivelul gâtului, precum și în zone ale corpului deservite de structurile nervoase comprimate.

Mai jos sunt prezentate zonele corpului deservite de nervii spinali cervicali cel mai frecvent afectați:

• C5: Deltoizi
• C6: Biceps
• C7: Triceps
• C8: Mușchii mici ai mâinilor

Stenoza spinală poate afecta foramenul neural (numită stenoză foraminală sau laterală). Cauzele includ afecțiuni degenerative (de exemplu, hernie de disc, osteofite, spondiloză) sau leziuni care duc la comprimarea structurilor neuronale ale coloanei vertebrale. Când acești nervi sunt comprimați, se poate dezvolta radiculopatia cervicală – durere, slăbiciune, amorțeală și furnicături care pot iradia de la gât în jos prin umeri și în jos în brațe și/sau mâini.
În plus, o afecțiune care cauzează o disfuncție semnificativă legată de nervi în tot corpul este comprimarea măduvei spinării, numită mielopatie cervicală. Pacienții cu mielopatie cervicală se pot confrunta cu slăbiciune a brațelor și picioarelor, dificultăți la sarcinile motorii fine, cum ar fi butonarea cămășilor sau folosirea cheilor. În cazurile severe, se poate dezvolta paralizie sau incontinență.

Anatomia coloanei vertebrale lombare

Coada vertebrală lombară susține greutatea corpului și distribuie forțele. Există 5 corpuri vertebrale în zona lombară prescurtate de la L1 la L5 de sus în jos și 5 perechi de nervi spinali lombari. Măduva spinării se termină în coloana lombară, de obicei între L1 și L2. La baza coloanei lombare se află sacrul, adesea denumit S1. Sacrul este fundația coloanei vertebrale și este unit cu pelvisul.

Nervii lombari permit simțirea (senzații, cum ar fi durerea) și alimentează musculatura părții inferioare a corpului și mișcarea (de exemplu, flexia, extensia) șoldurilor, genunchilor, picioarelor, gleznelor și picioarelor.

Ca și omologul său cervical, stenoza spinării lombare este adesea cauzată de îmbătrânire, uzură care afectează discurile intervertebrale și articulațiile facetale. Discopatia degenerativă este o afecțiune legată de vârstă care dăunează flexibilității, rezistenței, dimensiunii și formei unuia sau mai multor discuri. Discurile pot să se aplatizeze, să se umfle sau să hernieze. Aceste modificări pot prinde, împinge și comprima nervii, ducând la inflamație și durere.

Artrita degenerativă (de exemplu, spondiloza) în zona lombară poate declanșa formarea de pinteni osoși și îngroșarea ligamentelor care pot îngusta canalul spinal și neuroforamenul.

De ce aplecarea în față poate ușura simptomele stenozei spinale lombare

Ligamentul flavum este o structură dinamică, ceea ce înseamnă că își adaptează forma pe măsură ce corpul este în repaus sau în mișcare. Atunci când stați jos și vă aplecați în față, ligamentum flavum se întinde și permite ca spațiul să se deschidă între structuri, ușurând o anumită compresie asupra nervilor. Cu toate acestea, atunci când se ridică în picioare și/sau se apleacă pe spate, ligamentum flavum se scurtează și se îngroașă; asta înseamnă că există mai puțin spațiu pentru nervii spinali.

Această capacitate dinamică ajută la explicarea motivului pentru care persoanele cu stenoză spinală lombară consideră că stând jos se simt mai bine decât stând în picioare sau mergând. De asemenea, explică de ce persoanele cu stenoză spinală lombară au tendința de a sta în picioare cu corpul aplecat în față. Pacienților cu stenoză spinală le place adesea să se sprijine pe căruciorul de cumpărături de la magazin. Noi numim acest lucru semnul „căruciorului de cumpărături”!

Cunoașterea anatomiei coloanei vertebrale duce la o mai bună înțelegere a stenozei spinale

Înțelegerea anatomiei coloanei vertebrale în ceea ce privește stenoza spinală este primul pas pentru a vă cunoaște cu adevărat afecțiunea. Atunci când aveți o bună înțelegere a diagnosticului, vă puteți simți mai încrezător în discutarea planurilor de îngrijire cu medicul dumneavoastră. Această încredere se poate traduce printr-o mai bună aderență și un răspuns mai bun la tratamentul dumneavoastră, ceea ce este de bun augur pentru perspectivele dumneavoastră pe termen lung.