Context: O cantitate mai mică de deplasare a gleznei-dorsiflexie în timpul aterizării este asociată cu o deplasare mai mică a flexiei genunchiului și cu forțe mai mari de reacție la sol, iar forțele mai mari de reacție la sol sunt asociate cu o deplasare mai mare a genunchiului-valgus. În plus, o amplitudine limitată a mișcării de dorsiflexie (ROM) este asociată cu o deplasare mai mare a genunchiului-valgus în timpul sarcinilor de aterizare și ghemuire. Deoarece forțele mari de reacție la sol și deplasarea în valgus și deplasarea limitată a genunchiului în flexie în timpul aterizării sunt factori de risc de leziune a ligamentului încrucișat anterior (LCA), restricțiile ROM de dorsiflexie pot fi asociate cu un risc mai mare de leziune a LCA. Cu toate acestea, nu este clar dacă măsurile clinice ale ROM de dorsiflexie sunt asociate cu biomecanica aterizării.

Obiectiv: Să evaluăm relațiile dintre ROM de dorsiflexie și biomecanica aterizării.

Design: Studiu descriptiv de laborator.

Setting: Laborator de cercetare.

Pacienți sau alți participanți: Treizeci și cinci de voluntari sănătoși, fizic activi.

Intervenție(e): ROM pasiv de dorsiflexie a fost evaluat în condiții de genunchi întins și genunchi flectat. Biomecanica aterizării a fost evaluată prin intermediul unui sistem optic de captare a mișcării interfațat cu o placă de forță.

Măsurarea (măsurile) principală(e) a(le) rezultatelor: ROM de dorsiflexie a fost măsurat în grade cu ajutorul goniometriei. Deplasările genunchi-flexie și genunchi-valgus și forțele de reacție la sol verticale și posterioare au fost calculate în timpul sarcinii de aterizare. Corelațiile simple au fost utilizate pentru a evalua relațiile dintre ROM de dorsiflexie și fiecare variabilă biomecanică.

Rezultate: Au fost observate corelații semnificative între ROM de dorsiflexie a genunchiului întins și deplasarea de flexie a genunchiului (r = 0,464, P = 0,029) și forțele de reacție la sol verticale (r = -0,411, P = 0,014) și posterioare (r = -0,412, P = 0,014). Toate corelațiile pentru ROM de dorsiflexie a genunchiului flectat și deplasarea genunchi-valgus au fost nesemnificative.

Concluzii: Un ROM mai mare de dorsiflexie a fost asociat cu o deplasare mai mare a genunchiului-flexie și cu forțe de reacție la sol mai mici în timpul aterizării, inducând astfel o postură de aterizare în concordanță cu un risc redus de leziune a LCC și limitând forțele pe care trebuie să le absoarbă extremitatea inferioară. Aceste constatări sugerează că tehnicile clinice de creștere a extensibilității flexorului plantar și a ROM de dorsiflexie pot fi adaosuri importante la programele de prevenire a leziunilor LCA.